de Gheorghe Pârja
În studenție mi-am făcut un prieten, care mi-a rămas
până în ziua de astăzi. Sfaturile lui mi-au prins bine în dialogurile cu lumea
prin care am trecut. Amicul era născut în Chiuiești, terminase Facultatea de
filosofie, la București, devenind ulterior profesor universitar. Ne-au apropiat
și locurile de naștere, amândoi aflați într-un oraș mai străin nouă, iar pentru
mine adaptarea a fost neapărat un exercițiu de cunoaștere. Numele lui este
Grigore Georgiu. Momentul sensibil a fost când a debutat el ca poet. Volumul
lui – „Măsura lucrurilor”, bine primit de critică, venea dintr-o meditație
asupra unor sentimente dobândite și pe coline lăpușene, dar și idei desprinse
din straturile înțelepciunii. Chiar titlul volumului este extras dintr-o
cugetare a filosofului presocratic Protagoras, gânditor care a ridicat
filosofia la un înalt nivel de receptare. Care a spus: „Omul este măsura
tuturor lucrurilor…” Era prieten cu Pericle.
Lui Grigore Georgiu îi datorez popasurile de lectură
din antici. Îmi aduc aminte de felul în care mi l-a apropiat pe filosoful și
matematicianul Pitagora. Despre celebra lui teoremă am învățat la școală. Mai
știam că el a pus la baza realității teoria numerelor și armonia. Mi-am adus
aminte că grecul, născut în insula Samos, a elaborat și legi morale și
politice. Ba a condus și un partid aristocratic din Crotona. Am luat o carte
din raft, să-mi aduc aminte de cugetările lui Pitagora. Că tot se învârt în
jurul nostru ciudate teorii despre puterea actuală din România, și de aiurea.
Unele sunt partizane, altele mai mult ne derutează. Pun pe cărări nebănuite
omul de rând, dar toate au o țintă fixă. De a ține profund cu partidul din care
face parte omul care vorbește la televizor.
Texte scrise de oamenii politici, care au condus
țara în ultimii treizeci și cinci de ani, nu prea cunosc. Câțiva au cutezat să
publice cărți după ieșirea din malaxor. Unele interesante. Oamenii politici
actuali, de la noi, și de aiurea, citesc texte scrise de consilieri. Unii
doresc să le învețe pe de rost, ca pe o poezie de pe vremea școlii de
odinioară. Dar să nu uit de Pitagora, că despre vremea lui este vorba. După ce
am citit câteva gânduri din experiența lui politică, de acum două milenii, mi
s-au părut extrem de folositoare și pentru vremea noastră. Vi le dăruiesc
pentru a putea face dumneavoastră, distinși cititori, aprecierile de rigoare.
Zice Pitagora: „Viața cumpătată, în slujba binelui și dreptății, trebuie să
stea și la baza alcătuirii politice a unui stat.”
Și oamenii aceia din vechime erau preocupați de bine
și dreptate. Cum nu vom fi noi, după ce lumea a trecut prin atâtea experiențe
triste? Mai spunea Pitagora pe vremea lui: „Legiuitorule! Nu lăsa oamenilor de
stat timpul să se deprindă cu puterea și onorurile!” După două milenii, nimic
nou pe pământul democrației. Statul mult într-o funcție politică, orbirea
puterii, mediocritatea și fascinația onorurilor au dus țara în haos!
Textul-îndemn, spus de Pitagora, parcă a fost scris
în aceste zile, în febra crizei financiare. Ascultați: „Poporule! Dacă îți
dorești o bună rânduială în ceea ce privește politica, ferește-te de o
organizație fără vlagă, o administrație fără putere și de luxul ospețelor.
Acestea trei dau întotdeauna naștere vrajbei în viața civilă și în gospodării
și au ca urmare năruirea statului și a familiei.” Aici, fiecare își gândește
partidul și administrația cum îl duce capul, dar în recentele măsuri de
austeritate fiscală, este o derută greu de îndreptat. Mai scriu o zisă care poate
intriga pe mulți: „Supune-te legilor chiar dacă nu îți plac. Nu te supune
oamenilor dacă nu sunt mai buni ca tine.” Aici depinde la cine este grila de
apreciere!
În principiu, așa ar trebui să fie și în mileniul
trei. Mi-am adus aminte de legile morale și politice ale lui Pitagora când am
văzut câtă furie cuprinde clasa politică, pe unii lideri ai ei, care cred că
democrația a început cu ei. Nici vorbă! Și am mai vrut să pun, în oglinda
mileniilor, principiile democrației. Cum se vede, unele au rămas faruri care au
dirijat lumea. Curentul pitagoreic a devenit un mod de viață, întemeiat pe
principii riguroase cu privire la hrană, îmbrăcăminte, conduită în intimitate
și în viața publică. Pitagora a crezut că sufletul este de origine divină și
este nemuritor. Dar a crezut și în știință.
Chiar dacă a trecut atâta vreme, nu este atât de
lungă calea din timpul lui Pitagora până la noi. Dacă o iei pe drumul
înțelepciunii. Că se mai aude în pâlnia vremii un gând: „Să-i crezi doar pe
jumătate pe cei ce vin să pârască fapte rele!” Sau „Magistrați ai poporului! Nu
urmați pilda pescarilor de pe Nil, care aruncă cu noroi în ochii crocodilului
ca să-l poată stăpâni! Să nu ai alt Zeu în afară de propria conștiință.” Așa-i,
domnule profesor, Grigore Georgiu. Mulțam că m-ați apropiat de cugetătorul
Pitagora! Și că mă ții la curent cu vești din capitală. Că vremea înțelepciunii
se pare că a cam trecut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu