joi, 27 februarie 2014

Reguli noi pentru organizarea excursiilor şi activităţilor extraşcolare

Excursiile, expediţiile şi alte activităţi de timp liber care se desfasoara in afara Capitalei sau judeţului propriu vor avea nevoie de aprobarea Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti respectiv al Inspectoratelor Şcolare Judeţene, prevede o procedura publicata pe site-ul institutiei.    
"Orice tabara, excursie, expeditie si alte activitati de timp liber cu elevii si prescolarii organizate cu aprobarea conducerii unitatii de invatamant se vor realiza in afara orarului scolar numai in conditii de legalitate si siguranta, directorii unitatilor de invatamant si conducatorul delegat al activitatii purtand intreaga raspundere.
In perioada anului scolar, in timpul orelor de curs se pot organiza excursii tematice de o zi doar una pe semestru pentru elevii din invatamantul primar si prescolar. Se solicita aprobarea ISMB prin inspectoratele de sector a taberelor scolare, excursiilor, expeditiilor si a altor activitati de timp liber care se desfasoara in afara orasului Bucuresti", prevede procedura ISMB privind organizarea si desfasurarea taberelor, excursiilor, expeditiilor.
Potrivit sursei citate, excursiile, vizitele la muzee, vizionarile de spectacole si alte activitati de timp liber care se desfasoara pe teritoriul orasului Bucuresti vor avea aprobarea directorului unitatii de invatamant.
Excursiile vor fi asigurate cu personal didactic astfel: la 10 elevi cate un invatator/profesor sau animator, la 5-7 elevi cate un invatator/profesor pentru excursiile in strainatate. Taberele pentru prescolari vor fi asigurate cu personal didactic astfel: la fiecare grupa de 15-20 de copii doua educatoare si o supraveghetoare de noapte, la fiecare tabara cate un medic si un cadru sanitar mediu.
.Taberele pentru elevi vor fi asigurate astfel: la fiecare 10 elevi cate un invatator sau profesor, pentru cele pana la 300 de elevi - un cadru sanitar mediu. La taberele izolate cu efectiv mai mic de 100 de elevi va fi asigurat un cadru sanitar mediu si un medic iar la cele cu 300-500 de elevi - un medic.
"Este nevoie de acordul parintelui, declaratia elevului, avizul medical pentru elevii participanti, avizul epidemiologic, declaratia pe proprie raspundere a conducatorului delegat si a cadrelor didactice insotitoare privind asigurarea securitatii elevilor pe toata perioada deplasarii", precizeaza ISMB.

                                                                           Banu Alexandra


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu