O analiză a istoriilor literaturii semnate de Manolescu și Al. Ștefănescu

 

O analiză a istoriilor literaturii semnate de Manolescu și Al. Ștefănescu care cuprind numai scriitori care au scris în spiritul realismului socialist.

Realismul socialist a fost estetica oficială impusă de regimul comunist, în care literatura trebuia să reflecte „realitatea” în sensul progresului istoric determinat de clasa muncitoare, sub conducerea partidului. Proza și poezia au devenit mijloace de propagandă, iar valoarea literară a fost subordonată ideologiei.

Manolescu are o atitudine tranșant negativă față de realismul socialist. Îl consideră un accident ideologic și o formă de degradare a literaturii. Afirmă că această perioadă nu poate fi judecată prin criterii estetice autentice, pentru că esteticul a fost înlocuit cu dogma politică.

Criticul include puțini scriitori reprezentativi ai realismului socialist. Cei menționați (ca Mihai Beniuc, Aurel Baranga, Eugen Frunză, Veronica Porumbacu, Maria Banuș etc.) sunt tratați fie marginal, fie critic. De pildă:

Mihai Beniuc este prezentat drept poet oficial, dar lipsit de valoare estetică.

Aurel Baranga e analizat ca dramaturg propagandistic, cu o operă rigid ideologică.

Manolescu subliniază dispariția autenticității literare în acea perioadă.

Manolescu nu reabilitează autorii care au scris în stilul realismului socialist. El separă drastic valoarea estetică de obediența ideologică. Se poziționează critic față de întreaga perioadă și sugerează că acea literatură ar trebui depusă în arhivă, nu în canon.

 Alex Ștefănescu – Istoria literaturii române contemporane (2005)

Atitudinea față de realismul socialist

Alex Ștefănescu are o abordare mai narativă și mai nuanțată decât Manolescu. Deși critică realismul socialist ca ideologie, încearcă să recupereze umanitatea unor scriitori care, deși s-au supus regimului, au avut și momente de autenticitate.

Ștefănescu include și analizează pe larg autori care au scris în această estetică:

Mihai Beniuc este tratat ambivalent: poet al regimului, dar și autor cu o voce personală în unele poeme.

Maria Banuș, Veronica Porumbacu – sunt prezentate și din perspectiva evoluției lor spre o poezie confesivă.

Acordă spațiu și scriitorilor uitați, sugerând că unii au avut merite literare în ciudaconformismului.românească

Excluderea poeților Radu Gyr și Vasile Militaru, precum și a unor scriitori interbelici din diaspora românească din "Istoriile literaturii" scrise de Nicolae Manolescu și Alex Ștefănescu se explică printr-o combinație de motive ideologice, estetice și istorice. Iată principalele cauze:

Nicolae Manolescu, în special, a susținut un criteriu estetic riguros, acordând prioritate inovației, modernismului, și valorii literare pure.

Atât Radu Gyr, cât și Vasile Militaru au fost percepuți, în mod tradițional, ca autori de poezie cu accent moralizator, religios sau naționalist, ceea ce nu i-a ajutat să fie acceptați în canonul modernist promovat de Manolescu.

Alex Ștefănescu, deși mai deschis spre reabilitarea unor autori marginalizați, a urmat totuși o linie selectivă, considerând, probabil, că unii dintre acești scriitori nu au atins un nivel literar comparabil cu marii clasici.

Radu Gyr a fost membru marcant al Mișcării Legionare, aspect care i-a afectat receptarea postbelică și chiar postdecembristă. Deși a scris poezie de înaltă tensiune lirică (ex. „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”), trecutul său ideologic a fost un obstacol pentru integrarea sa în istoriile literare academice.

Vasile Militaru, deși popular în perioada interbelică, a fost perceput ca un autor de literatură religioasă, moralizatoare și patriotică, văzută ca minoră sau propagandistică de către o parte a criticii literare.

Cei doi autori au fost interziși sau ignorați în perioada comunistă, ceea ce a dus la o lipsă de studii serioase și la marginalizarea lor.

După 1989, deși a existat o revizuire parțială a canonului, prejudecățile academice au persistat.

Scriitorii români care au emigrat după instaurarea comunismului sau cei care au activat în exil în perioada interbelică (ex. Vintilă Horia, Mircea Eliade, Emil Cioran, Ion D. Sîrbu, Lucian Blaga – acesta din urmă nu era în exil, dar marginalizat) au fost adesea subreprezentați în istoriile literare din cauza:

lipsei accesului la operele lor în România comunistă,

viziunii culturale oficiale care a preferat autori formați și promovați în mediul socialist,

dificultății de a încadra autorii exilului într-un curent literar unitar.

Orice istorie literară este și un act de selecție subiectivă. Manolescu și Ștefănescu, deși influenți, nu reprezintă judecăți absolute. Excluderea unui autor nu echivalează cu negarea valorii, ci reflectă perspectiva, gusturile și ideologia autorului respectivei istorii.

Radu Gyr, Vasile Militaru și alți scriitori interbelici (inclusiv din exil) au fost marginalizați dintr-un amestec de criterii estetice rigide, ideologii literare dominante și prejudecăți moștenite. Astăzi, însă, reevaluările culturale le redau un loc din ce în ce mai vizibil în conștiința literară românească.

Alex Ștefănescu oferă o lectură mai empatică și mai puțin doctrinară, în care realismul socialist este pus în context, dar nu neapărat exclus din literatura valoroasă. El construiește o istorie mai inclusivă, acceptând că valoarea poate coexista, uneori, cu ideologia.

 Concluzie comparativă

Criteriu	Nicolae Manolescu	Alex Ștefănescu
Ton general	Critic, exclusivist	Narativ, comprehensiv
Atitudine față de realismul socialist	Negativă, îl exclude din canon	Critică, dar nuanțată
Autori analizați	Foarte puțini, cu ton denigrator	Mai mulți, cu observații echilibrate
Scopul abordării	Constituirea unui canon estetic pur	Reconstituirea unui peisaj complet
Perspective asupra valorii	Ideologia compromite definitiv esteticul

                                                                          

                                                                           Al.FlorinȚene