Tinerii și pandemia

 de Gheorghe PÂRJA

Lumea din jur este învolburată, totul devine atât de confuz, încât dreptatea și adevărul sunt scufundate în conuri de umbră, de unde greu pot ieși la lumină. Nu-i o metaforă de jurnalist, ci o realitate confirmată de cetățeni. Și de cei tineri. Categorie de vârstă pe care o cunosc mai puțin, dar ea există în forme mature. Asta mi-au demonstrat opiniile liceenilor de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Baia Mare. Aici profesorul, intelectualul curajos și căutător, Ioan Țiplea, a dat șansa ca elevii lui să se exprime în cadru național. La București, în incitanta revistă „Observator Cultural,” săptămânal de informație și analiză culturală. Într-un număr recent (14-20 aprilie a.c.) sunt publicate părerile mai multor tineri liceeni băimăreni despre pandemie și cum se raportează ei la această molimă. Profesorul Țiplea a dorit să testeze impresiile tinerilor despre acest fenomen pandemic, dar și dorința de a cultiva adolescenților judecata autonomă și spiritul critic.

Le-a propus un eseu liber pe tema „Chipul nostru în pandemie.” De altfel, anul trecut, revista găzduia cu generozitate un test similar, având ca temă viața după pandemie, sugerat tot de profesorul Ioan Țiplea, elevilor săi. Părerile elevilor, despre lumea lovită de pandemie, m-au impresionat profund. Mai ales că, la vârsta mea, cu alte experiențe de viață, sunt extrem de curios să aflu ce gândesc cei tineri despre lumea în care au nimerit. Și cum o vor duce mai departe. Cum să aflu, că nu mai sunt la catedră? Profesorii și părinții sunt hârtia de turnesol pentru această stare de suflet a tinerilor. Mi-am propus, după lectura textelor, să am comentarii pe marginea lor. Acum vă prezint esența ideilor și autorii lor. Ștefan Eugen Alexandru (clasa a XII-a G) crede că lor, tinerilor, această pandemie le-a adus o stare de anxietate care poate fi resimțită la una din două persoane: genunchi moi, ochi înlăcrimați, blocaj de comunicare. Bogdan Ciceo (clasa a XII-a F) ne încurajează să avem grijă de noi înșine și să nu „cădem pradă cursei de șoareci a societății, să evoluăm noi înșine cât mai mult posibil, fără să facem rău celor din jur.” Adrian Ioan Oșan (clasa a XI-a G) constată schimbarea normalului în contextul pandemic. Crede că „mulți oameni au devenit mai anxioși, mai instabili și mai iresponsabili față de ceea ce se întâmplă în jurul lor.”
Îl aduce în atenție și pe Dalai Lama, care spunea: „Viața merită trăită, căci dacă nu o trăim, nu o merităm.” Maria Poduț, cu maturitate, observă că „anul trecut a fost un an pierdut, care nu o să mai vină. Un an în care toată lumea s-a transformat radical. Unii oameni în bine, dar cei mai mulți în rău.” Că „moartea nu vine la ușă să te întrebe dacă ești pregătit să mori. Pur și simplu vine, într-o zi, când are chef și te ia.” Asta este marea schimbare. O tânără, care are dreptul la îmbrățișarea lumii, vorbește despre realitatea morții din preajmă. Alexandra Berci (clasa a XI-a) scrie despre șocurile prin care trecem, loviturile primite de omenire, care nu era pregătită să înfrunte o asemenea pandemie. Când s-a impus carantina, drama pe care o vedeam la televizor s-a mutat în casele noastre și a continuat să ne stoarcă de energie pe zi ce trece. Deplânge dispariția întâlnirilor cu prietenii. Iar numărul “deceselor în lanț și îndepărtarea persoanelor dragi au fost picături de apă care au ajutat răul să prindă rădăcină.”
Da, Alexandra, sacrificiile depuse de întreaga omenire vor fi povestite cândva în cărțile de istorie. Sentimentul morții este surprins, într-un text dens, și de Denisa Breban (clasa a XI-a). „Teama a pus stăpânire subtil, dar sigur, pe sufletele noastre, manipulându-le și făcându-ne să ne ferim de boală, de risc, de oameni. Pandemia a rupt o parte din noi,” scrie Denisa. Alexandra Bodea (clasa a XI-a) constată nefirescul unei lumi închise: „Totul s-a închis. Instrumentele muzicale au tăcut, au liniște, teatrul și actorii au dispărut, totul stă pe loc. Și mă întreb: de ce toate acestea nu mai sunt la fel? Muzica a fost singura care armoniza viața oamenilor. Încet, ne-am izolat unii de alții și ne-am izolat inimile. În această perioadă toți ne-am schimbat radical.” Pentru Flavia-Maria Miclăuș (clasa a XI-a): „Această pandemie a scos la iveală tot ce era mai rău, mai otrăvitor din oameni.”
Da, Flavia, răutatea se poate naște din frică, neînțelegere, dar asta nu înseamnă că nu poate fi învinsă. Sunt doar câteva secvențe din textele admirabile ale elevilor de la Colegiul băimărean. Texte care m-au bucurat că sunt contemporan cu asemenea tineri. M-am întristat că trebuie să scrie despre această nenorocire când puteau să scrie despre iubire, zbor și alte jocuri ale tinereții. Pentru mine, acești colegi de condei au un garantat certificat de valoare. E bine, dragi elevi, e bine, domnule profesor! Dar am aflat în textele lor, și vibrații de încredere în ei, chiar în lumea care vine. Mă bucur când văd râsul vostru pe stradă. Despre asta, pe curând.