Sala sporturilor din
Zalău va găzdui, sâmbătă şi duminică, în 6 şi respectiv 7 aprilie, primele două
partide din cadrul finalei mici a campionatului de volei masculin. Remat şi
Ştiinţa Explorări se duelează pentru medaliile de bronz, învingătoarea urmând
să fie stabilită după sistemul, cel mai bun din 5 meciuri.
Partida a treia şi
a patra, dacă va mai fi nevoie, sunt programate pe 14 şi 15 aprilie în Baia
Mare, iar un al cincelea meci, decisiv, ar urma să se dispute la Zalău, în data
de 20 aprilie.
Ambele formaţii au
fost învinse în semifinale cu scorul general de 3-0 de SCMU Craiova, respectiv
Tomis Constanţa.
După trei sezoane
consecutive, în care a fost campioană, Remat nu a mai prins în acest an finala,
şi vrea să se aleagă măcar cu medalia de bronz la terminarea acestui campionat.
Băimărenii şi-au
realizat deja obiectivul, dar sunt decişi să lupte, pentru a termina
campionatul pe podium.
În partidele
disputate în sezonul regulat, cele două echipe şi-au fructificat avantajul
propriu. Remat a câştigat la Zalău cu 3-0, Ştiinţa Explorări impunându-se acasă
cu 3-1.
Declaraţie înainte de
partidă:
Marius Botea (antrenor principal Ştiinţa Explorări): Suntem
conştienţi că vom întâlni o echipă bună, Remat fiind campioana în exerciţiu. Credem
însă că putem obţine mai mult din meciurile cu zălăuanii, decât am reuşit să o
facem în partidele, din semifinala cu Tomis.
Alin Mateizer şi
Niculae Stan vor arbitra primele meciuri dintre Remat Zalau şi Ştiinţa Explorări,
partide care vor începe la ora 18,oo.
Cele două partide,
de la Zalău, vor fi conduse de Alin Mateizer din Ploieşti şi Niculae Stan din
Bucureşti. Sâmbătă, cavalerul fluierului din Ploieşti va fi principal şi N.iculae
Stan secund, urmând ca la jocul cu numărul doi, rolurile să se inverseze. Mult
succes băimărenilor pentru obţinerea locului III !
Gelu DRAGOŞ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu