Bătrânețea

 

 A început să-i amorțească tălpile. Glicemia și colesterolul iau valori alarmante. Oasele s-au umplut de dureri, iar carnea atârnă, abia așteaptă dejghiocarea. Nu mai frecventează saloane literare, cârciumi, ori fetițe crude „muncind” la bară. N-o mai interesează tanga. NU mai poartă sutien, l-a aruncat (și) din șifonierul vechi (și el) cu denumire de gardilop. Este sfătuită de mulți să facă două mii de pași, dar aproape de casă. S-ar putea rătăci prin ceața deasă a anilor risipiți prin aiureli stupide. De-acum înainte va dezlega rebus la maxim, va slăvi diminețile pe cât de pământești pe atât de cerești, va hrăni în mod constant porumbeii, câinii, pisicile și papagalii, va împărți bani de pâine și apă cu cei câțiva bătrânei prăpădiți, atât câți i-au mai rămas prin preajmă, cât să facă rost de-o echipă re rumy. Va continua bătrânețea să mai scrie poeme nemaifiindu-i teamă de criticoii flămânzi care stau cu buzele-nfipte-n creionul chimic după o virgulă uitată... Doarme adânc și se scoală rar de tot.

Cu bătrânețea nu este de jucat. Ea nu se joacă, nu știe de glumă. Cu un fular doldora de ani la gât te pleznește peste ochi, dacă-i ai orbi.

Bătrânețea este ca fata mare, fata virgină, mireasă, unde se umblă cu greu și cu ea, cu bătrânețea, este greu de umblat. Este ca sticla lămpii, o poți sparge dintr-o ușoară neatenței și... degeaba-ți pare rău...

Și stă bătrânețea cu mortu-n casă... și stăăă... și stă... și plânge...

Trăiască bătrânețea!

 

Puiu RĂDUCAN

15122024-B. Olănești