Reîntors în Baia Mare după (vreo) 20 de ani, l-am cunoscut (și) pe Valeriu Sabău. Mare prozator, un boem de spiță nobilă, prieten cu multă lume și amator de lichide cu grade, Valeriu scria... că am uitat să vă zic, era o vreme când exista presă scrisă și apăreau și texte cu mesaj diferit de ”șoc și groază”, unde se vedea că literatură se face și în pagini de ziar... revin, Valeriu scria, în ”Informația zilei” despre ”Prietenii de dincolo”. Erau duioase aduceri aminte despre scriitori maramureșeni plecați într-o lume mai bună, că și Iadul, la urma-urmei, este o lume mai bună pentru scriitori decât lumea asta.
Despre un prieten plecat dincolo și despre o vară fierbinte petrecută alături de el am vrut să scriu de multă vreme. A venit vremea să butonez și să înșir vorbe despre Remus Butuza.
Petroșănenii nu au cum să nu își aducă aminte de el. Remus era ceea ce se cheamă un bărbat frumos, stilul Alain Delon. Ieșea în evidență unde se ducea, gagigile erau nebune după el. Dincolo de asta, era un tip chiar timid, poate de aia ne-am apropiat. Eu eram un nebun, boem până dincolo de limită, așa că au fost niște contrarii care s-au atras. El timid, eu... nu prea Alain Delon! Orișicât, în vara anului 1987, plecat de la facultate, i-am zis lui Remus să vină cu mine la Orșova, unde făceau practică studentele de la Geografie - O limbă străină. Aveam, în anul II, o prietenă, numai că am constatat că la stațiunea de cercetări geografice și meteorologice (sau cum s-o fi numit) erau în practică studenții de anul I și anul II. Adică vreo 50 de fete și 3-4 băieți. Unul din Sighet! Țin minte replica lui Remus: ”Mergem după Mircea!”. Așa că am mers la Gura Barza, pe lângă Brad, unde făcea practică Mircea Dumuța, l-am luat și pe el și am mers la Petroșani, după chitara electrică și stația de amplificare. Ne-am cazat apoi la mănăstirea din vârful dealului, Sfânta Ana, construită de Pamfil Șeicaru în amintirea luptelor la care a participat și el, în acea zonă. Pe vremea comuniștilor acolo era un restaurant, lângă biserică, și lângă restaurant erau niște căsuțe de lemn, clasicele căsuțe cu două paturi. Noi eram trei, așa că o căsuță era pentru o persoană care nu voia să fie singură...
Mircea și Remus s-au lipit de niște tinere studente, din anul I, eu m-am despărțit de prietena mai ”în etate” și am intrat și eu la junioare. Au fost zile și nopți faine... Am plecat de acolo la nunta surorii unui alt petroșănean, Meclă pe numele de alint, la Bâcleș, tot prin Mehedinți. Normal că noi trei și studentele de la București. La nunta aia am furat mirele! Voiam să furăm mireasa dar ne-au luat-o alții înainte, așa că am furat mirele, pe Gusti, pe care l-am adus legat cu o funie de la car. Am primit în schimbul lui o ladă de bere și o sticlă de coniac, am plecat de la nuntă în casa unui vecin și am continuat cheful acolo. A doua zi, vrând să plecăm, l-am întrebat pe fratele miresei de unde am putea face rost de benzină. Ne întâlnisem la nuntă cu Călin, fiul unui profesor universitar din Petroșani, care venise cu mașina. Meclă ne-a zis să luăm dintr-o canistră, a nașului, cu care am înțeles că fuseseră niște divergențe financiare. Ne-a zis să lăsăm ceva benzină în canistră dar au apărut alte divergențe, așa că am luat și canistra! Am pus benzina în rezervor și umblam apoi să cerem câte un litru-doi, benzina fiind marfă de lux pe atunci. M-a bufnit râsul, gândindu-mă că există riscul să primim câțiva litri de benzină, să îi punem în rezervor și să dea pe dinafară, că nu știam câtă benzină fusese inițial, plus câtă am pus din canistră etc.
Am plecat din Bâcleș spre Strehaia, norocul nostru fiind că ne-am rătăcit și nu am luat-o pe drumul pe care trebuia să mergem. Așa că am ajuns în Craiova, ulterior aflând că nașul sunase la Miliție și ceruse să fim opriți și să ne verifice câtă benzină avem în rezervor...
Am revenit la Gura Barza, unde Remus și Mircea făceau practica în producție. Remus avea cafea de vândut, celebra Alvorada, lucru care s-a aflat. Nu e de mirare că, la plecare din practică, plutonierul Matei a oprit autobuzul în care eram și a făcut percheziție la bagaje. Numai că ne așteptam la asta și trimisesem cafeaua cu o altă mașină, cu persoane care prezentau încredere!
Au mai fost multe faze faine în vara aia. După ce am plecat din Valea Jiului nu m-am mai văzut cu Remus. Nu știu dacă cu Mircea Dumuța m-am mai întâlnit. Am aflat că Remus a fost aflat mort în apartamentul său din Deva, de către un prieten, care fusese sunat de soția lui Remus că el nu mai răspunde la telefon. Urma să meargă la ski, că am uitat să vă zic că omul ăla era frumos și sportiv. Era...
Ioan BUDA TZETZU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu