Mai întâi,
cine este Mariana Moga?!
S-a născut
la 3 mai 1966 în Sebeş, judeţul Alba. Este absolventă a Facultăţii de Drept şi
Administraţie Publică din cadrul Universităţii Bucureşti; fondatoarea şi
organizatoarea „Taberei prieteniei literare -De Amicitia”, (până acum s-au
desfăşurat patru ediţii, urmează a V-a), la care participă scriitori
consacraţi, dar şi tineri care bat la porţile afirmării, din ţară şi diaspora
(din Austria până în Suedia, Italia, Republica Moldova sau Anglia). Mariana
Moga şi-a pus semnătura pe 21 de
volume, o parte a lucrărilor sale fiind traduse în engleză şi albaneză.
Pătrunde cu scrierile Domniei sale dincolo de ocean, în SUA, Austria, Republica
Moldova, Germania, Croaţia, Grecia, Italia, Spania, Anglia, Suedia,ş.a. A realizat mai multe antologii („În ritmul
paşilor copilăriei) şi caiete ale taberei pe care o păstoreşte („Clepsidra cu
sentimente”, patru volume), „Dicţionar de reliefuri literare româneşti”(trei
volume) şi un volumul postum de poezii „Oltul din inimă. Destinul unei singure
iubiri - In memoriam Constantin Triță”, unde semnează soţia Constanţa Tanţy şi
participanţi ai taberei literare sau prieteni ai marelui dispărut: Constanța
Tanţy Triță, Cornel Udrea, Horea Porumb, Adriana Weimer, Corina Ofelia
Corpodean, Mihai-Octavian Groza, Liliana Ghiţă Boian, Ildi Şerban, Alin
Cucuruzan, Zenovia Zamfir, Mirela Minuţa, Elena Obrinteschi, Rodica Mureşan,
Doina Bonescu, Năstăsica Popa, Gelu Dragoş, Silvia Giurgiu, Vasile Bele,
Dumitru Vasile, Carmen Tania Grigore, Nadia Urian, Luminiţa Postolache, Silvana
Andrada, Mihaela Dana Chioariu, Romulus Moldovan şi Cristinel Badea”.
Şi tot ca să
vă faceţi o părere completă despre scriitoarea Mariana Moga, aceasta răspunde
la întrebarea DE CE SCRIEM astfel: ”Deoarece cuvintele sunt o lume în
miniatură, o cale spre libertate. Cuvintele scrise îți aduc beneficii atât
psihologice cât și sociale. Nu va conta niciodată domeniul în care lucrezi.
Sunt oameni de succes care scriu aproape în fiecare zi şi aici îi amintesc pe:
Warren Buffet , celebrul investitor, om de afaceri și filantrop american,
cunoscut şi ca ,,Vrajitorul din Omaha “, definind scrisul ca fiind „cheia
rafinării gândurilor sale”; Sigmund Freud, medic neuropsihiatru și fondator al
școlii psihologice de psihanaliză, gândirea sa ajutându-ne să înțelegem mai
bine religia, mitologia, arta și literatura; Richard Branson, om de afaceri,
investitor și filantrop britanic, notându-și deseori gândurile într-un carneţel
aflat în permanență asupra sa. Sunt multe personalități, din diferite domenii
de activitate (că este vorba de afaceri, muzică, teatru, film, politică, etc.)
care își fac timp să scrie, pentru că subconştientul se trezeşte şi îi împinge
să facă acest lucru. Nu este nevoie să te naşti cu talent în acest sens.
Scriind vrei să te identifici cu o altă lume să împărtăşeşti şi celor din jur
din experienţa ta. Ce aşterni pe hârtie devine înlocuitor al gândului, un act
al expresivității, te ajută la construirea imaginii și consolidează modul de a
judeca sau a acționa. Vrând să ne relaxăm facem lucruri ce ne eliberează mintea
de gândurile negative şi deseori alungăm stresul din viaţa noastră prin
hobby-uri precum cititul, grădinăritul, muzica şi de ce nu scrisul. Acesta din
urmă lasă imaginaţia să plutească în voie, ne linişteşte, ne ajută să acţionăm
și să comunicăm mai bine. S-a constatat că există o legătură puternică între
notiţele personale și evenimentele cu impact emoțional din viața noastră.
Scrierea poate fi o modalitate de descărcare a frământărilor atunci când nu ai
cui să împărtășești experiența ta, dar și o modalitate de a accepta ceea ce ți
s-a întâmplat și să treci cu mai multă ușurință peste necazuri. Un scriitor
trebuie să fie un bun cercetător, să aibă abilitaţi de jurnalist şi spirit
inventiv. Oamenii de ştiinţă spun că notând ceva, fără oprire, cel puţin 20 de
minute, te vei simţi mai bine şi mai relaxat. Şi de ce nu multitudinea
gândurilor aşternute pe hârtie de-a lungul anilor se poate transforma încet,
încet într-o carte, trimitând cititorilor o părticică din tine. Majoritatea
tindem spre perfecţiune. Perfecţiunea ne dă siguranţă şi echilibru. Eu mi-am aflat
echilibrul descoperind cât de importantă este relaţia ce se stabileşte între
mine şi cel căruia îi dăruiesc o carte. La început aveam sentimentul că sunt pe
un drum bătătorit de ţară şi nimeni nu-mi va înţelege scrierea vreodată, dar
atunci când cercetam în stânga sau dreapta aveam convingerea că sunt pe calea
cea bună. Nu scriu pentru că aşa trebuie, ci pentru că există o lume ce mă
chemă în permanenţă. Pătrunzând dincolo de realitatea propiu-zisă simt
fericirea de a trăi. Să fii fericit înseamnă în primul rând să faci ceea ce îţi
place, să te bucuri pentru gândurile şi sentimentele tale. În al doilea rând să
vii în întâmpinarea celor ce vor să te cunoască.Făcând acest lucru eşti
mulţumit, deoarece sentimentele dăruite se întorc la tine prin recunoştinţa
celorlalţi. Nu doar eu am ceva de oferit. Fiecare om are acest dar divin, iar
recompensa e pe măsură.Este foarte important să ai puterea de a oferi oamenilor
trăiri, speranţe şi într-un final, de ce nu, iubire”.
Revenind la cartea Marianei Moga, prima povestire este „Negustoarea de iluzii” al cărei personaj principal este Lorena, cea rămasă de tânără fără marea iubire Radu, plecat la ceruri din cauza unei boli incurabile. După decesul soţului ei, Lorena nu-şi mai revine, iar starea aceasta, care-i măcina existenţa se accentuează odată cu pierderea fructului iubirii celor doi. Nimic din ce a fost înainte nu se mai repetă, epuizată fizic şi mai ales psihic, se hotăreşte să vândă afacerea şi locuinţa donând banii unui centru de cercetare în terapia personalizată a cancerului şi se retrage la mănăstire, considerând că „fără o aplecare spre rugăciune, tăcere, fără o asumare a Crucii nu putea deveni călugăriţă. Călugăria înseamnă a te uni cu Dumnezeu, înseamnă căutarea liniştii şi rugăciunii din dorinţa de a fugi de lume cu tot ce îţi oferă ea.” Din păcate trupul ei firav nu a rezistat în chilia modestă a mănăstirii, îmbolnăvindu-se de o banală viroză, decedând la nici treizeci şi doi de ani, pe un pat de spital, cu „chipul ei împietrit purtând urma unui zâmbet nefiresc, zâmbetul eliberării.” În Epilogul povestirii autoarea Mariana Moga concluzionează: „Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse, spunea bunul părinte Arsenie Boca. Totuşi destinul ne arată că nimic din ceea ce se întâmplă nu este o consecinţă a hazardului. Oamenii se nasc şi mor, vin şi pleacă. Nimic nu-i atrage mai mult decât ceea ce le lipseşte. Despărţirile pot fi unele dintre cele mai dureroase evenimente ale vieţii. Un lucru este însă sigur: sufletele pereche nu stau prea mult separat.”
Proza Marianei Moga aduce în discuţie lupta
personajului principal cu propriul destin, urmărindu-se evoluţia ei psihologică
şi drama pe care o trăieşte în contextul luptei zadarnice cu destinul.
Libertatea ei de gândire şi a omului în general, îi este afectată de o forţă
subjugatoare, în mod paradoxal, prin cruntul ei destin. De fapt, în popor, se
spune „e scris în stele”. Viaţa privită prin prisma morţii, aşa cum se întâmplă
în proza autoarei, capătă alte semnificaţii şi o nouă dimensiune, ridicându-se
deasupra axei unidimensionale a vieţii la dimensiunea universului, la
interferenţa cărora se nasc cele mai profunde întrebări existenţiale.
A doua
povestire se numeşte „Cerul de acasă”,
este o povestire diametral opusă ca subiect primei. Avem de a cunoaşte o
familie obişnuită, Ana şi Gheorghe, care îşi duce zilele lucrând pământul, dar
erau la mila lui Dumnezeu datorită secetei şi intemperiilor vremii. S-au
bucurat mult când unica lor fiică s-a
întors şcolită de la Bucureşti şi şi-a deschis un atelier de croitorie, ca mai
apoi să se căsătorească cu un băiat al locului, Petrică, funcţionar la primăria
comunei. Autoarea surprinde universul complex al vieţii la ţară şi lectura nu
devine plictisitoare prin ingredientele aduse şi dialogul spumos dintre Ana şi
Gheorghe. Vizita lui Gheorghe la Bucureşti, pentru a o vedea pe Ioana, fiica
lor, este prezentată în antiteză cu viaţa lor tihnită de la ţară. Aerul
îmbâcsit şi aglomeraţia capitalei era detestată de acesta, de aceea vestea că
Ioana se va întoarce acasă când va termina şcoala, le produce o bucurie imensă.
În sufletul lor sperau că asta se va întâmpla, ascultând de poveţele date de ei
de când era mică. Cu lux de amănunte este prezentată şi nunta tinerilor Ioana
şi Petrică: „Vremea frumoasă s-a păstrat şi în ziua următoare. Respectându-se
obiceiul din partea locului, drumul până la biserică s-a pascurs pe jos, invitaţii
fiind aşezaţi în ordinea dictată de rangul fiecăruia. Înaintea alaiului,
brădaşul, ales de mire, purta cu mandrie bradul împodobit în acea dimineaţă.
Lăutarii cântau spre bucuria nuntaşilor, iar pentru ca mirii să aibă parte de o
viaţă îmbelşugată, sătenii le ieşeau în faţă cu găleţi pline cu apă, privind
admirativ la cei doi tineri ce îşi uneau destinele. Pentru ei cuvintele
preotului aveau o semnificaţie aparte. Ioana se simţea împlinită. Aspectul
impecabil al bărbatului de lângă ea subjuga orice inimă. Gândi: Este omul
alături de care îmi voi petrece tot restul vieţii. La rândul său, Petrică îi
admiră părul de culoarea abanosului lăsat în bucle libere pe spate. Albul
rochiei se afla într-un tandem fermecător cu tenul impecabil. Îşi spunea: Şi-au
trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi. După slujbă au fost întâmpinaţi cu
grâu şi orez, iar la picioare le-au fost presărate petale de flori. (...) Se
spune că în viaţă nimic nu este întâmplător. Fiecare avem o poveste care îşi va
urma cursul prin timp. Important este nu cum începi, ci cum continui.”
Concluzia o las în seama autoarei, care pe
ultima copertă a cărţii scrie: „În univers omul are un loc bine stabilit.
Pentru orice întâmplare există un timp al său. Totul se desfăşoară conform unui
ritual, iar la momentul potrivit întrebările îşi vor primi răspunsul. Viaţa
este şcoala în care descoperim fiecare lecţie trăind-o”.
Felicitări,
Mariana Moga!
Gelu DRAGOŞ, U.Z.P.R.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu