O antologie minunată despre Toamnă, marca „eCreator” Baia Mare

N-am dorit să treacă 2024 fără să consemnez apariția  antologiei „Literele toamnei noastre”, editura „eCreator” Baia Mare, colecția „Antologica”, 2024.

Antologia „Literele toamnei noastre” propusă de către scriitorul, antalogatorul și editorul Ioan Romeo Roșiianu, ilustrată cu lucrări deosebite  ale pictoriței Carmen Mihaela Coca este deja arhicunoscută, atât prin design, concepția grafică, format și valoarea intrinsecă a materialelor publicate. În această antologie de toamnă semnează un număr de patruzeci și doi de autori.

Ca de fiecare dată, pentru a nu stârni orgolii (scriitorii au acest defect!) sau motive de nemulțumire, editorul  Ioan Romeo Roșiianu i-a așezat în ordine alfabetică, ca-n catalogul electronic al clasei de elevi și bine a făcut.

Poetul Gheorghe Apetroae își îndeamnă iubita: „Să vii, eu, cu cerneala sidefie a iubirii tale,/ din călimara vieții mele, am ținut să-ți scriu/ pe jumătatea inimii ce-am despicat-o stea/ cu har, să-mi cazi, în sângele de-atunci, să vii...!”.

Poeta Rodica Ioana Bândilă suferă din dragoste: „Agonie și extaz, moarte și-nviere,/ Am renăscut din propria durere,/ să clădim un nou început/ din propriul sfârșit,/ din propriul trecut”.

Poeta Violeta Bobocea se identifică cu o frunză a toamnei: „Sunt doar o frunză rătăcită,/ răvășită de tristețe,/ de tainice, nevăzute doruri,/ un gând mă apasă, mereu dă târcoale,/ frunzișul toamnei mă alintă...”.

Poetul Sergiu Botezatu ne amintește de Bacovia: „Din ochii mei plouă cenușa/ Clipelor arse-n amintiri/ Și ruginit e lacătul la ușa/ Viselor unde-am dormit”.

Prozatoarea Adriana Crăciun ne propune să poposim „În parc” în acest anotimp ruginiu, fiindcă „...toamna, cu ciclicitatea și frumusețea ei efemeră, ne învață că în fiecare sfârșit se află o nouă scriere a sinelui”.

Prozatoarea Gabriela Dimitriu ne face să lăcrimăm în proza scurtă  „Toamna târzie a inimii” și vorbește despre o boală incurabilă încă – cancerul.

Poeta Mirela Ianus Dinga afirmă că: „Viața-i doar un scâncet de pendulă,/ rugăciuni de spice la solstițiu,/ imnul albăstrui de campanulă/ și cu moartea falsul armistițiu”.

Poetul Florin Dochia ne spune că: „Am nimerit un anotimp bizar”, motiv de a face un „Popas inert într-un viu nicăieri” și de a afla „Secretul cafetierei”, apoi e decis și ne amenință cald „Voi întârzia o vreme pe țărmul acestui râu”, când „lângă trupul inert al barcagiului// într-o zi el mă va trece râul/dar nu azi”.

Poetul șișeștean Florin Dragomir are probleme cu frigul, metaforic vorbind: „Mă-nvelesc cu versuri noaptea când mi-e frig și dor de tine/ Și aș vrea cu precădere clipa să mi-o îndulcesc/ Ghemuit sub țolul slovei toți ar crede că mi-e bine/ Dar mi-e frig în suflet tare și nu pot să mă-ncălzesc”.

Poetul Gelu Dragoș vorbește despre „Singurătatea pietrei”, ar vrea „Aripi noi” , se laudă că „Voi scrie un poem pentru tine” și se gândește la ”Anotimpuri”: „prin fața geamului meu/ Anotimpurile trec/ În pas de voie./ Uneori le număr/ Alteori nu le țin seama/ Ademenitoare cum sunt ele/ Uneori chiar îmi bat la fereastră/ Discret/ Prietenește/ Semn că se apropie vremea/ Să aleg unul/ În care să-mi petrec/ Veșnicia...”.

Poetul Teodore Dume are o relație bună cu Creatorul: „...nu m-a întrebat nimic/ știa totul/ chiar și cu ce costum/ sunt îmbrăcat/ la orele dintre noapte și zi/ apoi am aflat că știe/ în ce și în ce zi m-am născut/ mi-a spus La mulți ani/ la capătul celălalt al firului/ era Dumnezeu”.

Poeta Claudia Mariana Filipescu  are dezamăgiri în dragoste: „M-ai respins ca pe un corp străin, învinețindu-mă cu tăceri viclene/ Acum, iubirea mea este un nufăr alb uitat pe oglinda enigmă a vieții”.

Poeta Liliana Gabroveanu se prezintă cu poeziile: „Tablou de iarnă timpurie”, „Ceaiul iubirii”, „Andrele”, „Sahara„ , „Zbor”, „Amintire” și „Perseidele”: „Tu ești cu sufletul departe./ Eu, cu visele-mi deșarte./ Totul ne desparte.// Gândurile stau să le așez./ Bezna să mi-o luminez./ Inima s-o liniștesc”.

Poetul Dan Dumitru Gârjoabă participă la această antologie atât cu poezie cât și cu proză scurtă. Pentru domnia sa: „În acest peisaj de toamnă, totul pare a fi o reflexie a sufletului, unde fiecare culoare, fiecare miros, aduce aminte de trecerea timpului și de fragilitatea fericirii”.

Poeta Valentina Geambașu iubește acest anotimp fiindcă: „E toamnă în mine, afară în curte,/ În taină, în odaie se zbat vise sumbre,/ Amintirile-și fac prin odăi de gând punte/ Copilărie pictată cu vise și umbre?/ E toamnă afară și-n geam burnițează,/ Timp Bacovian creionez în singurătate...”.

Poeta Daria Hristina adoră culorile toamnei: „Culori.../ Reprezentate de mii de frunze.../Mai fermecătoare decât un buchet de flori...”.

Poetul Marius Ionescu îi scrie „Scrisoare toamnei”: „ Doamnă toamnă,/ mai lasă-mi mângâierea/ ce m-a eliberat/ din neputința/ unei confruntări/ cu durerile amintirii...”.

Poeta Mariana Eftimie Kabbout se prezintă cu un grupaj de poezii, în care preamărește clipa: „În pieptul unei șoapte-aș prinde clipa!/ O zi să fie inimă și ea!”.

Poeta Mariana Kiss ne face să-ndrăgim definitiv acest anotimp al bogăției: „nu știu când toamna/ și-a așezat sânii/ pe pieptul tău/ ademenindu-te/ cu mirosul de gutui copt/ și cu sărutul ei viclean//(...)nu știu când te-ai pierdut/ printre nopțile reci/ cu cămașa descheiată/ strivind cu tălpile picioarelor/ roua dintre literele mele”.

Scriitorul, criticul literar și profesorul Valentin Lupea ne captează atenția cu „Arta concepută ca meșteșug și originea ei prometeică”, „Socrate și noțiunea de artă”, „Ambiguitatea sofistică a lui Socrate, sofist, dar și dușman firesc al acestora”, „Ideea de artă, germinată din retorica sofistă” și „Aspectul distructiv, dar și constructiv al criticii sofiste și al democrației grecești”.

Poeta Ana Liliana Mihai este inspirată să scrie în acest anotimp al culorilor: „Iubite, este toamnă iar,/ Câmpia toată e pustie,/ Doar gândul meu este hoinar,/ Pe rând nebun de poezie”.

Scriitorul și epigramistul Constantin Mîndruță ne propune, nici mai multe, nici mai puține, decât douăzeci de epigrame, stârnind zâmbete, unele amare: „Nopțile m-au încercat/ Cu sticla lângă obraz,/ Hristos, iată, a-nviat,/ Eu mă lupt să rămân treaz”.

Poeta Liliana Moldovan are „Dorințe”: „Scrie-mi în palmă/ cuvinte/ cu miros de crizanteme./ Din frunze brumărite/ fă culcuș/ s-adoarmă poezia/ pe șuvițe aurii.// Sărută-mă,/ când vântul mângâie/ coama frunzelor răscoapte.// În ploaie să-mi furi o îmbrățișare/ de sub umbrele colorate/ să germinăm dorințe incitante!”.

Poetul Vlad Opran are un cult pentru „Floarea soarelui”: „...Acum văzduhul călătorește pe dealuri,/ Plopii bat în ferestre pe țărmuri de lut,/ Florile soarelui alcătuiesc pentru valuri/ Un port în miezul câmpiei, pe unde-am trecut”.

Poeta Antonia Pitu își caută „Drumul spre lumină” după ce a călătorit „prin spini”: „Drumul cu spini m-a doborât,/ Căzută, rănită, n-am mai găsit scăpare,/ Acum, în locul ăsta m-am oprit,/ Visarea-mi este singura alinare”.

Poetul-preot Gheorghe Pop ne spune, cu luciditate și ușurința creștinului care n-a ieșit din cuvântul lui Dumnezeu, că „Mă aflu aproape la capătul de drum”: „...nestăvilitul Dor reverberează în Mine/ și nu vrea să mă părăsească orice i-aș spune/ până când nu voi găsi și gusta/ dintru Adâncul Lui tainic Apa-Cea-Vie,/ Elixirul Nemuririi și Fericirii eterne/ după Care Sufletu-mi tânjește neostoit/ de când ființează și are Conștiință de Sine”.

Poeta Mariana Popa Potaisa cultivă o „Grădina sentimentelor”, unde: „În fiecare dimineață, surorile naturii/ mă salută, semnal de prietenie îmi dăruiesc/ prin corole deschise/ pentru fluturi și pentru dragostea mea când spre ele/ mă-ndrept./ sunt sigură că florile au suflet...”.

Poeta Aurelia Rînjea vrea să fie „colindată” de toamnă: „Colindă-mă/ În fiecare seară de toamnă/ Să privim ca niște copii/ Prin fereastra aprinsă/ La gura apelor să scriem/ Povestea noastră. (...)//„Adună-mă/ Strânge-mă/ Sărută-mă/ Între file de carte/ În cântecul de frunze/ Al verbului...”.

Poetul Ioan Romeo Roșiianu  ne amintește de „Clepsidra vieții”, despre „Depărtarea de trup”, este „Depășit de lacrimă și trudă”, vrea un ”Descântec de inimă albastră” și să cineze cu Dumnezeu: „...eu lui Dumnezeu i-am spus părerea/ despre risipirea-n ce-i lumesc// deci mă duc spre El cu inima curată/ o să bem pocalul pân la fund/ o să bea din vin și niciodată/ n-o să se mai odihnească-n prund// de pe nori vom coborî pe vânt/ Dumnezeu va ține furia departe/ eu mă voi mai strecura ca gând/ într-un colț de pagină de carte”.

Poeta Ioana Stana ne descrie „Toamna în Țara mea”: „...Coșuri stau cu poame pline/ Proaspăt strânse din livezi/ Ce-și așteaptă gospodine/ Să se întreacă în dovleci./ Cam așa a scris Cuvântul/ Literele toamnei noastre/ Cam așa e azi Pământul/ Țării mele și a voastră”.

Poeta Felicia Ana-Maria Stan este atentă la timpul nemilos și e „În urma bunicilor”: „Ne mor bunicii, și-n urma lor/ Ca zestre, ne lasă iubirea,/ Ei vor fi pe un cer nemuritor,/ Alinându-ne dorul cu privirea”.

Poeta Lucia Steffens leagănă „iubirea-n versuri”: „Și a venit și toamna-n curcubeu,/ Nu mai rămân decât câteva dorințe,/ Prin gânduri rătăcite, să plutim,/ Printre florile iubiri în toamne rătăcite.// Învelește-mă în nopți astrale.../Să ne iubim hrănind săruturi dulci,/ Că vine iarna ce ne leagă-n versuri/ La foc de lemne să depănăm povești”.

Poeta Ioana Stroe are „Sfioase gânduri...”: „Am murit de dor de tine/ Și-am privit spre cer plângând,/ Mi-am închis în slove plânsul/ Și-am plecat ușor, subtil...”.

Prozatoarea Amina Timiș dorește „O simfonie a schimbării”, unde: „Frunzele ne învață că despărțirea nu este un final, ci o transformare. Când cad, ele nu plâng după ramurile care le-au susținut, ci își îmbrățișează căderea cu eleganță. La fel, în viața noastră, adesea trebuie să renunțăm la lucruri dragi, la vise sau relații care nu ne mai servesc. Aceasta este frumusețea toamnei, ne învață să ne lăsăm purtați de vântul schimbării, să ne regăsim în momentul prezent”.

Prozatoarea Eliza Rosanna Tiu este prezentă cu proza scurtă „Stanislava și Spărgătorul de nuci” și ne descrie cât de grele sunt lecțiile de balet și cât de mult trebuie să trudești pentru a ajunge în lumina reflectoarelor.

Poeta Loreta Toader  ne propune „Taina Învierii”, „Ce este clipa...”, „Roata timpului tăcut”, „Schimbare”, „Tandrețe” și un crez în poezia „Sărut”: „Eu voi scrie poezia doar așa cum mi-am dorit/ Nu voi scrie ce vor alții, vorbe goale-n infinit/ N-am să milogesc la porți ce mi-au fost închise-odat/ Cuvinte de ocară n-am să-mprăștii niciodat”.

Scriitorul Al. Florin Țene, președintele Național al Ligii Scriitorilor Români, Părintele Zilei Limbii Române, ne prezintă patru poeme, unul mai duios ca altul: „Când a trecut atâta amar de vreme?/ Iubito, peste noi zăpezi s-aștern,/ Cât sunt aici cu tine, nu te teme/ Chiar dacă în geam ne bate-un frig etern”.

Poetul Ionuț Țene este prezent cu un grupaj de șapte poeme, printre care și „Stea cerbului”: „Înserarea crăpată/ În depărtarea deșertului vorbei/ Se înalță cuvintele/ Gloanțe pe harfa mâniei/ Lacrimi îmbrăcate/ de singurătatea izvoarelor/ Cântă doina întrebării cu Fluierul/ Din osul piciorului unui cerb/ care duce apa să adape întoarcerea/ în bătaia puștii de lemn”.

Poeta Titina Țene se prezintă cu patru poezii și face pledoarie pentru căței, aceste animale credincioase și terapeutice pentru om: „Stă pe bancă-n parc bătrâna/ lângă ea e un cățel/ tot ce i-a rămas pe lume/ este acest suflețel...//Se gândește la trecut/ anii nu poate să-i schimbe/ iar cățelul lângă ea/ sara-n sus și face tumbe...// Are doi bani în batistă/ cumpără cu ei o pâine/ din care mănâncă ea/ ce rămâne dă la câine....”.

Poeta Daniela Văleanu deplânge în versurile ei viața stresantă din ziua de azi: „Rutina zilnică,/ muncă, laptop,/ telefon,/ viața pe internet,/ nu/ ne mai aparținem,/ mobilul e/ parte din noi...”.

Poeta Mărioara Vișan  ne spune că „Am învins moartea” și pornește o „Hora ielelor” dar „Merele bunicii” sunt încă gustoase și totuși neglijate: „...An de an, livada bunicii dă din ce în ce mai puține roade./ Nimeni nu mai gustă din merele bunicii, nici măcar eu./ mă întreb uneori de ce nu-mi plac merele cu gust de copilărie./ Îmi răspund singură, pentru că merele bunicii au dispărut o dată ce ea”.

Poetul Costel Zăgan joacă „Șah cu Absurdul”: „Dragă Kitty/ să știi că AlphaZero/ mi-a acceptat provocarea/ va juca după ora stingerii/ cu mine/ o partidă de șah/ să vedem/ cine va fi mai creativ/ Anna Frank/ sau/ AlphaZero/ apropo/ știi ultima noutate/ sunt îndrăgostit până peste cap/ am să văd dacă AlphaZero se prinde sau nu”.

Chiar dacă cei patruzeci și doi de poeți și prozatori (unii debutați, majoritatea consacrați, cu opere de luat în seamă) provin din cele patru zări și țări (mă refer la cei din diaspora), deși unii fac parte din Uniunea Scriitorilor, Liga Scriitorilor sau UZPR, locul de aterizare este la Baia Mare, la „eCreator”, la mijloc de toamnă roditoare, proslăvind Cuvântul scris. Felicitări tuturor celor implicați în proiect.

 

                                                       Gelu DRAGOȘ, UZPR