Biografie - poetul Traian Dorz

Literatura sensibilitatii religioase româneşti a avut în poetul Traian Dorz una din vocile sale de o expresie cu totul aparte, am putea spune unica, prin profunzimea trăirii religioase.

 Poetul a vazut lumina zilei in noaptea de Craciun a anului 1914, in catunul Raturi (azi Livada Beiusului) din comuna Mizies, judetul Bihor, in apropiere de Beius. Parintii sai, Constantin si Maria, erau buni gospodari si crestini respectati in sat pentru cinstea si vrednicia lor. Era unicul copil la parinti si, bineinteles, acestia voiau sa-l vada ajungand un bun gospodar la casa lui si un sprijin de nadejde la batranete. Baiatul insa se simtea nascut pentru altceva, mai bun. Iubea cartea, citise tot ce era de citit in micuta biblioteca a scolii primare si in aceea a bunului sau invatator, Savu Halbac. Dar, tocmai acum, la terminarea celor sapte clase, a intervenit ceva, un eveniment-cheie, in viata copilului Traian Dorz, care i-a schimbat traiectoria existentei sale. La examenul de incheiere a celor sapte clase primare, sustinut la Beius in 7 iunie 1930, a fost premiat, iar preotul care preda Religia, pentru raspunsurile exemplare la aceasta disciplina, i-a dat ca premiu special cartea Corabia lui Noe, de preotul Iosif Trifa, din Sibiu. Autorul era intemeietorul si conducatorul pamantesc al Miscarii Oastea Domnului, infiintata la 1 ianuarie 1923, la Sibiu, o lucrare de regenerare moral-spirituala a poporului nostru in granitele ortodoxiei strabune. Cartea l-a zguduit puternic pe proaspatul absolvent. In 8 iunie, in duminica Rusaliilor, terminand lectura cartii, simti ca trebuie sa-si schimbe viata, asa cum autorul, in final, o propunea fiecarui cititor.

 Printr-o scrisoare adresata centrului Oastei din Sibiu, il ruga pe Parintele Iosif Trifa sa-l inscrie si pe el in randurile ostasilor si sa-i trimita foaia ŤOastea DomnuluiĹĽ, suplimentul duhovnicesc al saptamanalului ŤLumina SatelorĹĽ. Ambele erau redactate de catre preotul sibian.

 Frecventarea cartilor din biblioteca scolii si pe cele ale profesorului de religie care l-a premiat a avut doua consecinte importante asupra adolescentului. Prima era aceea ca poate sa aspire la ceva mai mult decat majoritatea tinerilor de varsta lui si deci sa iasa din perimetrul vietii rurale. Ca urmare, fara stirea parintilor, se prezinta la examenul de admitere la “Scoala de Arte si Meserii” din Beius. Reuseste printre primii, dar tatal sau ii da de urma si-i interzice sa urmeze cursurile acestei scoli. La fel pateste si in urma reusitei la “Liceul Militar” din Targu Mures. Sunt primele interdictii care intervin in viata lui.

 A doua consecinta, si cea mai importanta, a fost aceea ca lectura cartilor Oastei Domnului si a foilor ei religioase i-a trezit pe nesimtite dorinta si disponibilitatea sufleteasca de a scrie el insusi versuri spre slava lui Dumnezeu. Astfel trimite primele sale incercari Parintelui Iosif Trifa, iar acesta, intuindu-i talentul si evolutia viitoare, i le publica in ŤLumina SatelorĹĽ. Exercitiul acesta creator insemna pentru el o descarcare si o implinire, in acelasi timp. In spiritul ostasiei, incepe deplasarile prin satele din jurul Beiusului, in misiune cu cartea si cu propovaduirea Cuvantului lui Dumnezeu.

 Cand a implinit varsta de 18 ani, parintii il silesc sa se casatoreasca, crezand ca intemeierea unei familii va pune capat plecarilor sale misionare. Dimpotriva, situatia familiala se inrautateste. In lucrarea sa autobiografica “Hristos - marturia mea” (3 vol.) sunt infatisate aceste framantari care, in cele din urma, sfarsesc prin chemarea pe care i-o face Parintele Iosif Trifa, in 1934, de a merge la Sibiu. Aici, alaturi de mentorul sau, va incepe o bogata activitate publicistica, lucrand la redactarea periodicelor Oastea Domnului, Isus Biruitorul, Ecoul, Glasul Dreptatii, Ostasul Domnului etc. Tot la Sibiu ii va aparea si primul volum de versuri, “La Golgota”. Din 1938 si pana in 1943, impreuna cu invatatorul Ioan Marini, va fi redactor la Oradea, la Cluj sau in alte locuri din tara al publicatiilor religioase: Ogorul Domnului, Viata Crestina, Misionarul Vietii Crestine, Familia Crestina, precum si al calendarelor-almanah ale acestora. N-a mai urmat nici o scoala, dar va evolua spiritualiceste ca un autodidact de elita, pana ce Dumnezeu il va chema la El.

 Timp de mai bine de sase decenii, Traian Dorz va fi unul din cei mai buni misionari ai Oastei Domnului, psalmist si propovaduitor neinfricat. Blestemul interdictiilor a planat insa mereu asupra lui, parca pentru a-l impiedica cu orice pret sa-si implineasca chemarea pentru care Dumnezeu l-a randuit. Aproximativ optsprezece ani, parintii si sotia, care nu i-au inteles aceasta chemare, au iscat fel si fel de oprelisti pentru a-l impiedica sa-L vesteasca pe Iisus Hristos asa cum cerea Biserica cea Luptatoare. Incepand cu anul 1948, cand regimul necredintei a preluat puterea politica, sugrumand libertatile religioase, si pana la moartea sa, in 20 iunie 1989, interdictiile s-au permanentizat si diversificat. Oastea Domnului, miscare a ortodoxiei militante, a fost declarata “secta cea mai periculoasa” si scoasa in afara Legii pentru ca nu voia sa renunte la crezul ei crestin, ci, dimpotriva, sa-l mentina viu in constiinta credinciosilor Bisericii noastre bune si strabune. De-a lungul existentei sale zbuciumate, presarata cu scurte pauze, poetul a totalizat peste saisprezece ani de inchisoare. In 1959, a fost condamnat la saptesprezece ani de munca silnica pentru intreaga lui activitate. Decretul de gratiere generala din 1964 ii va reda libertatea. Va fi insa supravegheat pas cu pas si impiedicat sistematic sa scrie si sa-si manifeste convingerile sale. Domiciliile fortate, chemarile inopinate la organele de securitate il vor tine mereu intr-o stare de alerta. Interdictiile devin acum si mai suparatoare si umilitoare.

 Candva, intr-un trecut de trista amintire, a nu stiu cata “sectie” dintr-un nechemat si obtuz “Comitet Central” al Partidului Comunist, care avea pretentia sa ia locul lui Dumnezeu in lume, a hotarat, intr-o sedinta de pomina, “axata pe problemele muncii scriitoricest- ca numitul Traian Dorz, fiind un mistic retrograd, n-are dreptul sa scrie, ba, mai mult, n-are nici talent!” Era ca si cum cineva ar porunci soarelui sa nu mai lumineze sau izvorului cristalin sa nu mai curga, sau vulcanului sa nu mai erupa”

 Astfel, dupa cum afirmam in randurile precedente, mai bine de saptesprezece ani si alti ani grei de presupusa libertate, acesti oameni nesabuiti s-au jucat “de-a privighetoarea si colivia” cu poetul Traian Dorz. Dar cantaretul incatusat n-a putut fi oprit. El a devenit, cum spunea un admirator al sau, “o harfa spanzurata de-o streasina de inchisoare”, vorbind intregii lumi despre credinta in Hristos si despre calvarul Romaniei crestine.

 In pauzele de “libertate”, cu domiciliul obligatoriu la Livada Beiusului, trudind din zori si pana-n noapte la muncile campului, seara, intors acasa istovit, “cu maini batatorite de sapa si de ger”, dupa o cina frugala, se aseza in pat, unde, acoperindu-se complet cu patura, la lumina lanternei, isi scria poeziile si meditatiile crestine. Militianul sau paznicii de noapte, daca zareau cumva vreo luminita inauntru, bateau in geam, aducandu-i aminte ca “n-are voie sa scrie!”. Trebuia sa doarma, sa fie bun de munca a doua zi pe “ogoarele infratite si infloritoare ale colectivei”.

 Astfel si-a petrecut multe nopti, plangand, rugandu-se si scriind, acest trandafir al Golgotei, despre care calaii veacului, zdrobindu-l, n-au stiut ca-i vor spori si raspandi si mai mult mireasma gandului si a simtirii sale.

 Nu mai vorbim de cele aproape 200 de poezii create in inchisoare fie scriindu-le pe cate un ciob de sticla gasit din intamplare si apoi memorate, fie bazat numai pe memorie. In aceste conditii grele de neinchipuit, cu multe sacrificii, lipsuri si riscuri de tot felul, au fost create in inchisoare si lagare de munca fortata ori in precarele pauze de libertate cele aproximativ 100 de titluri de lucrari. Unele volume din aceasta vasta opera cuprind eseistica religioasa, meditatii crestine, altele sunt niste avantate pledoarii pentru pastrarea credintei, iar altele, povestiri pentru copii - de toate varstele. Poeziile sale totalizeaza un numar de peste 5000 de titluri, la care se mai adauga 7000 de proverbe versificate, din intelepciunea romaneasca si aceea a diferitelor popoare.

 Din toata aceasta opera, doar cateva volume de poezii au vazut lumina tiparului, pana in 1947. Creatia poetica a acestor ani este stransa in voĹšlumul “Spre Tara dragostei”, aparut in 1947. Dupa 1948, timp de mai bine de patruzeci de ani, nu s-a tiparit in tara nici o carte dorziana. In schimb, precum in Evul Mediu, a inflorit epoca tenace a copistilor. Manuscrisele erau copiate cu mana sau la masina de scris, in clandestinitate si in conditii de mare risc. Existenta acestor actiuni dovedeste cat de mare era setea dupa literatura crestina in catacombele Estului. Tot atat de primejdioasa si ilegala era raspandirea operei prin benzi magnetice.

 Totusi macar o parte din opera poetica a lui Traian Dorz a vazut lumina tiparului, in strainatate, prin bunavointa si dragostea mai mult sau mai putin dezinteresate ale unor credinciosi neoprotestanti. Mentionam ca acceptul pentru tiparirea acestor lucrari a fost dat de catre autor numai dupa repetatele incercari de publicare esuate in Romania.

 Tiparirea in afara tarii a acestor carti a atras mania autoritatilor comuniste care, in ciuda tuturor asteptarilor, tocmai intr-o perioada de o mai mare deschidere spre Occident prin relatii economice si culturale, in 1982, l-au arestat pe poet si l-au condamnat la doi ani de inchisoare pentru delictul de tiparire si raspandire de literatura interzisa. Probabil, trebuia ca jertfa sa fie dusa pana la desavarsire. In urma interventiei publice din strainatate, a fost eliberat dupa cateva luni.

 Ajuns din nou in mijlocul fratilor sai de credinta, eroul crestin isi va continua lupta cu si mai multa darzenie pentru apararea adevarului si pentru recunoasterea Miscarii Oastei Domnului in adevarata ei lumina de catre autoritatile de stat si de catre pastorii si ierarhii de atunci ai Bisericii Ortodoxe.

 Tema majora a creatiei dorziene o constituie Golgota - izvorul netarmuritei si vesnicei iubiri - si biruinta invierii lui Iisus cel Rastignit. Pentru unii, poetul ar putea sa para o lira monocorda: Iisus, Iisus, Iisus. Dar pe aceasta lira, cantarea poetului ne face sa simtim adancimile inefabile ale credintei. Aceasta, pentru ca in Iisus, asa cum ne spune apostolul neamurilor, “sunt ascunse toate vistieriile intelepciunii si ale cunostintei” (Col. 2, 2-3) si de aici, indemnul aceluiasi apostol: “Iar peste toate acestea, imbracati-va in dragoste, care este legatura desavarsirii” (Ibid. 3, 14). Iar daca Dumnezeu este iubire, atunci intelegem de ce acest poet este un cantaret infocat al Iubirii. Din acest ocean fara margini izvorasc toate apele creatiei sale lirice. Realitatile vietii si ale istoriei devin, pe harfa sa, tot atatea rauri care, transfigurate si primind aura vesniciei, se reintorc tot in el, gasindu-si si implinirea, si desavarsirea.

 In volumul “Locurile noastre sfinte” - o imbinare fericita intre poezie si proza - locurile, evenimentele si personalitatile istoriei noastre nu sunt vazute doar sub aspectul lor real. Poetul scoate la lumina tocmai planul spiritual al acestora, facandu-ne sa vedem partea lor nevazuta cu ochiul omenesc, dar care devin palpabile prin ochiul credintei. Astfel, toate aceste realitati primesc o dimensiune hieratica, devenind niste uriase fresce in catedrala istoriei noastre. Mesterul Manole, Avram Iancu, Tudor Vladimirescu, Horia, Alba Iulia, Targu Jiu, Curtea de Arges, Muresul, Oltul, bisericile si troitele maramuresene, toate acestea se transforma in personaje sau in locuri emblematice ale spatiului nostru mioritic, ducandu-ne in final spre Patria de dincolo de zare. In acest fel, aceasta carte-album se transforma intr-un manual de educatie a tuturor generatiilor, autorul devenind un pedagog national.

 La fel de original in valentele sale spiritual-morale este si volumul “Minune si Taina”, dedicat Maicii Domnului. Preacurata Nascatoare de Dumnezeu, in viziunea poetului, este in acelasi timp si modelul de mama pentru toate femeile din lume. Maica Domnului infatisata de poetul transilvanean traieste sub cerul romanesc, in tara aceasta din care a facut o gradina a sa. De aceea si gesturile sale, si grija pentru Pruncul Sfant ne aduc in fata imaginea mamei dupa cea mai buna si sfanta traditie a acestor meleaguri. Din acest unghi spiritual, poetul a “romanizat” intreaga imagine a Maicii Domnului in cel mai nobil inteles al cuvantului.

 Intr-o vreme ca aceea a zilelor noastre, in care interesul pentru poezie scade tot mai mult, publicul gasind alte cai pentru a-si hrani si desfata sufletul si pentru a-si satisface setea de frumos, poezia psalmistului bihorean are o mare putere de a misca inimile si constiintele, de a le transforma, innoindu-le, prin Iisus Hristos, Mantuitorul lumii.

 La peste o mie din poeziile sale li s-au creat melodii adecvate, intrand astfel in biserici, in manastiri si in alte medii religioase din tara si de peste hotare. Dovada ne-o ofera cea de-a opta editie a acestor cantari nemuritoare, ce apare sub titlul “Sa cantam Domnului”.

 Cu toate ca poetul a cunoscut suferinta pe toate treptele ei, el ramane un poet al luminii, al iubirii, al credintei si smereniei. Versurile sale imbraca expresia imnului si a odei sau devin, cand e cazul, cantec de lupta care apara drepturile lui Dumnezeu intr-o lume in care cel rau se sileste pe orice cale sa apere drepturile omului la pacat, adica la desfigurarea sa moral-spirituala. Asadar, aceste versuri au devenit niste cantari luptatoare.

 In noaptea spre dimineata zilei de 20 iunie 1989, Traian Dorz se intalnea cu Luceafarul Diminetii. Sufletul lui isi anunta rasaritul pe firmamentul altei lumi, acolo unde il asteptau bratele deschise al Mirelui sau Ceresc, de a Carui intalnire i-a ars in dor nestins intreaga viata. El i-a luat de pe umar crucea si i-a asezat pe frunte stralucitoarea cununa a biruintelor. Privighetoarea a parasit cuibul ei de lut, spre a se aseza pe una din crengile pomului vietii vesnice.

 Prin patosul ideilor, prin calitatea expresiei poetice, prin mesajul ei divin-uman, opera creata de Traian Dorz il situeaza in constelatia unor mari creatori ai sensibilitatii religioase, precum ieroschimonahul Daniil Tudor, Vasile Voiculescu, Radu Gyr, Nichifor Crainic, Vasile Militaru, Ioan Alexandru, iar prin conotatiile mistice, de ce nu, si cu Daniel Turcea.

 Putem afirma cu toata convingerea ca poetul interzis Traian Dorz de-abia acum, dupa moartea lui, isi incepe cariera literara.

 Sursa: http://www.oasteadomnului.ro/acasa/58/

                                                                                   Iulian COZA