Dintr-un cuib de barză chioară,
din vârf de stâlp altoit,
a căzut, era să moară,
un pui de vânt rătăcit.
Era mic puiul de vânt,
tare mic și amărât.
Ades cădea-n jurământ,
însă barza l-a-ngrijit.
Tare bolnăvior sărmanul,
chiar și Covid a făcut.
Tușea adânc din plămâni,
ba avea dureri și-n gât.
Barza chioar-a-nvățat carte,
facultăți și doctorat.
Cu de toate, cu de toate,
l-a-ngrijit și l-a tratat.
De liceu n-a avut parte,
de el... nu s-a apucat.
Mai bună-i o facultate,
făcută pe înserat.
Ce mai, și-a -ngrijit copilul
și-n necazuri l-a crescut.
Acuma s-a făcut mare,
e-ncrezut și-obrăznicuț.
Umblă des prin cârciumioare,
se tot uită după fete,
rupe-arcușuri de vioare
și nu uită să se-mbete.
Ieri, după o băutură
lungă, zdravănă și cruntă,
dădu cuibu-n bătătură
în zi mare, mare sfântă.
…………………………………..
Plângea-n dureri barza chioară.
Nu știa de-ale lumești
că pe cin’ nu lași să moară
nu te lasă să trăiești.
Puiu RĂDUCAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu