Un Dosar al revistei Dilema mi-a adus aminte de o
expresie devenită clișeu: cei 7 ani de-acasă. Pentru mine expresia a funcționat
cu înțeles profund, în pruncia mea de pe Ulița Bisericii, unde aceste cuvinte
aveau un cuprinzător cod moral. Când mătușa Pălăguță a spus despre Petrea
Lupului, care a dat cu o piatră în poarta ei, a zis în fața noastră, a
copiilor, că el nu are cei 7 ani de acasă, repede m-am gândit și la mine.
Petrea era un copil așezat, dar cu fireștile năzbâtii ale prunciei. Da, un
paradox al vârstei. Apoi expresia a fost repetată de foarte multe ori de mama,
când aprecia derapajele unor oameni maturi. Măi, zicea mama, când un om din
satul vecin ne-a furat fânul din Valea Mătrăgunii, n-are obraz și n-are cei 7
ani de-acasă! Nici până astăzi nu am aflat cine ne-a furat fânul. Dar a rămas
expresia.
Când unul prin sat era mai slobod la gură i se
aplica aceeași expresie. Ea era sinonimă cu buna-creștere. Cu respectul pentru
cei mai mari, cu vorba curată și smerită, cu salutul creștin pe uliță. La
jumătatea veacului trecut, când am venit pe lume, pruncii satelor erau educați
încă din familie în spiritul respectului pentru ierarhie. Cum se purtau în
lume, așa erau apreciați părinții. Da, un prunc cu purtare bună avea din partea
oamenilor cuvintele: ce părinți de treabă are! Eu m-am bucurat de o atmosferă
riguroasă în familie, am muncit de mic, pe măsura vârstei, m-am bucurat de
sărbători, de înțelegerea părinților. Cei 7 ani de acasă ai mei nu mai
corespund, nici pe departe, cu cei 7 ani de acasă ai lui Gigel de astăzi. Deși
familia încă poartă cu sine o înțelepciune evolutivă, care nu se poate demoda
atât de ușor. Doar că rolul ei de educator primar este astăzi subiect de
discuție.
Generațiile noi, crescute cu acces nelimitat la
tehnologie, adică la informații răzlețe, au altă percepție despre lume și
viață. Nu sunt dispuse să accepte autoritatea, mai rar receptive la valorile
părinților, care li se par învechite. Aici mi se pare marea ruptură între
generații. Care nu este nouă, dar acum parcă este mai accentuată. Dar cei 7 ani
de acasă ai mei nu au aceeași încărcătură emoțională, educativă cu a
adolescenților de astăzi. Deoarece fiecare generație are valori diferite. Am
putut observa principiile pe care își baza strategiile de educare a copiilor pe
parcursul primilor 7 ani de viață în familia țărănească, care se dovedeau bune,
promovând dragostea și apropierea dintre părinți și copii, moderarea libertății
de expresie a copiilor. Să nu uităm, cu discreție, educația în familia de la
sat avea și o sănătoasă dimensiune creștină. Cele zece porunci nu se predau ca
o lecție la școală, ci rezultau din purtarea și crezul celor maturi, în viața
de toate zilele.
Am avut norocul să pot observa, prin comparații,
educația pruncilor în satele maramureșene în campaniile de cercetare
etnografică și folclorică dominate de savantul Mihai Pop. La Sârbi, Breb,
Poienile Izei, ori Rogoz, echipa profesorului Pop a trecut pe portative
științifice cercetările în care se regăseau și principiile educative.
Etnograful și folcloristul Pamfil Bilțiu are un tezaur documentar pe această
temă. Când am ajuns elev la liceu a fost prima confruntare între cei 7 ani de
acasă ai mei, cu ai altor colegi din alte sate. Nu erau diferențe zgrunțuroase,
ci armonii cu game diferite de muzică interioară. Acum, diapazonul lumii în
care trăim sună altfel. Nu mai putem trăi din amintiri, care își au virtuțile
lor. Acum, la fiecare 7 ani, se reînnoiesc celulele din corp. Așa că rătăcirea
omului este o formă de adaptare din vreme în vreme.
Așa explică etnologii și specialiștii evoluția
educativă a pruncilor de astăzi. Suntem contemporani cu anumite rebeliuni ale
vârstei tinere, cărora instituțiile din societate nu le pot face față.
Întâmplările din anumite școli românești, de la orașe și sate, țin agenda
zilei. Cei 7 ani de acasă, cum îi știam eu sau noi, și-au scăzut din puterea
formării unor trăsături de purtare în viață. Cu toată libertatea asumată, un
copil are nevoie de fascinația modelului părintesc. Că la baza originii
limbajului se află muzica vorbirii. Extrem de importantă în viața unui om. Deci
eu rămân la părerea că un copil modelat de cei 7 ani de-acasă poate mai ușor
izbândi în viață. Nu degeaba se zice că rolul și responsabilitatea celor din
jur în viața unui sistem psihic în formare sunt de importanța unei lanterne în
întuneric.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu