Lacul codrilor albastru
nuferii nu-l mai încarcă…
nici in cercuri albe, astazi
nu mai unduie vreo barcă…
Eu , mă plimb de-a lung de maluri,
cu speranță stau și-aștept
să se-aplece Neamul nostru
să-și ridice al său…
PET!
Dar nu-i chip, iar rău năravul
unor firi, nu se mai schimbă
și ne otrăvim
Creatul
fără frica de osândă!?
Numai voi, Copii și
Tineri
cei mai bravi si mai cuminți
vă mai îndemnați sa
strangeti
gunoiul, după părinți.
FAPTA voastră de iubire
va fi scrisă- n Cartea Sfântă
a Naturii, Mama noastră
ce ne ține și ne-ncântă.
Din Pădurea cea rănita
de mizerii fel de fel
vă va face-o plecăciune
fiecare Copăcel!
Iar tot ce vă înconjoară…
Râul, Ramul, Munții,
Marea
de veți fi la vreo
nevoie
vă vor auzi chemarea.
Și cuprinși de dor și
farmec
sub cupola blândei lune
veți găsi alean,
și Cornul…
de prin ierburi o să sune.
Scrisă în 22 martie 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu