duminică, 14 aprilie 2013

Dezamăgirea mea de aseară nu a fost Dinamo, ci Cornel Ţălnar!


 Ca vechi dinamovist am dreptul să spun că niciodată nu aş fi crezut că unul dintre idolii adolescenţei mele, fosta extremă a lui Dinamo Bucureşti, cel care punea umărul la eliminarea campioanei Europei de atunci Hamburg SV, Cornel Ţălnar (foto) va reacţiona aşa! Mai mare ruşinea! M-am întristat rău de tot „Ţânţarule”! Ai dezamăgit mii de dinamovişti care gândesc normal şi văd în fotbal un joc sportiv.
 Poate că te aşteptai la un asemenea gest de la Ionel Ganea care a fost un jucător temperamental, mult prea temperamental (vezi cazul când a lovit tuşierul cu capul în gură!) şi acum este un antrenor la fel de neliniştit, dar nu mă aşteptam la gestul golănesc şi lipsit de fair-play al dumneavoastră. Vedeţi, vă spun dumneavoastră pentru că totuşi aveţi o vârstă care v-ar putea aduce şi puţină înţelepciune. Apoi mai este ceva, aţi fost atât de încolţit în ultima vreme încât şi numai acestui fapt trebuia să dovediţi că sunteţi un mare caracter. Veniţi din Alba, oraşul Unirii, acolo sunt oameni de calitate, apoi sunteţi finul lui „Mister” care nu s-ar fi purtat aşa, ca un derbedeu, niciodată, încât eu nu am decât o singură explicaţie, v-a schimbat total modul de gândire şi comportamentul locuitul în capitală şi la...Dinamo!!!
Puteaţi totuşi să mai dregeţi busuiocul, cerându-vă imediat scuze publice lui Ionel Ganea cu care de altfel aţi colaborat, dar nici asta nu aţi făcut-o, motiv să cred că nici noul conducător Anghelache nu este pe atât de inteligent pe cât îl umflă presa şi ziariştii de curte din Ştefan cel Mare!
  Aşa cum am spus în titlu, dezamăgirea mea nu este echipa mea de suflet care a încercat să joace fotbal ( cu Dinamo am crescut în inimă, cu Dinamo am de gând să mor, indiferent ce loc va ocupa vreodată în Liga I) dar nu o poţi face cu jucători trecuţi de peste 30 de ani deoarece jocul a crescut mult în viteză, ci dumneata, nea Cornele!
    Ce stingher m-am simţit în faţa copilului meu mai mic, care este şi el dinamovist, la gestul tău ţigănesc! În schimb o lecţie a dat-o antrenorul „şepcilor roşii” Ionel Ganea care a vorbit frumos după meci şi nu a comentat incidentul provocat de dumneata! Se vede că a evoluat în Anglia!
    Prin gestul tău de a-l înjura pe colegul din echipa adversă şi a-i întoarce spatele după un semieşec mă duce cu gândul dacă într-adevăr nu este prea mare „căciula” pentru mata, aşa cum afirmă unii pe la colţuri ?!
   Şi ca să vedeţi că ţin la nea Cornel, am să vă spun că nu este singurul care m-a dezamăgit vreodată la Dinamo. Pe vremea când F.C. Baia Mare activa în Divizia „A” a sosit la Baia Mare şi s-au cazat la Hotelul „Carpaţi”, dinamoviştii. Noi, ca mari fani, ne-am dus în incinta hotelului pentru autografe. Îmi amintesc cu plăcere cum ne-au semnat Cornel Dinu, Ioan Andone, Mircea Rednic, Costel Orac, Alexandru Nicolae, Ion Marin, Ţeţe Moraru şi ceilalţi. Unul singur ne-a respins şi ne-a împins făcându-şi loc pe culoar să urce sus în cameră, Ionel Augustin. „Oneaţă” doar pentru prieteni!
    Ei, nea Cornele, ce mai zici acum?! Îţi ceri scuze în mod public de la Ionel Ganea şi adevăraţii suporteri dinamovişti?!

                                                                   Gelu DRAGOŞ, membru A.P.S.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu