Cărți luminoase despre Maramureș nu sunt prea multe,
iar cele de referință sunt puține. În schimb, albumele cu oamenii locului și
peisaje, cu obiceiuri stau pe polița de sus a bibliotecilor din țară și din
alte țări. Da, Maramureșul fascinează! Celebru rămâne albumul japonezului Miya
Kosei, cu care am petrecut un Crăciun de neuitat la Desești. Doresc a spune că
străinii care aveau de gând să scrie despre Maramureș stăteau mai multă vreme
aici, pentru a dobândi meșteșugul împletirii vremurilor în istoria acestui
Ținut Istoric. Unii cercetători, români și străini, au elaborat studii de
sociologie, etnografie sau folclor. Care au dezlegat multe din înțelesurile
acestor domenii.
Unii au formulat viziuni cosmice, fără a plăti
tribut exagerării. De pildă, savantul japonez Minoru Nambara, specialist în
istoria civilizației, scria că „Maramureșul este satul primordial”. Apoi
deslușește la fața locului constatarea: „Țăranii Maramureșului nu vin de
nicăieri. Ai sentimentul că au venit direct din Cer în Maramureș. În alte țări,
simți că au venit de undeva, aici nu ai acest sentiment.” Poetul francez,
Gerard Bayo, îmi spunea într-un interviu luat în pridvorul casei mele
părintești că „Maramureșul este un adevărat regat de nobili. Rădăcinile
simbolice aici sunt de dincolo de memoria omului și sunt imanente.”
Ca să pot intra în atmosfera cărții confratelui meu,
reporterul de curaj cotidian, Alexandru Ruja, am simțit nevoia să aduc în
atenția cititorilor situația cercetării Maramureșului, de către specialiști care
au conturat spiritul și energia acestui teritoriu voievodal. De la savantul
Mihai Pop, cu rădăcini maramureșene profunde, la poetul și eseistul Ioan
Alexandru. Că autorul nostru abordează în carte și acest univers întemeietor,
care a stat la temelia evocării unor așezări maramureșene. Coloana vertebrală a
acestei minunate cărți este farmecul, intuiția și argumentul cu care autorul
împletește vremurile care au zidit Maramureșul.
Culegerea de reportaje, cu un titlu sugestiv
„Înapoi, acasă” (Editura Eurotip, 2024), este rodul peregrinărilor reporterului
Alexandru Ruja prin „fabulosul Maramureș, cu multe secrete care trebuie scoase
la suprafață.” Faptul că autorul a ajuns la concluzii desprinse din cercetările
unor personalități, evocate de mine mai sus, dă cărții o sobrietate aparte.
Este tocmai viziunea îngemănată dintre subiectul de reportaj întâlnit pe teren
și fondul principal de idei, care susține civilizația Maramureșului. Care
trebuie descoperită, înțeleasă și interpretată de fiecare generație. Este unul
dintre tâlcurile și reușitele acestor reportaje.
Textele de la începutul cărții au obsesia munților.
Pe granița cu Ucraina, autorul se întâlnește cu Muma Pădurii, cu bunkere de
rachete sovietice, pe o urmă de urs, dar cu oameni buni. Aici, la frontieră, timpul
trece diferit, problemele sunt altele. Ajuns la Izvorul Albastru al Izei,
deșiră ghemul de legende pentru a ajunge la realitatea, uneori tristă. Este
atent la fenomenul tradiției în context modern. Argumentul este oferit de
Ștefan Hotico, nepot al legendarului Gavrilă Hotico Herenta. Ștefan este meșter
în lemn din Ieud, lustruit în pricepere printre elvețieni, nemți, spanioli, ori
francezi. Aflu despre calfele călătoare care vin din perioada medievală, pe
când comunitățile erau organizate în bresle.
Încă din 2004 poposesc la Sibiu și fac legătura cu
marile centre meșteșugărești. Harul de căutător al reporterului, al unor locuri
aproape neumblate ne oferă atipice margini de județ. La Jugăstreni, la limita
cu Sălajul, ori Lomaș, codru mândru la margine de Oaș, Lunca la Tisa, vecină cu
Lunca Rahiv, ori alte așezări mici, cu rostul lor în geografia județului. În
acest sens, autorul este extrem de migălos cu realitatea. Ne spune și numărul
de locuitori din cătunele pe unde a umblat. Pe Culmea Prelucilor află locul
unde s-au ascuns fugari moți, ruși și turci. Destinul lor, în vremuri
zbuciumate, au dat naștere multor povești, pe care Alexandru Ruja le pune pe
portativul cărții lui. Și care dau farmec textului și unda de crezământ a
întâmplărilor evocate.
Adică, sunt povești adevărate, așchii de istorie
adunate între coperți. Autorul are un ochi format pentru descoperirea unor
nereguli aflate în drumețiile lui profesionale. Le scrie cu intenția de a se
îndrepta. Și aceste aspecte fac parte din istoria recentă a locurilor. Cum este
situația a zeci de școli părăsite din Maramureș. Autorul reacționează
profesionist la conflictul ruso-ucrainean, mai ales că Maramureșul este afectat
direct. După începerea războiului, a stat zile întregi pe graniță și a
constatat ce suflet mare au maramureșenii. Cartea consemnează aceste răbufniri
ale răului care lasă în urmă ruine, moarte, pribegii obligatorii și alte
dezastre sufletești.
Apoi citesc o temă de mare actualitate, căreia
instituții specializate nu-i acordă atenția cuvenită. Este vorba de brutala
metamorfoză a satului maramureșean. Scrie autorul: „Sunt sate în Maramureș
aproape goale. Cu o mână de bătrâni, incapabili de agricultură. Terenurile
nelucrate, pe alocuri nici măcar cosite. Livezi de cireși părăsite, gen Coroieni,
când ți-ai putea lua chirie în Cluj cu cireșele de acolo.” Sub această siglă a
conceptului de schimbare stau, și în Maramureș, fenomene care își cer dreptul
de locui la noi, deși vin din altă parte. Adică, confruntarea tradiției cu
șocurile globaliste lasă urme.
Alexandru Ruja pune în ecuație publicistică, de
calitate, transformări prelinse pe sub ochii noștri în sincopa socială,
culturală și chiar istorică în ultimele trei decenii. Este o dimensiune de
rezistență a cărții. Subiectul se pretează pentru elaborări doctorale, deoarece
este una dintre fracturile în regim de urgență și în destinul Maramureșului.
Confratele Alexandru Ruja a avut intuiția de a aborda, cu mijloacele
publicisticii, acest subiect. Este momentul să spun că autorul practică cu dibăcie
patriotismul limbii. Adică dorința de a da limbii române plasticitatea de care
este capabilă. Un fapt de lăudat, mai ales astăzi, când mulți vorbesc și scriu
pe sărite în propria lor limbă. Elaborează texte scurte, concise, mustind de
informații noi.
Sunt și multe idei interesante, culese în timpul
documentării. Mărturisiri de la martorii evenimentelor, ori descifrate din
hrisoave. Am remarcat că autorul este preocupat de semnificația simbolurilor și
de fascinația legendelor. De mersul lumii de astăzi, care deșurubează multe
mecanisme din alcătuirea mai veche a Maramureșului. O carte în care m-am
regăsit cu întâmplări și sentimente. Da, cu sinele meu, adăpostit în copilărie.
Nu uit a spune că fotografiile care însoțesc reportajele sunt grăitoare,
martore ale acestei aventuri intelectuale, care pune cunună valorică genului.
Că mulți cred că vremea reportajului a trecut.
Iată, sunt argumente care contrazic aceste
afirmații. Spun pe proprie răspundere că Alexandru Ruja este un reporter
remarcabil, cu virtuți personale evidente. Apărute în ziarul „Graiul
Maramureșului,” reportajele aveau destinul firesc al cotidianului, dar adunate
în această carte au virtutea duratei. Aceasta este vocația cărții, care, se
vede, nu își pierde menirea de a fi tezaur al memoriei faptelor, întâmplărilor.
Așa este și împletirea vremurilor din carte. Întoarcerea acasă este un vector
de meditație și conștiință. Vorba poetului, carte frumoasă cinste cui te-a
scris și te-a tipărit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu