joi, 14 martie 2024

Anii de-acasă

                                                                       de Gheorghe Pârja

Un Dosar al revistei Dilema mi-a adus aminte de o expresie devenită clișeu: cei 7 ani de-acasă. Pentru mine expresia a funcționat cu înțeles profund, în pruncia mea de pe Ulița Bisericii, unde aceste cuvinte aveau un cuprinzător cod moral. Când mătușa Pălăguță a spus despre Petrea Lupului, care a dat cu o piatră în poarta ei, a zis în fața noastră, a copiilor, că el nu are cei 7 ani de acasă, repede m-am gândit și la mine. Petrea era un copil așezat, dar cu fireștile năzbâtii ale prunciei. Da, un paradox al vârstei. Apoi expresia a fost repetată de foarte multe ori de mama, când aprecia derapajele unor oameni maturi. Măi, zicea mama, când un om din satul vecin ne-a furat fânul din Valea Mătrăgunii, n-are obraz și n-are cei 7 ani de-acasă! Nici până astăzi nu am aflat cine ne-a furat fânul. Dar a rămas expresia.

Când unul prin sat era mai slobod la gură i se aplica aceeași expresie. Ea era sinonimă cu buna-creștere. Cu respectul pentru cei mai mari, cu vorba curată și smerită, cu salutul creștin pe uliță. La jumătatea veacului trecut, când am venit pe lume, pruncii satelor erau educați încă din familie în spiritul respectului pentru ierarhie. Cum se purtau în lume, așa erau apreciați părinții. Da, un prunc cu purtare bună avea din partea oamenilor cuvintele: ce părinți de treabă are! Eu m-am bucurat de o atmosferă riguroasă în familie, am muncit de mic, pe măsura vârstei, m-am bucurat de sărbători, de înțelegerea părinților. Cei 7 ani de acasă ai mei nu mai corespund, nici pe departe, cu cei 7 ani de acasă ai lui Gigel de astăzi. Deși familia încă poartă cu sine o înțelepciune evolutivă, care nu se poate demoda atât de ușor. Doar că rolul ei de educator primar este astăzi subiect de discuție.

Generațiile noi, crescute cu acces nelimitat la tehnologie, adică la informații răzlețe, au altă percepție despre lume și viață. Nu sunt dispuse să accepte autoritatea, mai rar receptive la valorile părinților, care li se par învechite. Aici mi se pare marea ruptură între generații. Care nu este nouă, dar acum parcă este mai accentuată. Dar cei 7 ani de acasă ai mei nu au aceeași încărcătură emoțională, educativă cu a adolescenților de astăzi. Deoarece fiecare generație are valori diferite. Am putut observa principiile pe care își baza strategiile de educare a copiilor pe parcursul primilor 7 ani de viață în familia țărănească, care se dovedeau bune, promovând dragostea și apropierea dintre părinți și copii, moderarea libertății de expresie a copiilor. Să nu uităm, cu discreție, educația în familia de la sat avea și o sănătoasă dimensiune creștină. Cele zece porunci nu se predau ca o lecție la școală, ci rezultau din purtarea și crezul celor maturi, în viața de toate zilele.

Am avut norocul să pot observa, prin comparații, educația pruncilor în satele maramureșene în campaniile de cercetare etnografică și folclorică dominate de savantul Mihai Pop. La Sârbi, Breb, Poienile Izei, ori Rogoz, echipa profesorului Pop a trecut pe portative științifice cercetările în care se regăseau și principiile educative. Etnograful și folcloristul Pamfil Bilțiu are un tezaur documentar pe această temă. Când am ajuns elev la liceu a fost prima confruntare între cei 7 ani de acasă ai mei, cu ai altor colegi din alte sate. Nu erau diferențe zgrunțuroase, ci armonii cu game diferite de muzică interioară. Acum, diapazonul lumii în care trăim sună altfel. Nu mai putem trăi din amintiri, care își au virtuțile lor. Acum, la fiecare 7 ani, se reînnoiesc celulele din corp. Așa că rătăcirea omului este o formă de adaptare din vreme în vreme.

Așa explică etnologii și specialiștii evoluția educativă a pruncilor de astăzi. Suntem contemporani cu anumite rebeliuni ale vârstei tinere, cărora instituțiile din societate nu le pot face față. Întâmplările din anumite școli românești, de la orașe și sate, țin agenda zilei. Cei 7 ani de acasă, cum îi știam eu sau noi, și-au scăzut din puterea formării unor trăsături de purtare în viață. Cu toată libertatea asumată, un copil are nevoie de fascinația modelului părintesc. Că la baza originii limbajului se află muzica vorbirii. Extrem de importantă în viața unui om. Deci eu rămân la părerea că un copil modelat de cei 7 ani de-acasă poate mai ușor izbândi în viață. Nu degeaba se zice că rolul și responsabilitatea celor din jur în viața unui sistem psihic în formare sunt de importanța unei lanterne în întuneric.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu