Moravurile și caracterele unui veac

                                                           de Gheorghe Pârja

Trăim într-o lume plină de surprize, care se schimbă cu o viteză uluitoare, încât viața unui om trece prin mai multe încercări decât eroii basmelor. Ba unii pământeni au cutezanța de a îmbrăca haina lui Greuceanu, deși le este prea largă. Sfatul moralistului este simplu; coborâți de pe calul alb! Că așteptările zburătoare sunt o rețetă sigură pentru mari dezamăgiri. Mentalitățile primesc alte înțelesuri decât cele știute. Și ajungi la părerea că dacă nu este loc pentru optimism, încearcă așteptarea speranței. Eu îmi caut refugiu în cărți. Și ele, dragile de ele, merg uneori singure pe cărări numai de ele știute. Multe suferă de singurătate. Ca să le țină de urât, vine omul și le scutură de praful uitării.

Așa am luat din raft o carte veche, cu multe învățăminte pentru ziua de astăzi. Este vorba despre volumul „Caracterele sau moravurile acestui veac”, scrisă în anul 1688, de Jean de la Bruyere. Cartea se referă la secolul al XVII-lea. Dar o să vedeți, cum am văzut și eu, că moravurile și caracterele nu dispar, deși lumea s-a schimbat. Să fiu sincer, alegerea acestei cărți nu a fost tocmai întâmplătoare. Suntem într-o ciudată campanie electorală și, mi-am zis, nu ar fi rău să privim realitatea noastră, în plină fierbere, prin lentila marelui francez. Recitesc cartea și constat că nu s-au schimbat prea multe în lumea noastră în privința caracterelor. De la cei mari, la cei mici.

Dacă lumea de rând are miracolele ei, lumii celor de sus, care este mai evidentă, i se pretinde o purtare aleasă. Cu ce se ocupa marele francez acum trei secole? Scria despre prefăcuți, lingușitori, neobrăzați, născocitori de vești, obraznici, prostănaci, brutali, nesimțiți, brutali, îngâmfați. Lași, oligarhi și despre alții care dorm în pagina de carte. Am cules câteva definiții, poate se potrivesc și astăzi. Prefăcutul este viclean, cu apucături dubioase și dușmănoase, deci trebuie să te ferești de el mai mult chiar decât de otrava viperelor, scrie moralistul. Apoi lingușitorul spune și pune la cale numai lucruri prin care bănuiește că poate fi cuiva de folos. Născocitorul de știri este un fel de mincinos din zilele noastre.

Autorul este extrem de sever cu un asemenea păcat, apucătură mai rea ca asta nu cunosc. Dacă ținem seama cu repeziciunea cu care poate circula minciuna în ziua de astăzi, îi dăm încă o dată dreptate moralistului francez. Prostănacul – cuvânt intrat și în limbajul politic românesc în ultimii ani – este omul care socotește cu abacul, face suma întregului, dar îi întreabă pe cei de alături cât face. Înfumuratul este cel care aleargă după onoruri câștigate de pe urma unor lucruri meschine. La un ospăț, este omul care se așază în apropierea gazdei, deși nu acolo îi este locul. Apoi a fi lăudăros înseamnă a face caz de calități pe care nu le are. Îngâmfatul aruncă dispreț asupra celor din jur. Când dă un ospăț pentru prieteni, nu se așază cu ei la masă, ci poruncește unuia dintre oamenii lui să le poarte de grijă.

Oligarhul are dorința de a se impune în vederea obținerii puterii și a unor câștiguri. Spune adesea că viața în cetate a ajuns de nesuferit din pricina delatorilor. Delatorii sau sicofanții se îndeletnicesc cu denunțarea persoanelor care adună averi pe căi nepermise. Bârfitorul are năravul de a te împinge să-i defăimezi pe alții. Vorbește de rău prietenii și rudele, nu-i iartă nici pe morți. Această purtare a lui o numește sinceritate, spirit democratic și libertate și nu cunoaște desfătare mai mare ca aceasta.

Ce să mai zic? Sugerez o privire în oglindă. Chiar peste vreme. Noi, care suntem atât de moderni, vom fi vechi peste câteva secole, scria La Bruyere ( mărăciniș), atunci istoria veacului nostru va face ca posteritatea să ia atitudine față de venalitatea funcțiilor, adică față de puterea de a ocroti vinovăția, de a pedepsi fărădelegea. O, cât de bine s-a priceput acest membru al Academiei Franceze, ce se vede în inima oamenilor. Priviți în jur! Aflați asemănări cu epoca moralistului? Scria care a fost izvorul acestor meditații despre moravuri și caractere. Îi dau înapoi publicului ce mi-a dat cu împrumut. Pe la noi, un autor isteț ca un proverb spunea de la lume adunate, și apoi la lume date. Că nu există pe lume două chipuri de a te ridica ori prin propria dibăcie, ori prin prostia altora!

O spusă de luat în seamă: gloria sau meritul unor oameni stau în a scrie bine, iar al altora în a nu scrie deloc. Autorul nu inventează personaje sau tipologii, ci le observă în jurul lui. Aștept un La Bruyere al timpului nostru!