În fiecare an mor 5,3
milioane de persoane din cauza lipsei de mişcare, unele tipuri de cancer,
diabet si boli cardiace datorându-se în principal inactivitatii fizice. În
lume, numărul celor care mor din lipsa de mişcare este aproape egal cu cel al
deceselor din cauza fumatului, relatează maxisciences.com.
Este ceea ce demonstrează studiul apărut în revista
britanică The Lancet din 18 iulie. Desfaşurat de o echipa internationala
formata în majoritate din cercetatori de la Brigham and Women's Hospital din
cadrul Harvard Medical School din Boston, studiul s-a desfasurat in 105 ţări,
pe adolescenţi între 13 şi 15 ani şi în 122 de ţări pe adulţi de peste 15 ani.
El a vizat nivelul de practicare a unei activitati fizice la participanti, pe
varste si nivel de venituri, precum si impactul asupra sperantei de viata.
Rezultatele au fost alarmante. Potrivit cifrelor prezentate,
80% dintre adolescentii intre 13 si 15 ani si 31,1% dintre adultii de peste 15
ani nu practica nivelul de activitate fizica recomandat de Organizatia Mondiala
a Sanatatii (OMS), adica o ora de activitate zilnica moderata pentru un
adolescent si 20 de minute pe zi pentru un adult.
Cele mai active persoane traiesc în Asia de Sud, unde
nivelul de inactivitate se cifrează doar la 17%. La celalalt capăt al
clasamentului se afla locuitorii din Statele Unite si din ţările mediteraneene,
cu o rată de inactivitate în jur de 43%. Inactivitatea creşte odată cu vârsta şi se pare că este mai ridicată la femei (34% la femei faţă de 28% la bărbatţ).
Potrivit specialistilor, inactivitaea ridicată în Occident
s-ar explica prin mai mulţi factori, începând cu sedentarismul şi mijloacele de
transport tot mai perfecţionate: maşina, metrou, etc. Mersul pe jos şi pe bicicletă se practică tot mai puţin în Vest, în timp ce 20% din salariaţii chinezi merg
la serviciu cu bicicleta. În starea actuală sunt implicate şi numeroasele ore
petrecute în faţa calculatorului şi televizorului. Astfel, 42% din occidentali
stau în faţa ecranului peste patru ore pe zi, iar 70% din adolescenţi se uită la televizor peste trei ore pe zi.
Conform studiului, lipsa de mişcare ar fi unul din
principalii factori de deces, alaturi de hipertensiunea arterială, fumatul şi
un nivel crescut al colesterolului. Potrivit cercetătorilor, 10% din cancerele
la sân şi colon, precum şi 7% din cazurile de diabet de tip 2 si 6% din bolile
cardiace s-ar datora unei activităţi fizice insuficiente. Autorii amintesc
faptul că sportul permite reglarea naturală a nivelului de glicemie, colesterol şi trigliceride, în timp ce lipsa de mişcare favorizează aproape toate bolile
cronice.
"Rolul lipsei de mişcare continuă să fie subestimat, în
pofida existenţei de peste 60 de ani a unor dovezi solide în privinţa
impactului asupra sănătăţii. Rămân multe lucruri de făcut pentru a trata
absenţa exerciţiului fizic ca pe o adevarată problemă de sanatate publică",
arată profesorul Harold W. Kohl de la Universitatea Texas din Austin.
Cu câteva zile înainte de începerea Jocurilor Olimpice 2012,
este bine de amintit că sportul este excelent pentru sănătate. "Majoritatea
dintre noi putem fi activi. Un mers rapid, timp de 15-30 de minute pe zi, înseamnă avantaje substanţiale pentru sănătate", spune I-Min Lee, principalul
autor al studiului.
Cele mai eficiente metode pentru a încuraja populaţia să se
mişte sunt campaniile de presă şi micile mesaje şoc, potrivit lui Gregory Heath
de la Universitatea Tennessee, care a analizat acţiunile intreprinse în acest
scop între 2001 si 2011. Dacă oamenii se vor mişca cât trebuie, cercetătorii
speră ca speranţa de viaţă la nivel mondial să crească cu 0,68 ani, încheie
maxisciences.com.Autor AGERPRES
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu