Primea 2500 de lei în mână. 1000 se duceau pe chirie. Era ieftină. A estimat cheltuielile aferente facturilor la 300 de lei. Desigur, erau mai mari, mai ales iarna. Nu a mai luat în calcul întreținerea unui autovehicul. Au rămas 1200 de lei. Suma a fost împărțită la 30, numărul de zile dintr-o lună. Rezultatul a fost 40 de lei. Cam acesta era bugetul pe care l-ar fi putut cheltui într-o zi. Debutantul în învățământ mânca de maxim 40 de lei pe zi. Dar nu era totul. Mai avea nevoie de îmbrăcăminte, încălțăminte etc. De unde resurse?
L-am întrebat de ce și-a dat demisia. Mi-a răspuns că nu își permitea să se îmbolnăvească. Răcise și banii destinați hranei pentru câteva zile se duseseră pe pastile. A lăsat totul brusc și a părăsit domeniul vocației sale, un băiat dedicat și serios. Și nu era ultimul. Urma un alt coleg din generația mea. Rămân în urmă numeroși frustrați. Competiția scade, iar profesia se discreditează. Situația pare că se generalizează.
„Mai ia-ți un job, man, lucrați 18 ore pe săptămână!”
Nu este ca și cum l-a luat o puternică vulnerabilitate psihică după stresul aferent examenelor pe care le dădea anual pentru a reveni în postura de „suplinitor”. Îl judecau cei care n-au făcut în viața lor un proiect de lecție. Nu știau de-așa ceva, cât dura, și cu-atât mai puțin că debutantului i se cerea câte unul pentru fiecare lecție.
S-a angajat la Glovo. Peste câteva zile, copiii îl strigau „domnul Glovo”. Pare că a munci a devenit umilitor pentru educabili. În multe instituții de învățământ, situația este scăpată de sub control, dar mijloacele de coerciție sunt tot mai înăbușite.
Salariile cadrelor didactice din învățământul preuniversitar sunt descurajatoare, iar această situație îmi amintește de profunzimile Torei. Treieratul, separarea boabelor din spic de restul plantei, este o activitate importantă încă din Antichitate. Una dintre metodele treieratului era trecerea de mai multe ori a unor animale de tracțiune (de obicei boi sau măgari) peste snopii secerați. Animalele călcau pe spice, iar boabele se separau de paie. Uneori, necuvântătoarele flămânzeau și mâncau din recoltă. În timp, oamenii au început să lege boturile animalelor sau să le improvizeze botnițe. Boii era chinuiți de necesitatea și dorința hrănirii și își pierdeau din eficiență. În acest sens, Tora interzicea legarea gurii animalului în timp ce treieră. Sarcinile excesive și neglijarea nevoilor nu ajută nimănui atât timp cât urmărim productivitatea.
Suntem în 2023. Trăim sub egida „României Educate”, dar în ultimii ani ne clasăm codaș în UE când vine vorba de procentul din PIB investit în educație. A rămas faimoasă sintagma lui Spiru Haret: „Cum arată astăzi școala va arăta mâine țara”. Vrem rezultate pozitive și performanță?! Să nu neglijăm nevoile celui care le poate aduce!
Pricopiuc Serghei pentru Edictum Dei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu