Mărturisiri cu prieteni duși...

Reîntors în Baia Mare după (vreo) 20 de ani, l-am cunoscut (și) pe Valeriu Sabău. Mare prozator, un boem de spiță nobilă, prieten cu multă lume și amator de lichide cu grade, Valeriu scria... că am uitat să vă zic, era o vreme când exista presă scrisă și apăreau și texte cu mesaj diferit de ”șoc și groază”, unde se vedea că literatură se face și în pagini de ziar... revin, Valeriu scria, în ”Informația zilei” despre ”Prietenii de dincolo”. Erau duioase aduceri aminte despre scriitori maramureșeni plecați într-o lume mai bună, că și Iadul, la urma-urmei, este o lume mai bună pentru scriitori decât lumea asta.

Despre un prieten plecat dincolo și despre o vară fierbinte petrecută alături de el am vrut să scriu de multă vreme. A venit vremea să butonez și să înșir vorbe despre Remus Butuza.

Petroșănenii nu au cum să nu își aducă aminte de el. Remus era ceea ce se cheamă un bărbat frumos, stilul Alain Delon. Ieșea în evidență unde se ducea, gagigile erau nebune după el. Dincolo de asta, era un tip chiar timid, poate de aia ne-am apropiat. Eu eram un nebun, boem până dincolo de limită, așa că au fost niște contrarii care s-au atras. El timid, eu... nu prea Alain Delon! Orișicât, în vara anului 1987, plecat de la facultate, i-am zis lui Remus să vină cu mine la Orșova, unde făceau practică studentele de la Geografie - O limbă străină. Aveam, în anul II, o prietenă, numai că am constatat că la stațiunea de cercetări geografice și meteorologice (sau cum s-o fi numit) erau în practică studenții de anul I și anul II. Adică vreo 50 de fete și 3-4 băieți. Unul din Sighet! Țin minte replica lui Remus: ”Mergem după Mircea!”. Așa că am mers la Gura Barza, pe lângă Brad, unde făcea practică Mircea Dumuța, l-am luat și pe el și am mers la Petroșani, după chitara electrică și stația de amplificare. Ne-am cazat apoi la mănăstirea din vârful dealului, Sfânta Ana, construită de Pamfil Șeicaru în amintirea luptelor la care a participat și el, în acea zonă. Pe vremea comuniștilor acolo era un restaurant, lângă biserică, și lângă restaurant erau niște căsuțe de lemn, clasicele căsuțe cu două paturi. Noi eram trei, așa că o căsuță era pentru o persoană care nu voia să fie singură...

Mircea și Remus s-au lipit de niște tinere studente, din anul I, eu m-am despărțit de prietena mai ”în etate” și am intrat și eu la junioare. Au fost zile și nopți faine... Am plecat de acolo la nunta surorii unui alt petroșănean, Meclă pe numele de alint, la Bâcleș, tot prin Mehedinți. Normal că noi trei și studentele de la București. La nunta aia am furat mirele! Voiam să furăm mireasa dar ne-au luat-o alții înainte, așa că am furat mirele, pe Gusti, pe care l-am adus legat cu o funie de la car. Am primit în schimbul lui o ladă de bere și o sticlă de coniac, am plecat de la nuntă în casa unui vecin și am continuat cheful acolo. A doua zi, vrând să plecăm, l-am întrebat pe fratele miresei de unde am putea face rost de benzină. Ne întâlnisem la nuntă cu Călin, fiul unui profesor universitar din Petroșani, care venise cu mașina. Meclă ne-a zis să luăm dintr-o canistră, a nașului, cu care am înțeles că fuseseră niște divergențe financiare. Ne-a zis să lăsăm ceva benzină în canistră dar au apărut alte divergențe, așa că am luat și canistra! Am pus benzina în rezervor și umblam apoi să cerem câte un litru-doi, benzina fiind marfă de lux pe atunci. M-a bufnit râsul, gândindu-mă că există riscul să primim câțiva litri de benzină, să îi punem în rezervor și să dea pe dinafară, că nu știam câtă benzină fusese inițial, plus câtă am pus din canistră etc.

Am plecat din Bâcleș spre Strehaia, norocul nostru fiind că ne-am rătăcit și nu am luat-o pe drumul pe care trebuia să mergem. Așa că am ajuns în Craiova, ulterior aflând că nașul sunase la Miliție și ceruse să fim opriți și să ne verifice câtă benzină avem în rezervor...

Am revenit la Gura Barza, unde Remus și Mircea făceau practica în producție. Remus avea cafea de vândut, celebra Alvorada, lucru care s-a aflat. Nu e de mirare că, la plecare din practică, plutonierul Matei a oprit autobuzul în care eram și a făcut percheziție la bagaje. Numai că ne așteptam la asta și trimisesem cafeaua cu o altă mașină, cu persoane care prezentau încredere!

Au mai fost multe faze faine în vara aia. După ce am plecat din Valea Jiului nu m-am mai văzut cu Remus. Nu știu dacă cu Mircea Dumuța m-am mai întâlnit. Am aflat că Remus a fost aflat mort în apartamentul său din Deva, de către un prieten, care fusese sunat de soția lui Remus că el nu mai răspunde la telefon. Urma să meargă la ski, că am uitat să vă zic că omul ăla era frumos și sportiv. Era...

Ioan BUDA TZETZU

In memoriam prozatorul Valeriu Sabou

 BOEMUL

 Prietenului Valeriu Sabou

un prieten titan

amic andromedan

elen,

valerius samaritean

e celestian

prietenul meu albastru.

 

suflet tandru,

scrum de ţigară

sihastru

cadastru albastru

sparge universul,

fumează

la Cronos cugetă –

noaptea moare

RA zâmbeşte.

IN MEMORIAM VALERIU SABĂU

 

Mi-e greu de tot să scriu puțin (câteva rânduri, adică) despre prietenul Gelu Dragoș.
El a fost, este și va fi un veritabil prieten. Pentru el prietenia are dimensiunile unui munte.
Își petrece viața printre „cei mici” – în­vă­țându-i să scrie și să citească. Absolvent de Jurnalism fiind, Gelu Dragoș exersează cu multă pricepere pe mai multe „felii” ale scrisului: ziaristică, monografii, reportaje, critică și desigur, poezie. O plajă întinsă a creației, așadar…
În prag de sărbătoare, îi spun „cu toată gura” LA MULȚI ANI!” (Sunt convins că mi se alătură cu aceeași urare toți prietenii într-ale condeiului.) Apoi, neodihnă creatoare! Multă sănătate! Și…tot ceea ce îți dorești.

Valeriu SABĂU

Preluare https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/2022/02/22/poetul-gelu-dragos-la-a-55-a-rotire-in-jurul-soarelui/

Un an fără prozatorul Valeriu Sabău

 

Azi, 6 septembrie, se împlinește un an de la trecerea la cele veșnice al prozatorului Valeriu Sabău, de loc din Cicîrlău, loc care a dat și alți prozatori de mare substanță.

De la moartea lui, nu știu dacă am fost mai mult de 4-5 ori la ”Academia OJT” înființată de el (cel puțin ca nume), loc unde ne întâlneam și-i ascultam fascinat poveștile. Și slavă Domnului avea ce povesti: despre pădurea copilăriei unde mergea alături de tatăl și cei doi frați, despre anii de școală, despre anii de studenție, despre unicul copil Liana, ajunsă judecător, despre întâlnirile cu marii scriitori contemporani, despre activitatea ca ziarist în presa locală și centrală (”Expres Magazin”), despre înființarea Cenaclului  și Festivalul sătesc de poezie ”Vasile Lucaciu” Cicîrlău, despre unchiul său, regretatul cântăreț Nicolae Sabău, despre miraculosul vin de Cicîrlău, despre epigonii din cenaclurile maramureșene și câte și mai câte.

 Întotdeauna i-am urmat sfaturile pentru că el, Valeriu Sabău,  era un bun sfătuitor cu toate că Valeriu nu asculta de nimeni! În mai multe privințe în ceea ce-l privește, se pare că s-a înșelat.

 Înainte de a trece Styx-ul, era mândru că lucrează la o carte de povești pentru nepotul său Luca și era satisfăcut și mulțumit că maestrul Ioan Marchiș i-a editat cartea ”Mărgeaua Șarpelui” în cadrul Taberei de la Ocoliș și astfel putea s-o comercializeze, să aibă în buzunar un leuț al lui.

Nu știu cât este el de vină (a fost economist), dar știu că statul român n-a făcut nimic în ceea ce-l privește! Cineva îi promisese că-l ajută să-și facă pensie, dar din câte știu acest deziderat nu s-a mai împlinit! Ca multe altele! Dar Valeriu Sabău a fost un supravețuitor!

Valeriu Sabău s-a risipit! A scris puțin față de talentul lui uriaș, dar la Academia OJT era Lordul, toată lumea îi căuta masa la care se așeza, de fapt îi căuta prietenia!

A debutat în 1988, la editura ”Dacia” Cluj Napoca,  într-un volum colectiv alături de alți 12 prozatori. În 1998 a scris o carte-reportaj „Închisoarea elitei românești” despre ororile din   „lagărul de exterminare” a intelectualității noastre de la Sighetu Marmației. În 2001, tot la ”Dacia”, a tipărit volumul de proză „Biserica de sticlă”, care a fost bine primit de critica transilvăneană. În 2005 a tipărit la editura ”Scriptorium” Baia Mare, excelentul volum de poezie „Singur la Altar”, în care experiența cenaclurilor frecventate își spune cuvântul. Ultima semnătura pe o copertă de carte și-a pus-o pe ”Mărgeaua șarpelui”, editura ”Archeus” Ocoliș în anul 2022, anul în care a fost chemat la Domnul!

A dispărut prea devreme din literatura română și din vina lui, dar va rămâne în amintirea confraților, asemeni lui Ion Burnar sau Ioan Voicu. Voi prețui amintirile pe care le am cu el, Valeriu Sabou (în buletin) de la Lucăcești, Cicîrlău, Satulung, Baia Mare, Baia Sprie, Vișeu și mai ales de la ședințele Cenaclului Scriitorilor Maramureș.

Odihnă veșnică, Valeriu Sabău!

                                                                                                            Gelu Dragoș

SE DUC POEȚII

 

                                                                            de George PETROVAI

Se duc poeții,

se tot duc...

Se duc poeții și nu știm

de-ajung în vreun lăcaș de sticlă;

dar știm că în județ și-n țară

fără de ei e-un spor de pâclă.

Căci poezia alta nu-i

- ca muzică a slovelor –

decât nectarul stors cu trudă

din fandoseala muzelor,

care pe urmă-i picurat

în inimi de alean robite,

ca omul mai uman să fie

prin zbor spre zări nemărginite...

Te-ai dus, Valer Sabău, ca neaua

din zestrea șarpelui cu pene,

luându-l și pe Ion Burnar

netimpul să vă bucure alene.

Acuma c-amândoi sunteți

pe plaiurile veșniciei,

unde precis vă delectați

cu-ndivinarea poeziei,

cuvine-se să nu-i uitați

pe-amicii încă în viață –

ba inspirându-i peste fire,

ba dându-le în somn povață.

Pentru că noi, rămașii, știm

ce voi, plecații, știți mai bine –

pe rând de-aicea toți ne ducem

în lumea umbrelor depline,

de unde doar Mântuitorul

a revenit la ființare

și unde nimenea nu duce

nimic din fizica sforțare,

ci va rămâne printre vii

cu zestrea sa spirituală,

dovadă cum că n-a trăit

degeaba-ntr-o lume nasoală.

De-aceea cred c-ar trebui

să facem tot ce ni-i permis,

ca întâlnirea netrupească

să fie un regal de vis.

SPRE NEUITARE...

 

Se duc poeții, se tot duc...

(spre neuitarea lui Valer Sabău și Ion Burnar)

 

Se duc poeții și nu știm

de-ajung în vreun lăcaș de sticlă;

dar știm că în județ și-n țară

fără de ei e-un spor de pâclă.

 

Căci poezia alta nu-i

- ca muzică a slovelor –

decât nectarul stors cu trudă

din fandoseala muzelor,

 

care pe urmă-i picurat

în inimi de alean robite,

ca omul mai uman să fie

prin zbor spre zări nemărginite...

 

Te-ai dus, Valer, luând mărgeaua

din zestrea șarpelui cu pene,

ca Ionu’ Împăratului

netimpul să și-l bucure alene.

 

Acuma c-amândoi sunteți

pe plaiurile veșniciei,

unde precis vă delectați

cu-ndivinarea poeziei,

 

cuvine-se să nu-i uitați

pe-amicii încă în viață –

ba inspirându-i peste fire,

ba dându-le în somn povață.

 

Pentru că noi, rămașii, știm

ce voi, plecații, știți mai bine –

pe rând de-aicea toți ne ducem

în lumea umbrelor depline,

 

de unde doar Mântuitorul

a revenit la ființare

și unde nimenea nu duce

nimic din fizica sforțare,

 

ci va rămâne printre vii

cu zestrea sa spirituală,

dovadă cum că n-a trăit

degeaba-ntr-o lume nasoală.

 

De-aceea cred c-ar trebui

să  facem tot ce ni-i permis,

ca întâlnirea netrupească

să fie un regal de vis.

 

            Sighetu Marmației,                                                          George  PETROVAI

               10 sept.  2022

 

 

 

 

 

 

 

IN MEMORIAM VALERIU SABĂU

 „Știu precis că, după ce voi ajunge la tainica Lună - care ne luminează nopţile -, mă voi afla la doar o aruncătură de băţ de Cel de Sus. S-ajung numai, că nu-mi va păsa nici cât negru sub unghie de osteneală. Iar de-acolo, neexistând forţă de gravitaţie, din doar doi-trei paşi, pot ajunge la El....”

(Valeriu Sabău – Doi-trei pași până la Dumnezeu *fragment, Revista Archeus, 2010)

Drum lin, Valer!

EMANUEL LUCA

Valeriu Sabău amânând o operă literară semnificativă!

 ,,A fost un om bun. A fost un om de mare talent literar. Din pacate, a scris foarte putin, amanand mereu o uriasa opera romanesca. Mai demult, cand petreceam zile impreuna , in tabara de pe Valea Vaserului, ori cand vizitam Baia Mare, intalnindu-ne la cafeneau OJT, imi povestea cate un roman intreg, uluitor, pe care urma sa il puna pe hartie. Chingile existentiale l-au blocat, persevera in amanari, imi promitea mereu ca data viitoare o sa imi arate paginile scrise. Era ferm in angajamentele acelea, dar zaream in ochii lui blajini o hotarare umezita de neputinta, neputinta pe care o banuiam, nu doar eu, ci si ceilalti prieteni ai sai, incoltita intr-o uriasa dezamagire, dezamagire pe care incerca sa o ascunda, cat mai bine, in spatele umorului sau, uneori sec. Dezamagire iscata de valurile de dezumanizare din societatea contemporana. Incerca, in gesturi, sa isi estompeze marea sensibilitate. Prea fragila sensibilitate!

Stiu cat l-au iubit prietenii, stiu cat de mult a tinut la ei. In fond, amanarile de a isi scrie romanele poate ca au reprezentat protestul sau in fata haosului si degringoladei umane. Sau poate ca acele amanari au alcatuit reazamul sau in fata Marii Desartaciuni.

Valeriu Sabau a insemnat un punct de reper pentru lumea literara din Baia Mare si pentru multi scriitori transilvaneni, in primul rand, datorita calitatilor lui sufletesti.

Cand ne intalneam, descopeream, de fiecare data, in privirea sa si in vorbele sale cu talcuri, intuitia intelesurilor mortii, intuitie pentru care, cred, indraznea, cu modestie, sa mai traiasca.

Dumnezeu sa il ierte si sa il odihneasca!"

Astazi, cand sufletul lui Valeriu se va prezenta in fata marelui ALTAR, altarul IN FATA caruia te infatisezi SINGUR, tainuind in causul palmei MARGEAUA SARPELUI, ma rog lui Dumnezeu sa il ia in grija sa, in BISERICA DE STICLA, de-a pururi! Ca unul care s-a bucurat de prietenia sa, ca unul care a impartit uneori cu el ultimii bani din buzunar, ultimele comenzi la OJT si ultimele zilei vise, ii multumesc scriitorului clujean Horia Muntenus pentru portretul acesta tragic de real...

Drum lin, Valeriu Sabau, prozator al atator romane nescrise...!

Emil COSTIN

Litanii în Biserica de sticlă

 

                                                                                                 de Gheorghe Pârja

În acest început de septembrie, în ajun de Sântămărie Mică, s-a stins din viață scriitorul Valeriu Sabău, cel care a țâșnit artezian în proza Nordului, arcuindu-și curcubeul poveștilor și peste ținuturi mai îndepărtate. Era plămădit din fibra unui om de viță veche și risipitoare, dar aprindea și candele care luminau nopțile omului. Plecarea lui din această lume rămâne o poveste nescrisă. Cum s-a întâmplat? A venit îngerul și a bătut cu privirea lui în colțul de sus al ușii bisericii din lemn de stejar, crescut prin Valea Mătrăgunii, și poarta împărătească s-a deschis pentru a intra cuvintele omului sortit a fi îmbrăcat într-o cămașă de in. Din acea plantă înțeleaptă, spun cărturarii, s-a născut scrierea din înțelesul ființei noastre.

Despre acest miracol al simțurilor povestea în scrierile lui prozatorul VALERIU SABĂU, ultimul povestitor care și-a adunat personajele și faptele lor dintr-o lume care ne face cu mâna. El a văzut cum lucește ochiul apei, a prins în mână mărgeaua șarpelui, a cutreierat satul cu țărani, unde s-a întâlnit cu Ana Împăratului. Cu ea a vorbit despre însingurare într-o noapte cu lună. Pe ulița ginerilor, prozatorul a pus de veghe pompierii comunali. În centrul acestei lumi a ridicat o biserică de sticlă, în care lucesc povești dintr-un peisaj miraculos. Dacă mă iau după unele toponime ale scriitorului, ajung chiar pe meleagurile mele natale, pe unde Valeriu Sabău a hălăduit o vreme.

Universul povestirilor lui este de o ciudată blândețe, ori cu metafore urcate în vârful dealului. A fost un bun cunoscător al firii lucrurilor, de aceea parabola în cuvânt și-a găsit un loc de viețuire. Simbolul în proza lui Valeriu Sabău este asemeni stejarului devenit istorie, cel care a rămas odihnă pentru vulturii vestitori. Proza cheamă lucrurile și oamenii lor, le strigă pe nume, le pune la masa albă din Biserica de sticlă și așa începe ospățul lecturii. Din care am gustat, în aceste zile, când spiritul creator s-a despărțit de trupul trecător. Ca într-un miracol, am auzit cum cuvintele din scrierile autorului au început să vorbească singure. Textele lui păreau senine și împăcate. Erau litanii în Biserica de sticlă.

În josul candelei de veghe, am descoperit un papirus cu aprecierile critice asupra prozei lui. Criticul și istoricul literar clujean Liviu Petrescu scria: „Ne aflăm în fața unui prozator cu frumoase calități, Valeriu Sabău. Adevăratele posibilități ale autorului sunt puse în lumină în textele care conțin spectaculoase vise în vis.” Prozatorul Vasile Sălăjan aprecia: „Valeriu Sabău știe să contabilizeze și verbul și adverbul și virgula, știe de unde se poate extrage rădăcina pătrată a lucrurilor memorabile. Dintr-o coastă de Maramureș, între țărani și foști țărani, între geana de lumină a dimineții și între negrul pământului recent scormonit, Valeriu Sabău își croiește o haină pe potrivă.” Criticul din New York, M.N. Rusu, aruncă o privire mai amplă asupra scrisului prozatorului din Cicârlău: „Valeriu Sabău aprofundează demersul prozodic în ton cu sintagmele scrisului latino-american – care-i vine ca o mănușă, în stilul lui Gabriel Garcia Marquez, sau Julio Cortazar.”

Valeriu Sabău rămâne pentru literatura română un prozator al universului sătesc, primar și modern. Născut la 13 iulie 1954, în Cicîrlău, după ce a practicat mai multe munci epice – muncitor zilier, profesor suplinitor, forestier, miner, dulgher, a absolvit Facultatea de Științe Economice din Cluj-Napoca (1980). Este membru fondator al Cenaclului și Festivalului Național de Literatură „Vasile Lucaciu”, din Cicârlău. Pe coperta volumului de povestiri „Biserica de sticlă”(Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001) este gândul Mariei Oanță, din Ferești, 80 de ani: „Și când dormi, duhul îți umblă și grăiești cu toți oamenii, și cu cei de departe și cu cei care-s morți.”

Este tocmai un punct de reverberație a realismului fantastic al prozei lui Valeriu Sabău. Pe care-l apreciez mult. De acum vom invoca litanii în Biserica de sticlă.

VALERIU SABĂU - VEŞNICĂ POMENIRE! (Date despre priveghi şi înmormântare)

 Dragi colegi, am corectat și priveghiul de azi și slujba de mâine, 9 septembrie, vor fi la Horia 2 (mormântul este la Tanatoriu) din Baia Mare.

Pentru cei care doresc să aducă un ultim omagiu scriitorului Valeriu Sabău, priveghiul va avea loc în Capela Cimitirului Horia 2, azi, 8 septembrie, orele 19. 

Slujba de înmormântare va fi oficiată mâine, 9 septembrie, orele 12,oo la Capela Cimitirului Horia 2, după care va fi dus la Cimitirul Tanatoriu unde își va dormi somnul de veci!

Sincere condoleanțe familiei! Dumnezeu să-l odihnească în pace! Veșnică pomenire!

Florica BUD, preşedintele Cenaclului Scriitorilor din Maramureş

Foto: Gelu Dragoş

Prozatorul Valeriu Sabău, arhitect al cuvintelor vechi ne-a parasit la 68 de ani!

Câteva date sunt necesare pentru mai tinerii cititori, despre cunoscutul prozator maramureşean: s-a născut la 13 iulie 1954, în Cicîrlău. După studiile liceale din Baia Mare, urmează Facultatea de Ştiinţe Economice la Cluj-Napoca, pe care o absolvă în 1980.

Debutează în presă în 1973 (cotidianul local „Pentru socialism”), apoi publică în toate ziarele şi revistele culturale maramureşene: „Clipa”, „Graiul Maramureşului”, „Informaţia zilei”, „Glasul Maramureşului”, „Necenzurat”, „Nord statornic”, dar şi în majoritatea revistelor literare importante din ţară. A fost corespondent teritorial al săptămânalului „Expres” şi al postului de radio „BBC International”, unde a deţinut mai multe rubrici permanente.

I s-a acordat premiul pentru proză al revistei „Tribuna” în 1980, iar colecţia de premii şi distincţii s-a îmbogăţit cu scurgerea anilor.

Este inclus în volumul „Doisprezece prozatori. Antologie de debut în proză scurtă”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1988. A publicat volumele proprii „Sighet – Închisoarea elitei româneşti” (reportaj, Editura Ariadna, Baia Mare, 1998), „Biserica de sticlă” (proză, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001), „Singur la altar” (Editura Scriptorium, Baia Mare, 2005), „Mărgeaua șarpelui”.

Prozatorul maramureşean Valeriu Sabău ne-a produs o bucurie (alături de dr. Ioan Marchiş – Fundaţia Culturală ARCHEUS Baia Mare) prin apariţia la sfârşitul anului trecut a volumului de proză „Mărgeaua şarpelui”, copertă şi ilustraţii dr. Ioan Marchiş, tehnoredactare Bertoti Peter, tipar „Cromatica Press”.

Fondatorul Academiei OJT, scriitorul Valeriu Sabău împlineşte 66 de ani!

de Gelu DRAGOȘ

Pe unde i-au trecut paşii, prozatorul a zidit, cu fapta şi cuvântul şi a rămas un semn vizibil trecerea lui pe acolo. Într-o întâlnire recentă îmi povestea cu drag de prietenia lui, din anii studenţiei clujene, cu poetul Ion Mureşan. Apoi a vorbit despre greutăţile pe care le-a întâmpinat în a fonda primul Cenaclu literar sătesc „Vasile Lucaciu” la Cicârlău, locul său de naştere. Nu singur, împreună cu ceilalţi literaţi ai comunei.

La talentul său a scris destul de puţin şi nu îmi pot explica acest lucru decât prin faptul că este şi era un scriitor exigent cu sine, cu opera sa. De altfel are o vorbă: „decât să scrii mult şi prost (maculatură), mai bine puţin şi bine, ca să rămână în memoria cititorului”. Mai cred că a tipărit aşa de puţin, fiindcă nu s-a aplecat şi rugat în faţa nimănui cerşind bani, fiindcă a aşteptat ca instituţiile abilitate să-l invite a publica. Valeriu Sabău are siguranţa propriei valori, ştie că este printre primii zece prozatori maramureşeni, (şi ce prozatori a dat Maramureşul!) şi se consolează cu faptul că toată lumea din Centrul nou al Băii Mari îl salută cu respect pentru ceea ce a făcut pentru literatura maramureşeană şi naţională!

Aş fi nedrept dacă nu aş aminti faptul că scriitorul Valeriu Sabău este un stâlp al Cenaclului Scriitorilor Maramureş, este cel care dă plus-valoare întâlnirilor noastre. Este foarte atent la ce se citeşte, îşi notează cu meticulozitate observaţiile constructive pe care doreşte să şi le exprime şi toţi tinerii care bat la drumul afirmării au ce învăţa de la el.

Mă gândesc la prietenul Valeriu Sabău ca la un om care are o sensibilitate aparte și vede în orice întâmplare o poveste pe care simte nevoia să o scrie pentru a o păstra într-un colț de memorie și pe care o împărtășește cu ceilalți din necesitatea de a da un sens lumii acesteia atât de ciudată.

selectie Margareta RUSU

A plecat şi Valeriu Sabău...

 

''Mă uit la oameni ca la frunze...'' (Umberto Saba)

A plecat și Valeriu Sabău...Ne-am reîntâlnit la Ocoliș, Arheus 2022, Casa Marchiș.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Ioan PINTEA

Valeriu Sabau, destinul si alti faptuitori

 

Nu cred in destin si nici in astrologie sau horoscop, cu atat mai mult in vrajitorie sau alte incercari de a le induce celor care se afla intr-un anumit impas existential, de orice fel, de la nefericirea in dragoste, la lipsa unei coji de paine si pana la lipsa perspectivei de dupa existenta materiala, terestra. Deci am spus ca nu cred in astfel de lucruri, dar se intampla uneori fenomene care ti se catara in carca inexplicabil. “A fost o zi neagra!”, m-a consolat un prieten sambata care a trecut. Eram gata sa-l cred, insa mi-am facut un fel de calcul si am constatat ca si vineri a fost tot asa de intunecata. Si am sa va conving despre aceasta in cele ce urmeaza.

La invitatia prietenilor mei, scriitori si oameni de cultura din cetatea de pe Somes, numita Satmar, am participat, cu entuziasm, la manifestarile “Anului editorial satmarean 2010 – editia a XII-a”, in catalogul caruia am fost cuprins eu si inca vreo doi maramureseni. La manifestare, ca la orice manifestare publica, au fost prezente fete de prim rang, ministrul Culturii (romane), Hunor Kelemen, presedintele consiliului Judetean, Csehi Arpad, premarele municipiului, Ilyes Iuliu, si mai spre margine George Vulturescu, directorul culturii si Mircea Ardelean, directorul bibliotecii care nu prididea – in limba romana – cu plocoanele adresate celor trei personalitati mai sus amintite care au tinut prelegeri cu promisiuni ferme pentru cultura satmareana, uitand cum au sprijinit pana acum acest sector, inclusiv biblioteca judeteana. Ei bine, acesti actori s-au dovedit a cunoaste bine doua limbi, cea oficiala – romana – si cea a comunitatii maghiare satmarene, numai ca proportia timpului discursului celor impricinati a fost de o fraza in limba pe care eu o cunosc si in care scriu si cam de trei ori mai mult in alta limba, pe care eu si prietenii mei asezati in vecinatate nu o prea intelegeau.

Faţă de aceasta situaţiune am abandonat manifestarea spre a veni în Valea Domniţelor pentru a participa la spectacolul promis de Valeriu Sabau in cenaclul literar.

Am participat si mi-a placut ce a citit. O proza scurta, frumoasa si tulburatoare, in care am simtit cum s-a insinuat in scrierea sa ideea discutata ades de catre noi doi prin care stabileam conditia unei creatii in proza, mai cu seama prin depasirea monotoniei, a obisnuitului si incercarea fantasticului. Dar parca omul negru alerga dupa mine in continuare. Totul ar fi fost bine si frumos daca nu se insinuau aici doua categorii de intervenienti< sfatuitorii (iarasi) si cei carora le place sa se auda vorbind. Prima categorie tot voia sa-l aseze pe Valeriu Sabau intr-un rai material spre a desavarsi, astfel, o opera pe care acestia o banuiau. Apoi a intervenit a doua categorie care a crezut ca, fiind ei pe o scena, pot abuza de rabdarea celorlalti. Poate ar fi fost cuminte sa ma las pe spatarul scaunului si sa visez, insa am apostrofat cuvantatorul (conferentiarul etc.) in sensul ca “fain fost da prea mult fost” si cu asta mi-am atras ura si dispretul oamenilor muncii. Drept pentru care m-am intristat si mi-am propus ferm sa renunt la toate prerogativele cenacliere, inclusiv, ca masuri adiacente, sa ma autoexilez, sa ma fac schimnic spre a ispasi grava greseala.

Si m-am retras in fortareata familiei mele unde m-a intampinat cea cu care   mi-am unit destinul in care nu cred, cum am spus la inceput si o sa vedeti de ce. La usa m-a invitat cu o oarecare “prietenie” sa ma intorc acolo unde am fost si la cei cu care imi place sa stau.

Stefan Aurel Dragan

IN MEMORIAM VALERIU SABĂU

 

       Prozatorul Valeriu Sabău, arhitect al cuvintelor vechi

Prozatorul maramureșean Valeriu Sabău ne-a produs o bucurie (alături de dr. Ioan Marchiș – Fundația Culturală ARCHEUS Baia Mare) prin apariția la sfârșitul anului trecut a volumului de proză „Mărgeaua șarpelui”, copertă și ilustrații dr. Ioan Marchiș, tehnoredactare Bertoti Peter, tipar „Cromatica Press”.

Oprindu-ne la proza fantastică „Mărgeaua șarpelui” – al cărei text conține „vise în vis”, în care lumea satului natal este aceeași de când lumea, amintindu-ne de o lume arhaică, de un spațiu închis, cu personaje coborâte parcă din icoanele pe care le mai găsim în casele bătrâ­nești, unde modernismul și kitsch-ul n-au pătruns încă –, redescoperim același prozator de mare calibru pe care îl cunoaștem din volumele anterioare și din texte publicate în periodice. Deși nu avem parte de multă acțiune ori dialog, personajele bine conturate și descrise de Valeriu Sabău fac ca demersul epic să fie original, de înaltă clasă. 

Proza lui Valeriu Sabău are intercalate versuri ce amintesc de folclorul oral de odinioară. Cheșoaia „se căina” astfel: „Bată-te focuțu minte / Dacă n-ai fost mai-nainte /Amu ești, nu-mi trebuiești / De-ai mai fi pe câtă ești”. Femeile sunt descrise ca niște ființe inteligente, puternice, fiindcă ele: „[…] prind cu ușurință orice lucru de pe fața pământului, toate șiretlicurile adică, și, peste ani, când nici nu te-aștepți, oricând te-aștepți cel mai puțin, într-atâta îți pot dărâma toate planurile îndelung alcătuite, ori, ca să zic altfel, într-atâta îți pot nărui visele cele mai frumoase; de necrezut pe moment, însă urma să văd acolo femei care știau și făceau o sumedenie de drăcovenii”. 

Confratele Nicolae Scheianu, un prieten al prozatorului Valeriu Sabău, care împlinește în data de 13 iulie 68 de ani, a ținut să spună că sărbătoritul este un prozator de marcă și nuvela „Mărgeaua șarpelui este o incursiune în literatura cu substrat fantastic și folcloric, dar și în literatura unor clasici români precum Gala Galaction în „Moara lui Călifar” sau Mircea Eliade în „Șarpele” sau „Noaptea sânzâienelor”, dar reușește o redutabilă proză cu rădăcini în folclorul vechi maramureșean.” 

La mulți ani, Valeriu! Felicitări autorului și-l așteptăm cu cartea aflată în lucru, povestiri pentru nepoțelul Luca (de 10 ani), dovadă că Valeriu Sabău poate trece, cu ușurință, de la un registru la altul.

Gelu Dragoş

A murit prozatorul Valeriu Sabău!

 

A plecat dintre noi scriitorul Valeriu Sabău. A plecat să se întâlnească în ceruri cu unchiul său, maestru Nicolae Sabău și cu mai nou plecații, Ioana Ileana Stețco și Ioan Hada. Sincere condoleanțe familiei! Dumnezeu să-l odihnească în pace! Dumnezeu să-i odihnească în pace pe toți cei plecați!

Florica Bud, președinte,

Betty Kirchmajer-Donca, vicepreședinte

Nicolae Scheianu, vicepreședinte

Cenaclul Scriitorilor din Maramureș.

Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare.

Foto: Toma Rocneanu

VALERIU!! VALERIU SABĂU!!

De-acum e SINGUR LA ALTAR în BISERICA DE STICLĂ! Biserica lui de sticlă!

Tristețea unei despărțiri ... Pentru noi, prietenii lui și pentru cei din preajmă - absența lui se va resimți mult timp și lumea pe care o știam nu va mai fi la fel... Un prozator valoros și un povestitor de cursă lungă. După ce a plecat dincolo (si) Ioana Ileana Ștetco, ceva în el s-a rupt definitiv si nu a mai avut putere să continuie... S-a stins pe picioare....În fotografii, din sutele de fotografii cu el, o serie de imagini cu prietenii la OJT, pe Vaser, la Cenaclu, la Cicârlău, la Ocoliș sau cine mai stie pe unde....Și-a luat ”MĂRGEAUA ȘARPELUI” și a plecat într-o lume - poate mai bună.

DUMNEZEU SĂ TE ODIHNEASCĂ ÎN PACE, VALERIU!

Nicolae SCHEIANU