Reverență pentru ION IGNA

                                                                      de Gheorghe Pârja

 Înainte de a scrie acest text, am avut o discuție aprinsă cu multe dintre cuvintele care mă ajută să luminez un gând. Erau contrariate ele, cuvintele, de ce în ultima vreme le cer ajutorul pentru a-mi lua rămas-bun de la prieteni care au trecut Styxul. Unele mai tinere se așteaptă să le chem la nunți și alte veselii. Le-am ascultat, le-am dat dreptate, și le-am explicat că moartea nu iartă. Când au aflat că fac o reverență pentru profesorul, omul de cultură ION IGNA, care a condus cu pricepere și izbândă profesională instituții importante ale județului Maramureș, s-au liniștit și mi-au îngăduit să le folosesc. Da, Ion Igna a fost un reper al culturii maramureșene. A fost director al Bibliotecii Județene, director al Teatrului Dramatic din Baia Mare și al Muzeului Județean.

S-a întâmplat ca, atunci când am venit în Baia Mare din Maramureșul Istoric, printre primii intelectuali sobri, care m-au luat în seamă, să fie Ion Igna. Eu cu scrisul la ziar, el cu rânduielile conducătoare. Ne intersectam la cenaclu, la manifestări culturale, ori în laboratorul de idei și priveliști artistice din atelierul lui Mihai Olos. Unde prietenul, Ion Igna, își făcea cunoscute părerile despre opere literare și plastice. Era unul dintre cei mai avizați critici la vernisajul unor expoziții de pictură și sculptură. Pe care le găzduia, deseori, la Muzeul Județean pe care-l conducea. S-a dovedit a fi un bun cunoscător al artelor plastice. Memorabile rămân, pentru mine, lansările de cărți pe care le prezida. Fiind cititor pasionat, cu un fin simț critic, Ion Igna convingea publicul de valoarea aparițiilor editoriale. La fel s-a raportat și la dramaturgia română și universală.

Avea profilul unui intelectual complex, iscoditor și luminos în gândire. Orice discuție cu el era o primenire a spiritului, o învățare a lumii în care eram. Avea în el miezul acela de foc, care deștepta lăuntrul tainic al fiecăruia. Era consecvent în chemarea întru cultură. Suferea când întâlnea neprietenoasa mediocritate, și radia de bucurie când ideile erau ziditoare. M-am bucurat de prietenia lui, care era inițiatoare de bine, avea o pedagogie din care câștigi. Cunoștea tainele Maramureșului, pe care și l-a zidit în suflet, dăruindu-l cu generozitate și altora. Prețuia nespus de mult Clujul, urbea în care și-a lus­truit învățătura. Făcea parte dintre acei semeni care bucurau orice întâlnire. Avea o fibră a neamului românesc, ce-i dădea demnitate, care l-a călăuzit toată viața.

Da, a fost un om bun și bucuros de oameni. De fiecare dată aveam o discuție despre cei doi frați ai lui, Vasile și Viorel, de care mă leagă, de asemenea, o frumoasă și trainică prietenie. De la el aflam ce mai fac. Vasile Igna este un scriitor care și-a marcat timpul, fiind și destoinic diplomat care a făcut mari servicii culturii române, la Paris și la Berna. Viorel, prietenul din Marmația, este acum un promotor al istoriei și culturii românești în Italia. Era mândru de frații lui, cărora le-a luminat calea spre cariere culturale. Mai vorbeam despre satul lui, Ardusat, unde și-a plămădit crezul în muncă și priveghere. Era și un eminent publicist, colaborând la presa județeană și din țară. Era înconjurat de prieteni de seamă, primind lumină de la mulți, ca apoi, să o dăruiască altora.

În ultimii ani a călătorit în afara țării. Cu un fin simț al observației decupa secvențe din lumea prin care trecea. Multe le-a mărturisit în scris. Așa are o operă publicistică demnă de toată prețuirea. Da, omul de cultură care a păstorit importante instituții din județ, publicistul remarcabil a trecut dincolo de Orizont. Ne-a lăsat lumea nouă, să mai îndreptăm din rele și să povestim de bine. Că el și-a făcut datoria pe Pământ. Știa că izvorul puternic zvâcnește din stâncă înainte de a deveni fluviu. De aceea, ne va fi în preajmă.