Născută la Calcutta
în 1933, într-o familie cu o bogată activitate culturală şi ştiinţifică,
absolvă Facultatea de Chimie, Fizică şi Matematică a Universităţii din
Calcutta, în 1953. În 1959, împreună cu soţul său, inginer geolog, vine în
România, înscriindu-se la un curs de limbă şi literatură română, pentru doi
ani. Se reîntoarce în India unde debutează în presa indiană cu articolul Rabindranath în România. E începutul
unui lung şir de articole, în bengali şi engleză, despre cultura şi literatura
română, din care face şi traduceri. În 1965 absolvă Facultatea de
Bengali-Engleză la
Universitatea din Calcutta iar în 1971 se înscrie la
doctorat, cu o bursă din partea statului român, la Facultatea de Limbă şi
Literatură Română din cadrul Universităţii Bucureşti. Și-a susținut doctoratul
în 1975, cu tema „Influența indiană asupra gândirii eminesciene”. Din 1971 până
la moartea sa va trăi în România, „ţara pe care a iubit-o poate mai mult decât
mulţi dintre români şi a slujit-o cu inteligenţa şi condeiul ei” (Zoe
Dumitrescu-Buşulenga, îndrumătoarea științifică a tezei). În India publică traduceri în bengali din poezia română contemporană,
din Sadoveanu, Marin Sorescu, iar piese ale lui I.L. Caragiale, Mihail
Sebastian văd lumina rampei. În 1969 apare, în bengali, volumul Eminescu: Kavita (Poezii), prima
traducere a lui Eminescu în Asia.
În 1972 primește Premiul Uniunii Scriitorilor pentru traducerea lui
Eminescu în bengali.
Între anii 1972-1991 predă, folosind
numai limba română, cursuri practice de sanscrită şi bengali și cursuri
teoretice de civilizaţie şi estetică indiană la Universitatea București.
Redactează un Curs de bengali (1974),
urmat de Dicţionarul bengali-român
(1985) şi Manualul de bengali (1988), toate trei scrise de mână, cu
ajutorul studenţilor săi, tipografiile nedeţinând caractere bengaleze. De-a
lungul anilor, generaţii de studenţi au cunoscut, graţie dăruirii sale, limba
şi literatura lui Tagore, publicând traduceri în revistele literare ale vremii
şi susţinând spectacole în sanscrită şi bengali. Manualul de sanscrită,
finalizat în anul morții, 1992, a apărut postum, în 2011, la editura Cununi de
stele, înființată special pentru a-i publica opera vastă.
Pe lângă activitatea didactică, Amita Bhose are o bogată activitate de
traducător din bengali în română: Proverbe
şi cugetări bengaleze, Povestea
prinţului Sobur (basme bengaleze),
Scrisori rupte (antologie de scrisori
ale lui Rabindranath Tagore, prima traducere în română a antologiei realizată
direct din bengali); Dragostea încurcă, dragostea descurcă (piesă de
teatru a lui Tagore), Soarele din prima zi (poezii ale lui
Tagore); Radha și Krișna, de Chandidas. A tradus totodată din sanscrită
în română: Proverbe și cugetări sanscrite, Căruța de lut (în manuscris),
de Śudraka. A stabilit textul Gramaticii
sanscrite mici de Fr. Bopp,
tradusă de Eminescu şi rămasă în manuscris, însoţindu-l de aparatul critic
respectiv. Textul a fost publicat în 1983 în volumul XIV al Operelor lui Eminescu, editate de
Editura Academiei. În 1978, Editura Junimea a publicat teza sa de doctorat sub
titlul Eminescu şi India, reeditată
în 2009 și 2011 de editura Cununi de stele.
În presa străină şi românească, de-a lungul vieţii, a publicat, în
periodice, peste 56 de traduceri din
literatura română în bengali şi din bengali în română, peste 90 de articole şi
studii despre Eminescu, cultura română și indiană, fiind primul filolog indian
care cunoștea limba română și creând o punte de legătură între cele două
culturi. A susţinut mai mult de 100 de conferinţe şi emisiuni radiofonice şi a
acordat peste 20 de interviuri pe teme culturale.
Cronologia detaliată a vieţii şi operei acestei personalităţi unice în
cultura română este publicată pe site-ul www.amitabhose.net
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu