„Politica modernă pare a fi lipsită de conținut, umorile, modele, lipsa de logică par a fi dominante. Dar nu întotdeauna disimularea mizelor poate fi profesionist îngropată în noianul de nerozii cotidiene ce poluează presa, încă apar prin ziare momente astrale ce ne permit să întrezărim modul în care funcționează lumea din jurul nostru. Reacția mediului de afaceri la propunerea de scădere a taxelor făcută de primul ministru britanic este un astfel de moment.
Socialiști,
comuniști sau conservatori, adepți ai oricărei ideologii imaginabile îi suntem
cu toții îndatorați – fie că recunoaștem sau nu asta – cu toții ar trebui să
recunoaștem meritele liberalismului clasic. Imensa bunăstare care a fost
produsă oriunde în lume de îndată ce rețeta descoperită de Adam Smith a fost
pusă în practică ne face tuturor viața posibilă fie că admitem acest fapt, fie
că nu.
”Prea
puțin este necesar pentru a transforma o societate aducând-o dinspre negurile
barbariei către cel mai înalt nivel de opulență în afara păcii, taxelor mici și
a unei administrări tolerabile a actului de justiție. Tot restul este urmarea
cursului natural al evenimentelor.”
Adam
Smith (1723-1790)
Rândurile de mai sus au produs bunăstare peste tot
în lume, pur și simplu rețeta prescrisă de Smith nu a produs vreodată eșec și
dezamăgire. Faptul că viața a miliarde de oameni este posibilă este meritul lui
Smith, faptul că din ce în ce mai mulți dintre noi trăim în bunăstare și
confort este, de asemenea, posibil tot datorită ideilor sale.
Până și inamicii ideologici ai liberalismului clasic
își croiesc politicile publice având mereu în vedere încătușarea mâinii
invizibile a lui Smith, faptul că elitele socialiste împing lumea în prăpastia
totalitară a globalizării politice este tot consecința faptului că acestea știu
prea bine că, lăsată liberă fie și într-un teritoriu foarte sărac și lipsit de
resurse, mâna invizibilă a pieței va produce în perioade istorice neglijabile
bunăstare și abundență expunând în toată oroarea defectele socialismelor de tot
soiul. Într-o lume globalizată sub socialism, adică dacă politicile socialiste
vor fi coordonate la nivel planetar, un deșert condus pe principii liberal
clasice va deveni rapid cea mai bogată și mai ospitalieră regiune de pe glob.
Chiar dacă domnii Schwab, Gates, Soros ca și politicienii afiliați acestora vor
fi reușit să supună întreaga lume cu excepția Saharei, aceștia vor trebui
negreșit să cucerească și Sahara pentru că altminteri tocmai Sahara va deveni o
oază de bunăstare și de libertate într-o lume săracă și brutală. Aceasta este
lupta zilelor noastre, vom reveni în alt text asupra acestui subiect.
Liberalismul clasic nu este doar o mașinărie ce
funcționează fără greș pentru a produce bunăstare, liberalii clasici au
construit cele mai eficiente și mai solide argumente în favoarea libertății, nu
pot să nu-l amintesc în context pe senatorul Rand Paul care a fost în acești
din urmă ani cel mai articulat și mai consecvent apărător al libertății.
Dar atunci de ce oare nu există partide liberal
clasice în așa zisele democrații consolidate? De ce oare liberalii clasici sunt
mai mereu stingheri? Nu-mi amintesc să fi fost vreodată în prezența a mai mult
de o duzină de liberali clasici, suntem mereu minoritari, de fapt suntem mereu
stingheri, singulari, punctele noastre de vedere irită pe mai toată lumea din
jur, modul rațional, logic prin care ne justificăm punctele de vedere pare
celor din jurul nostru în cel mai bun caz scandalos, nu vom obține vreodată o
replică rațională ci doar una revoltată și indignată.
Doamna Truss, până azi dimineață primul ministru al
Marii Britanii, este un politician de succes, nu este un om stingher, nu este
genul de femeie care să trântească literatură clasic liberală pe masa pentru
a-și impune punctele de vedere. Este mai degrabă un politician democratic, un
om pentru care opinia publică ține loc de adevăr și de morală, doamna Truss
este un om postmodern, un om al secolului XXI.
Dar doamna Truss a avut ca parte a programului de
guvernare o solidă componentă liberal clasică, aceasta a propus reducerea
consistentă a taxelor. Din triada pace, taxe mici și administrare rezonabilă a
actului de justiție în programul doamnei Truss era prezentă doar componenta
taxării. Atitudinea războinică a doamnei Truss în chestiunea Ucraina, distrugerea
justiției, îndepărtarea acesteia de zona rezonabilului și împingerea actului de
justiție către zona socialismului degenerat – înspre zona woke – sunt motive
pentru care doamna Truss nu poate fi considerată a fi un politician liberal
clasic. Nu-i putem nega însă meritele, doamna Truss a propus cu adevărat o
scădere semnificativă a taxării ca și o vagă suspendare a isteriei ecologiste.
Reacția mediului de afaceri la propunerea doamnei
Truss este semnificativă, este unul din rarele momente ce ne oferă o imagine
clară a lumii în care trăim. Dacă astfel de politici de scădere a taxării erau
până mai ieri susținute – fie și formal – de marile firme prezente pe piețele
bursiere din întreaga lume, reacția așa zisului mediu de afaceri la propunerile
doamnei Truss, de fapt a marilor corporații internaționale, a fost negativă.
Așa după cum observa triumfător dl. Krugman în Pravda zilelor noastre tocmai
piața a dus la prăbușirea planului de scădere a taxelor, doamna Truss a fost
nevoită să renunțe la planul de a scădea taxele și impozitele fiind forțată să
facă astfel din cauza reacției pieței libere.
Oare cum de-am ajuns în acestă fundătură, oare cum
de-am corupt mâna invizibilă a pieței, cum de-a ajuns aceasta să reacționeze
negativ la anunțarea unor politici de scădere a taxării? Răspunsul este
evident, politicile intervenționiste adoptate în ultimele decenii au golit de
conținut piața, sintagma altădată tautologică piață liberă a ajuns să devină un
oximoron, în prezent piața poate fi numită oricum doar liberă nu. Socialismul a
reușit, în sfârșit, să încătușeze mâna invizibilă de care pomenea Adam Smith,
pleiada de reglementări, taxe, permise de funcționare, aberații precum
responsabilitatea socială corporatistă (sintagma este în nouvorbă, este goală
de înțeles, imposibil de tradus în mod decent), cotele de așa zis gen (din nou
nouvorbă), toate au golit corporațiile post moderne de orice urmă de logică a
proprietății private.
Marea teamă a Uniunii Europene legată de Brexit a
fost apariția unui Singapore pe Tamisa, aceasta a fost adevărata miză a Brexit,
europenilor le-a fost teamă de faptul că Marea Britanie va alege drumul
libertății, că-și va descătușa economia, că o va liberaliza, dereglementa și că
va reduce impozitele atrăgând capital peste Canal. Birocraților bruxelezi le-a
fost frică de faptul că competiția economică îi va forța să dereglementeze, să
reducă taxarea, să cedeze din putere. Elitele britanice au încercat să deraieze
Brexit iar înfrângerea și mai apoi înlăturarea doamnei Truss ne arată că în
cele din urmă au reușit să golească de sens ieșirea Marii Britanii din UE chiar
dacă au pierdut la vot, ieșirea Marii Britanii din UE fiind în cele din urmă
votată. Competiția dintre UE și Marea Britanie în sensul dereglementării și a
reducerii taxării a fost evitată, elita a știut să evite consecințele ce-ar fi
trebuit să decurgă ca urmare a Brexit.
Pățania doamnei Truss ar trebui să fie o învățătură
de minte pentru orice politician ce speră la ajutorul marilor corporații atunci
când încearcă adoptarea unor politici liberale. Este de subliniat că doamna
Truss nu a dorit decât micșorarea impozitării și că s-a opus timid aberațiilor
ecologiste, ambele subiecte fiind aparent în favoarea marilor corporații.
Doamna Truss nu a dus în numele conservatorilor mari războaie culturale în
scurta perioadă cât a fost la putere, a propus pur și simplu reforme economice
liberale. Și tocmai acestea au fost respinse de marile afaceri listate la
bursă. Da, costurile de intrare pe piață cresc atunci când aceasta este
reglementată, marile corporații vor avea mereu interesul de a folosi mâna
brutală și vizibilă a puterii guvernului pentru a elimina competiția venită
dinspre micile afaceri.
Elitele britanice tocmai au aruncat-o la coș pe
doamna Truss. Anvergura intelectuală și morală a acesteia face imposibilă
tragedia, doamna Truss este o schemă postmodernă, nimeni nu-i va simți lipsa,
omul simplu nu va sesiza decât înlocuirea unei marionete cu o alta. Acesta este
motivul pentru care sistemul politic britanic va evita să producă lideri politici
capabili să trântească o carte pe masă trâmbițându-și convingerile, lideri
capabili să stârnească entuziasmul oamenilor pentru o idee sau o alta, lideri a
căror prăbușire să poată părea nedreaptă și tragică, lideri a căror prăbușire
să poată provoca reacții morale. Succesorul doamnei Truss va fi o caricatură
postmodernă încă și mai schematică decât predecesorii săi, personaje precum dr.
Ponta, doamna Dăncilă sau dr. Ciucă nu sunt accidente exclusiv românești.
Demisia doamnei Truss este un noneveniment, importantă și de reținut pentru
viitor este reacția marilor corporații la reformele liberale pe care aceasta
voia să le introducă. Am descoperit nu doar că marile corporații nu sunt
interesate de vreun fel de reformă liberală, am constatat și decesul pieței
libere, am descoperit faptul că mâna invizibilă a pieței a fost deja
încătușată. În lupta pentru libertate suntem singuri, din ce în ce mai
stingheri, se pare că avem totul împotriva noastră, până și așa zisa piață
preferă să ne vadă înfrânți. Iar dacă dorim să facem ca libertatea să învingă
ar trebui să înțelegem ce i s-a întâmplat doamnei Truss.
Autor:
Ovidiu Tânjală
Sursa:
https://taxfreedomday.ro/2022/10/20/doamna-truss-ca-hartie-de-turnesol/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu