Mândră-i Seara de Crăciun!

                                                            de Gheorghe Pârja

Obișnuiesc să-mi mărturisesc sentimentele și prietenilor. Așa intru în rezonanță cu tradițiile și obiceiurile locului. Așa am procedat și în acest an, vorbind cu scriitorul Grigore Georgiu, de loc din Chiuiești. Pe lângă gândurile de prietenie, i-am transmis și pe cele ale bucuriei creștine. Cu umorul lui filosofic mi-a readus aminte, cu aluzii fine, că nu mai avem voie să pronunțăm cuvântul Crăciun. Evident, era revolta unui intelectual provenit din vatra satului. Care s-a întrupat din miracolul Crăciunului. Grigore mă trimite la o informație. Și m-am întors la presa vremii apropiate, să văd, mai documentat, știrea. O supărătoare lovitură la dreptul credinței, care ne-a ținut laolaltă. Inițial, credeam că este un zvon care vine să ne tulbure liniștea și evlavia, zidite în noi de-o viață. De veacuri. În care mă regăsesc cu toată ființa. Aflu că este o chestiune reală.

Un document elaborat de Comisia Europeană, preluat și de presa românească, în care se articulează idei care te siderează. Nu poți să le lași trecute sub tăcere, că forul european care le patronează este prea evident în lumea noastră actuală. Ni se spune că trebuie să evităm să vorbim despre Crăciun, pentru că nu toți europenii sunt creștini și că nu toți creștinii au același calendar religios. Termenul creștin, care înseamnă Nașterea Mântuitorului, poate fi înlocuit cu vacanță, sau sărbătoare. Doar pe vremea cealaltă îl înlocuiserăm pe Moș Crăciun cu Moș Gerilă! Și să evităm să folosim prenume tipice pentru creștini, precum Ioan, Maria, Gheorghe, Petru, Andrei, Nicolae și altele, care sunt și nume de sfinți. Așadar, să nu o mai amintim pe Fecioara Maria.

Indicațiile de mai sus, și multe altele, nu fac parte din cărți ale absurdului, ci, după cum spuneam, sunt scrise într-un document intern al Comisiei Europene, un fel de ghid pentru exprimarea controversatului politically correct. Revenit în actualitate.

O expresie extrem de răsucită prin vreme, care, în Europa, își are originea în leninismul de stânga, pentru a desemna fermitatea partidului. Documentul-ghid cere birocraților europeni să evite victimizarea și portretizarea unor grupuri specifice drept neajutorate. Deci nu se mai recunoaște sărăcia, deși ea există. Birocraților li se mai cere să folosească exemple din rândul minorităților etnice, care pot fi exemple pentru alții. Majoritarii nu sunt preferați. Li se mai cere să nu se adreseze cu apelativele domn, doamnă ori domnișoară. Apoi, să fie atenți la cuvântul cetățean, deoarece nu toți cei care trăiesc în Uniunea Europeană sunt cetățeni. Dar ce sunt? Și multe alte prevederi care, mie, îmi întorc pe dos destinul, credința, valorile în care am crescut. Nu numai eu sunt revoltat.

Dar de ce eu să țin seama de sensibilitățile unor minoritari cu care nu mă întâlnesc niciodată, iar ei nu! Publicarea la vremea aceea a unor fragmente din document a stârnit valuri de nemulțumiri în rândul unor demnitari europeni. Derapajul antropologic legat de tradiții și obiceiuri este îngrijorător. Deoarece instituții europene adoptă o astfel gândire. Eu, ca român, care am pledat pentru intrarea țării mele în Uniunea Europeană, nu vreau să fiu părtaș la așa ceva. Este un pas spre nicăieri. Voi apăra valorile creștine ale Europei, și ale României, și libertatea sfântă a credinței. În care am fost educat și învățat să trăiesc și să mă bucur de această lume românească.

Îmi aduc aminte cât ne-a compătimit Occidentul, că în vremea trecută, nu ne puteam sărbători Crăciunul, afurisind regimul ateu, iar acum, unii de la Bruxelles doresc să ne scoată Crăciunul din existență. Noua limbă sugerată de la Centrul Uniunii Europene este o lovitură dată straturilor mumelor. Fără patetism, le spun celor care vor să umilească creștinii, că începând de pe Ulița Bisericii din Desești, până în marile așezări românești, nimeni nu e de acord să facă brazi iluzorii din lemne uscate sau din oase. Aceste aberații arată limpede cât de mare este distanța, în termeni de valoare creștină, între clasa conducătoare europeană, instituțiile ei și noi, care umblăm a colinda vestind Nașterea cea Mare.

Câtă putere de înțelegere am pentru mișcarea lumii în care trăiesc, exagerările care vor să-mi anuleze identitatea nu au cum să fie în acord cu bătaia clopotelor care bat de veacuri pentru acest neam. Cum bat firesc și pentru alte neamuri. Cum ne-a fost înțelegerea la aderare? Unitate în diversitate. Multiculturalitate. Adică legile care ne țin laolaltă se reazimă pe istoria, credința și limba fiecărei nații. Deocamdată așa putem merge mai departe. Lăsați lumea cum îi ea, n-o faceți din bună rea! Ce aveți cu Crăciunul? Că eu nu am nimic cu întemeierea religioasă a altor neamuri. Eu nu cred că niște teorii zvăpăiate pot zdruncina o temelie zidită de multe veacuri. În care neamul românesc se regăsește. Dar este bine să știm ce se învârte în jurul viitorului. Corectitudinea politică, spun cei mai luminați, vine din războiul hibrid, care subminează libertățile, democrația, națiunea și construcția europeană. La care noi ținem în acest timp al istoriei.

Cum ținem și la Crăciun, la Nașterea Mântuitorului, care se apropie. Ne pregătim de colindat! Că mândră-i Seara de Crăciun! Domnilor de la Uniuneai Europeană haideți a colinda în Maramureș. Vă oferim un leac pentru luciditate și echilibru. Mâine vine Marco! O, ce veste minunată! Să fie liniște în sufletele tuturor. Că povestea Nașterii Domnului alungă tristețea lumii.