INTERVIU CU SCRIITORUL ŞI MILITARUL - VASILE AUREL BELE - JANDARMUL ANULUI ÎN MARAMUREŞ 2013 !

                                  PRIMA PARTE A INTERVIULUI

   

Gelu DRAGOŞ: - Domnule Bele, vă rog în limita timpului dumneavoastră, să-mi acordaţi şi mie ,,câteva clipe din viaţă”. Ştiu că mereu sunteţi, cum se prea spune, ,,contra cronometru”, dar vă rog să vă opriţi preţ de câteva minute, pentru a răspunde unor întrebări, pe care, hai să recunosc, mi le-am propus de multă vreme, să vi le pun, ocazie cu care cititorii sau fanii dumneavoastră, vor avea ocazia de-a vă cunoaşte şi mai bine. Nu că nu v-ar şti lumea – sunteţi poet scriind versuri, sunteţi etnolog scriind monografii ale localităţilor judeţului, sunteţi familist (căsătorit şi doi copii frumoşi!), şi nu în ultim rând sunteţi jandarm profesionist. Aflu că zilele acestea aţi fost numit de comanda Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş, JANDARMUL ANULUI ( în foto) ! Vă felicit pentru acest merit ...

Plutonier adjutant Aurel BELE: - În virtutea prieteniei și-a bunei colaborări ce-o avem de câțiva ani buni, domnule Gelu Dragoş, mă văd obligat să vă răspund la persoana a II-a, mulţumindu-vă pentru faptul că aveți timp pentru atâtea şi atâtea lucruri. Şi nici nu știu dacă mi-ar fi cu putință să le aduc în discuție, totuși încerc: - poet (cărți de versuri premiate de jurii de specialitate!), învățător în satul Lucăcești (un sat despre care încă nu am scris nimic, nu din lipsă de subiect, dimpotrivă, din lipsă de timp, dar vă promit că fac o cercetare etnologică și-n Lucăcești-ul dumneavoastră), soț și tată, prieten de nădejde și mare iubitor de litere și literatură. Și nu cred că e timpul să mă opresc doar la atât ... să nu uităm de revista Izvoare Codrene – o revistă extrem de interesantă și de bine privită, la nivelul Țării Chioarului dar și a județului, ba chiar și mai încolo... Și să mai spun? Spun doar atât – mulțumesc pentru tot ce ați făcut pentru mine. Mulțumesc pentru aprecierile dumneavoastră!

G.D.: – Acum, văd că ne felicităm fiecare pe fiecare, și unul pe celălalt! Nu asta era ideea mea. Eu, pe dumneavoastră v-am propus ca și interlocutor.

A.B.: - Așa este, dar de ce să nu spunem prietenilor și cine este Gelu Dragoș? Meritați aceste felicitări! În spatele lor este o muncă enormă, făcută cu responsabilitate și respect pentru om și literatură. Recunosc faptul că prin dumneavoastră am reușit și eu să intru ,,mai profund” în mediul literar-virtual, și nu numai. M-ați susținut și vă mulțumesc pentru acest lucru. Credeți-mă, mă simt bucuros că am un asemenea prieten, precum dumneavoastră. Mă bucur că sunt contemporan cu prof. Gelu Dragoș, cu Cenaclul ,,Petre Dulfu” de la Satulung, și cu mulți alți iubitori de poezie pe care i-am cunoscut prin intermediul dumneavoastră. Probabil, dacă nu era așa, nu ajungeam azi, aici, la această discuție. Știu că puneți suflet în tot ceea ce faceți și nu cred că ați putea trăi altfel. Eu, sincer, nu-l văd pe Gelu Dragoș și în altă ipostază, decât trudind cu elevii din școală, la care sunt ferm convins că le trasmiteți din principiile de viață cum doar dumneavoastră știți mai bine. Apoi, după ore, Gelu Dragoș, ,,navighează” virtual pe net, pentru a adăuga articole sau comentarii pertinente prietenilor și colaboratorilor, și între astea, îl văd un exemplu moral al societății în care trăim.  

G.D.: - E rândul meu să spun mulțumesc! Și totuși, cine este plutonierul adjutant Aurel Bele și cine este Vasile Bele?

A.B.: - Una și aceeiași persoană! Vasile Bele este pseudonimul cu care-mi semnez cărțile dar și articolele din ziar. Vasile Bele în timpul liber, sâmbătă ori duminică, mai stărostește la nunți, acolo unde mirii își doresc o nuntă câtuși de puțin tradițională. Vasile Bele, este de fapt, în actul de identitate doar AUREL BELE, cel care de peste 20 de ani, este angajat la Jandarmeria Maramureș, ca și subofițer. Vedeți dumneavoastră, tradiția sau superstițiile satului tradițional, încă sunt de actualitate. Și-acum va fi nevoie de o abordare etnologică pentru explicația următoare. Credința populară spune că într-o casă nu este bine să fie doi cu același nume, este cotrar oricăror principii morale. De ce? Tot superstiția spune că, dacă așa ar fi, atunci și-ar fura unul altuia norocul! Și-aici cei care cred în paranormal, pot da, probabil și-o explicație logică. Mai găsim un asemenea corespondent, în ritualul nunții – cum că nu e bine să se întâlnească pe același drum sau cărare, două mirese, că și-ar fura una alteia norocul. Așa că s-ar putea ca una să fie mult prea norocoasă, iar cealaltă, cum se spune, ,,fără de noroc toată viața!”. Tata având prenumele Aurel, eu fiind născut la Spitalul Județean cu doctorul Toader Aurel, ce și-o zis mama de bucurie, dar și încurajată de moașă: - să mă cheme tot ca pe ei, adică tot AUREL! Și așa văd că mi-au pus nume, dar pentru a înlătura orice urmă de superstiție, mi-au spus Vasile, după numele bunicului dinspre mamă. Și, iată-mă azi, după patruzeci și ceva de ani, în acte același Aurel Bele, iar între prieteni Vasile Bele. Unora, când la spun povestea numelui, nu le vine să creadă. Ba mai mult, câțiva mi-au mărturisit, și puteau pune pariu, că eu sunt VASILE AUREL BELE, sau numai VASILE BELE. Ei nu! Așa stând lucrurile, în acte sunt Aurel Bele, iar ,,în viață”, Vasile Bele. (râdem amândoi!)

G.D.: - Frumoasă poveste! Mă bucur să fiu eu cel care face lumină în acest sens. Apoi, azi nu mai credem în atâtea superstiții. Într-adevăr, atunci, pe vremea tinereților bunicilor noștri, în satul tradițional, nu se putea trăi, fără a se face referire și la așa ceva. Cât s-a schimbat lumea! Și câte mai avem de învățat!

A.B.: - Vă mărturisesc faptul că nu prea am spus multora povestea numelui meu. Se poate să fiți primul căruia îi mărturisesc toate astea! Și sunt convins, că o dată mărturisite, vor rămâne mărturie peste timp, că prea repede se scurge vremea asta. Asta e! În fața prietenilor, așa m-am prezentat mereu – Vasile Bele. Nici în sat nu știu câți știu adevărata poveste! Și, probabil că era nevoie de o explicație în legătură cu toate astea. Și-ți mulțumesc de întrebare. Nu cred că sunteți singurul care-și punea întrebarea asta.

G.D.: - Da! Și cred că este nevoie de oameni ca dumneavoastră care să facă ,,lumină”, ori să facă trecea de la trecut la prezent. Deși cu toții suntem martorii acestei treceri, fără să vrem. Vor rămâne drept mărturie scrierile noastre, indiferent în ce domeniu de activitate. Dumneavoastră, pe lângă poezie, chiar am mai spus-o, scrieți și executați cercetare de teren din punct de vedere etnologic.

A.B.: - Chiar am terminat o facultate, în acest sens. Sunt absolvent al Facultății de Litere, din cadrul Universității de Nord, din Baia Mare, după vechea titulatură. Actuala, să nu greșesc, cred că Centrul Universitar Nord, din Baia Mare, al Universității Tehnice din Cluj-Napoca. Iertare dacă greșesc. Lumea este într-o continuă schimbare, se mai zice, iar lucrurile dovedesc veridicitatea acestor vorbe. Ba, după facultate, m-am înscris, și la Masterat. L-am absolvit de câțiva ani. Sunt masterand al aceleiași Universități, grupa Etnoturim Cultural.

G.D.: - Mai urmează ceva ?!

A:B.: -  (râzând!) – Încă nu m-am hotărât! Dar, dacă aș avea timpul necesar (și totuși sper să-l am în viitorul nu foarte depărtat) să știți că m-aș înscrie la o școală doctorală, evident tot pe etnologie și folclor. Încă nu am ,,studiat” în amănunt acest proiect, (e deocamdată un vis). Rămâne de văzut ce ne aduce viitorul, cum vom sta cu banii, cu resursele, cu bugetul? Dar, mai vorbim, despre acestea. Azi am alte priorități, sincer! Am început construcția unei case, în Chiuzbaia, iar banii sunt cum sunt. Mereu plătitori de rate la bănci, și la prieteni banii luați cu împrumutul ... Copiii, vrem nu vrem, cresc o dată cu trecerea timpului. Au visele lor, iar noi trebuie să-i susținem cât ne stî în putință.

G.D.: - Ați aruncat mingea la fileu. Doar două-trei cuvinte despre familie, doresc de la dumneavoastră, așa ca să nu par indiscret!

A.B.: - Nici o problemă, stați liniștit! Sunt mândru de familia ce mi-a dăruit-o Dumnezeu. Am recunoscut de fiecare dată, că sunt fericit și împlinit, iar dacă ar fi să las ceva de la mine, pentru realizarea copiilor, să știți că aș fi oricând în stare de un asemenea gest, doar de dragul realizării lor. Tot vorbeam de școala doctorală ... aș fi în stare să renunț, deși nici nu am început încă, dac-ar fi să fie, de dragul investiției în copiii și-n familie. Am avut, anii trecuți, invitație pentru înscriere, dar am pus pe prim plan prioritățile familiei, lăsând soarta în mâna Celui de Sus. El ne-a dat un talant, iar noi facem ce credem cu el, facem ce zice destinul. Deci ... căsătorit, doi copii minunați cu care mă mândresc – Bogdan George Mihai și Bianca Georgiana. Soția, Cristina, mereu înțelegătoare și a toate răbdătoare.  Îi iubesc, iar ei sunt viața mea. Copiii, și Bogdan dar și Bianca, sunt extraordinari, învață bine, sunt talentați – scriu (au scris) versuri, pictează cu deosebit talent. Or fi semănând și ei cu cineva! (și iar râde!)  Cu mama lor, nu?!

G.D.: - Mă gândeam eu de la începutul dialogului că va fi interesant ce voi afla, înspre final. Mă uimiți cu fiecare răspuns.

A.B.: - Nu e greu deloc! Asta este realitatea, nici nu am de ascuns și nici nu vreau să exagerez cu ceva. Este punctul meu de vedere, sincer și obiectiv, până la proba contrarie. Viața îți rezervă fel de fel de surprize. Până în clipa de față, pot spun că suntem o familie perfectă - cu păreri sau opinii, cu realizări sau nerealizări ... cu bune și cu rele. Când a trebuit să ,,cobor milităria” din podul casei, nu am ezitat a proceda în consecință! Când a trebuit să felicit sau să laud am făcut-o cu obiectivitate, spunând lucrurilor pe nume. Avem păreri contrare dar pot fi constructive. Deja copiii fiind mari, au propria lor personalitate. Trebuie înțeleși așa cum sunt. Trebuie încurajați, susținuți, iubiți iar noi le-am oferit din fiecare. Nu pot spune un procent! Dar am făcut-o, cu responsabilitatea unui părinte care-și iubește copiii. Sunteți părinte și dumneavoastră, domnule Gelu, și sunt convins că mă înțelegeți.

G.D.: - Desigur, fără discuție! Să vă dea Dumnezeu sănătate tuturor celor dragi de lângă dumneavoastră. Visele să vi se împlinească, iar dorințele să devină realitate. Cunoscându-vă, sunt convins, pe mers ce merge, că veți rămâne la fel de buni prieteni unii cu alții, acolo, în familia dumneavoastră, și că vă veți înțelege. Doar, un părinte, i-ar vrea rău copilului? Treaba cu milităria mi-a plăcut cel mai mult!

A.B.: Evident, că nu ar vrea rău un părinte nici unui copil. Dar vedeți generațiile astea cum sunt ... iar dialogul între generații, între părinți, este extrem de important. Deocamdată pot spune că e perfect așa cum este. Să vedem ce ne aduce viitorul. Eu, mi-l doresc așa ca și până acum – cu realizări, cu bucurii, cu împliniri, în funcție de trecerea anilor. Fiecare etapă din viață este frumoasă, stârnește melancolii și lasă amintiri. Nu trăim din amintiri, dar le ducem în suflet. Ne dorim o lume cinstită, reală. Nu cred că vom mai avea parte de ea. Nici noi și nici copiii noștri. Trebuie să-i călim pentru un viitor incert, sumbru, mereu cu probleme. Nu văd în viitor o așezare a vieții cotidiene. Nu mai cred în așa ceva! Mereu suntem contra cronometru. Mereu ne grăbim! Liniștea este din ce în ce mai puțină. Zilele pe care le petrecem împreună cu familia, sunt din ce în ce mai rare. Și-aici pierdem. Sau poate nu ne știm organiza din acest punct de vedere?! Poate! Probabil! Eu, am încercat cât mi-a stat în putință să recuperez ce am pierdut, atucni când am pierdut de la viață și cu trecerea anilor. Nu am vrut să-mi maturizez copiii cât timp încă mai sunt copii. Mi-am dorit o lume a copilăriei, și cred că au avut parte de așa ceva. Atunci când a fost nevoie de o gândire matură, așa am gândit – matur, adică! Astea toate să reliefează și în ceea ce am scris. A se vedea, volumul ,,7 zile – 7 poeme”. Mie chiar mi-e dragă această carte. Nici eu nu știu cum am reușit, ori de unde ideea unei asemenea concepții.

G.D.: - Vasile Aurel, ne-am luat cu vorba dulce despre ceea ce înseamnă familia şi copilăria pentru un român adevărat ca tine dar nu mi-ai spus nimic despre un eveniment la fel de important din punctul meu de vedere ca prezentarea cărţii tale de poeme şi anume faptul că ai fost declarat "Jandarmul Anului" un trofeu la care au râvnit şi alţi colegi de-ai tăi!

Nota noastră. Partea a doua a interviului cu "Jandarmul Anului 2013" - Vasile Aurel Bele - în exclusivitate, la sfârşitul acestei săptămâni.