Este cel mai actual reproş la adresa politicienilor şi-l reiterăm şi noi. Pentru că e real. NU AŢI ÎNŢELES NIMIC DIN LECŢIA VOTULUI! Este absolut vizibil, nici nu trebuie să ştii să citeşti printre rânduri. A reînceput Marea Ciolăneală. Se ascund sub preş probleme. Începe prin instituţii marea Supravieţuire. Totuşi, cine e vinovat?
NOI. Scurt, simplu, NOI. Am acceptat atâta amar de
vreme situaţia dată, clase sociale construite fals, nefiresc, ce nu există nici
pe alte meleaguri, nici în alte orânduiri. Meritocraţie? Să fim serioşi,
Politrucraţie, eventual. Aşa ne-am trezit după cum urmează. Cum altfel am avea
în Maramureş doi primari – tată cu doi viceprimari – fiu? Numai pe Discovery
sau pe Animal Planet se mai dă puterea aşa. Dar să revenim la scena politică
naţională. În zona aşa-zis suveranistă, e clar. „Şi-ar lua gâţii”, mai ales
pierzătorii, dar ceva/Cineva îi opreşte. Nici nu se aliază, încă. Dar o vor
face, de nevoie. Ca să conteze vâlva ce-o fac.
De cealaltă parte, a proeuropenilor cică, nu se mai
înţeleg cu USR şi fac plan de guvernare fără ei. Că nu vin la şedinţe. Aşa vor
avea şi Minorităţile un minister, nu? Cât despre cei amintiţi, cu toată jena,
trebuie să recunoaştem cu surprindere că îşi sacrifică votanţii şi echipa de
partid fluierând. Cum poţi să faci pe Albă ca Zăpada…în politică?! E Politică,
cea mai veche meserie din lume! Cum să stai bosumflat pe tuşă după ce ai plecat
de la Guvernare, apoi să ai aproape – preşedinte şi aproape să faci Guvern, dar
din cauza Puritanismului Politic (principiul ăsta ar trebui studiat) să pierzi
iar trenul? Cum să mergi la negocieri ca o mireasă neîntinată…în Politică? Cât
despre ceilalţi, doar o seamă de nume ce se ivesc drept candidaţi la titlul de
preşedinte proeuropean îţi fac o greaţă de nestăpânit. Crin Antonescu, serios?
A moţăit liniştit că e soţia bine mersi comisar european, când n-a mai fost, a
început să arunce cu noroi şi acum… vine să ne salveze?
Ar trebui să vă reamintim. Mare parte din votul dat
la prezidenţiale şi la parlamentare a fost ÎMPOTRIVA voastră, nu PENTRU un
candidat mesianic. Hai, a fost şi pentru el. Dar ideea era „ALŢII, nu VOI”. În
context de criză economică deja evidentă (rating BBB-), după ce dai bani de
salarii unde e cazul inclusiv la Culte, tu mai dai din Fondul de Rezervă 39
milioane de euro Secretariatului pentru Culte…în 7 noiembrie? Pe de altă parte,
Europa încearcă să ne ajute, numai să aibă pe cine! Comisia Europeană deschide
anchetă împotriva TikTok, pentru interferenţa în alegeri. Dar ce ne facem, dacă
acum e plin Tokul şi de ceilalţi politicieni, ăştia proeuropeni? Apoi,
respectăm legea, dar… oare n-ar trebui dată satisfacţie votului popular amintit
antisistem şi trimite acasă preşedintele călător, pune preşedinte interimar…
preşedintele Senatului? C-aşa zice Constituţia! „Dacă funcţia de Preşedinte
devine vacantă ori dacă Preşedintele este suspendat din funcţie sau dacă se
află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se
asigură, în ordine, de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei
Deputaţilor”. Adică, Nicolae Ciucă!!!! Incredibil de credibil omul, un adevărat
vis de ostaş în fruntea ţării! Doar a ieşit pe un respectabil loc 5 la
alegerile anulate… Iată de ce zicem răspicat că n-aţi înţeles nimic. Şi o veţi
afla din nou PE PIELEA NOASTRĂ, la alegerile următoare!
Autor:
Alexandru Ruja
Sursa:
Graiul
Maramureșului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu