În anul 1978, pe când aveam 21 de ani și eram student la Iași, Nichita Stănescu, care participa la prima ediție a Colocviului Național de Poezie, m-a întrebat, după ce îi fusesem prezentat ca tânăr poet: ”De ce scrii?„. I-am răspuns prompt: ”De-aia că mă doare”.
De fapt, scrisul era terapia unei insolite dureri, pe care am simțit-o mai mereu și pe care nu o putea potoli decât așternând pe hârtie, cam tot ce îmi trecea prin minte. Mai târzia am conștientizat că nu e durere, în sensul clasic, ci mai degrabă bucurie camuflată, căreia harul îi dădea carate de prețiozitate. La 10 ani câștigam Concursul Național Școlar ”Tinere condeie”, pentru poezie. În timpul liceului colegii îmi spuneau ”Poetul„,. În timpul facultății s-au produs acumulările și primele decantări de substanță. În paralel cu poezia începusem să fac presă scrisă. Era un exercițiu care, de asemenea, m-a acaparat, mai ales prin munca de investigare și cercetare. Simțeam o bucurie imensă când îmi apărea numele în ziar, sub vreun articol. Însă, doar după 1989 m-am dezlănțuit, atât cât a fost posibil într-un oraș de provincie, Târnăveni, din județul Mureș, acolo unde mă născusem, făcusem școlile primare, gimnaziale și liceale și unde revenisem după facultate.
Am scris și scos cărți, am făcut și desfăcut ziare și reviste. Ba am mai fost și aproape 8 ani de zile director al Casei Municipale de Cultură ”Mihai Eminescu” din localitate, dând culturii urbei o nouă combustie. Am trăit cultural mai tot timpul, pasiunea pentru cultură și publicistica culturală învingând profesia, cea de inginer, profesie pe care, din timp, am diriguit-o spre o latură mai umanistă, cea de profesor, fiind și în prezent profesor - inginer la un liceu din Tg.Mureș.
Poezia a făcut mereu casă bună cu publicistica, cu cercetarea culturală, cu eseistica și critica literară. Erau și sunt în complementaritate în sufletul și mentalul meu, arătându-mă așa cum eram și sunt cu adevărat. Timpul a trecut, cărțile s-au adunat fără parcimonie într-o mică operă, fapt care mă face să privesc înapoi fără mânie: 20 de volume de versuri, 4 antologii personale de poezie, 10 cărți de cercetare (în domeniul istoriei, culturii, sportului, mișcării literare, religiei), 3 cărți de critică literară, 5 cărți de publicistică, o carte de aforisme etc. În total, am semnat vreo 45 de cărți!
În direcția publicisticii, poate ar trebui să mai menționez că am publicat peste 2000 de articole, preponderent culturale, dar și sociale, sportive, cu tentă istorică sau religioasă, sau pur și simplu de atitudine civică, în aproape 100 de publicații cotidiene, săptămânale, lunare sau periodice, din țară și străinătate, fiind uneori, la unele dintre acestea, redactor șef, redactor-șef adjunct sau secretar de redacție.
Din 2009 sunt redactor la revista lunară de cultură ”Vatra veche„, publicație ce apare la Tg.Mureș și este invenția 100% a omului de cultură, scriitorul Nicolae Băciuț. S-au scris și câteva cărți despre mine, fapt care mă onorează.
Am fost distins şi cu numeroase premii pentru poezie şi pentru reuşitele culturale. Am activat şi activez în asociaţii culturale precum “Vatra Românească” şi “ASTRA”. În luna iunie 2017, când am împlinit 60 de ani de viață, revista ”VATRA VECHE”, condusă de poetul Nicolae Băciuț, mi-a dedicat un număr special…. Sunt în numeroase dicționare și antologii.
Am adunat în timp și alte sufragii și onoruri, fiind din 2001 membru al Uniunii Scriitorilor din România, iar din 2013 membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. În cadrul unei Gale de Premiere ce a avut loc la București, la 22 iunie 2018, la sediul TVR, organizată de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) și TVR 3, am fost distins cu Premiul Național pentru Publicistică pe anul 2017. Sunt și Cetățean de onoare al orășelului Sărmașu din jud. Mureș. Etc.
Idealul vieții mele este de a lăsa mereu gravidă clipa și de a o umple cu consistențe. Mâine nu există!
Răzvan Ducan
P.S. Text din 2017.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu