Bunăvestire

În noaptea asta lungă, fără sfârşit,

o femeie umblă subt cerul apropiat.

Ea înţelege mai puţin decât oricine

minunea ce s-a-ntâmplat.

Aude sori cântăreţi, întreabă,

întreabă şi nu înţelege.

În trupul ei stă închis ca într-o temniţă bună

un prunc.

De nouă ori se-nvârte discul lunei

în jurul pruncului.

El rămâne nemişcat şi creşte mirându-se.

În noua noapte fără sfârşit

ciobanii păzesc naşterea unor semne cereşti.

Mă duc între ei să vestesc:

Tăiaţi-vă mieii pe cruce

În amintirea jertfei ce se va face.

Ridicaţi-vă de lângă foc

în cojoace cu flăcări de lână.

Luaţi făclia ce-am aprins-o

în steaua coborâtă

deasupra ieslelor roase de boi

şi daţi-o mai departe

din mână în mână.

În curând fiul omului va căuta un loc

unde să-şi culce capul,

răzimându-şi-1 ca şi voi

de pietre ori de câni adormiţi.

În curând rănile purtate prin văile noastre

s-or vindeca

închizându-se ca florile la întuneric.

În curând picioare albe

vor umbla peste ape.

Lucian Blaga