Că se consumă nepermis de mult alcool în
România de azi, o ştie oricine. S-a băut pe rupte şi înainte vreme, de pildă
înainte de Decembrie ’89… Măcar atunci s-au luat nişte măsuri
prohibitive : interzicerea consumului de alcool în localuri înainte de ora
10, controale severe, amenzi usturătoare, mă rog, un set de măsuri coercitive
care înfricoşau pe unii comercianţi (cei mărunţi şi fără relaţii), chiar dacă
pentru consumatori – mai ales pentru cei dependenţi de alcool -, efectul
acestor măsuri a fost aproape contrar celui scontat.
Foarte curios cum o parte însemnată dintre semenii noştri nu văd pădurea din cauza copacilor ! Altfel spus, dumnealor devin extrem de susceptibili la orice măsură de asanare socială, prin urmare, descoperind peste tot ofense la adresa personalităţii lor (sic !), iată că-şi utilizează dramul de energie întru exacerbarea ambiţiei îndărătnice şi nihiliste, iar nu pentru trezirea cuminţeniei harnice şi rodnice. Chiar nu se ştie că în America anilor treizeci – America liberă, democrată şi putredă de bogată - a fost decretată prohibiţia alcoolului ?! (Drept este că taman în această perioadă s-a consumat pe ascuns mai mult alcool, făcut şi contrafăcut, decât înainte de prohibiţie, din cauza îndârjirii cetăţenilor ce se simţeau lezaţi în drepturile lor, şi graţie destoiniciei reţelelor mafiote, conduse de oameni atotputernici şi necruţători, de teapa celebrului Al Capone.) De asemenea, să fie pentru (unii) români complet neglijabil faptul că în mai toate ţările europene (dar nu numai în Europa) se caută modalităţi eficace (preponderent în plan moral), întru stăvilirea consumului exagerat de alcool, cauza atâtor şi atâtor boli neiertătoare, ori a celor mai multe accidente mortale de circulaţie şi de muncă ?…
Ei bine, după părerea
unora, evenimentele din Decembrie 1989 au avut menirea de-a reda românului
libertatea atâta timp arestată de mijloacele de coerciţie comuniste, o
libertate înţeleasă din păcate ca un libertinaj, adică fiecare să facă ce-l taie
capul, nu tu legi, nu tu oprelişti morale, un ghiveci social în care musai se
evidenţiază cel fără obraz ori cel cu coate tari. Aşa că pretutindeni în
România posdecembristă s-au înmulţit la modul alarmant locurile de băut şi
destrăbălare, aşa că oamenii descurcăreţi ai acestui neam urgisit s-au pus pe
căpătuială (legală şi ilegală) şi pe petrecere. La tot colţul, hop ! o
dugheană, centrele oraşelor gem de buticuri, cârciumioare şi felurite
prăvălioare, comerţul românesc se sufocă de mulţimea privatizaţilor dubioşi şi
a speculanţilor groşi de obraz (tuciuriu), iar omul de rând îşi îneacă aleanul
izvodit de suprasarcina concurenţei, într-un pahar de băutură cu iz cosmopolit.
Acum, după atâtea
scumpiri, ce va mai fi ?… După această întrebare retorică, fie-mi îngăduit
să spun ce-ar trebui să fie. Să fie mai puţine localuri şi magherniţe împuţite
unde se desfac băuturi alcoolice, multe dintre ele fiind mult departe de
cerinţele minime de igienă pe care le incumbă un local decent: toalete
igienice, chiuvete, săpun, feţe de mese şi pahare curate, curăţenie
pretutindeni. La acest capitol - numărul de localuri ce revine la mia de
locuitori - , Sighetu Marmaţiei deţine un trist record naţional. Dar nici alte
multe localităţi din ţară şi judeţ nu au rămas de căruţă… Cum se poate stârpi
epidemia de crâşme ? Simplu de tot. Primăriile n-ar trebui să elibereze
ori să reînoiască cu atâta uşurinţă autorizaţiile de funcţionare ale tuturor
solicitanţilor, oricât par, ba chiar se dovedesc aceştia de suspecţi ! Mai
mult, chiar bunilor platnici şi celor ce înţeleg să respecte cu stricteţe
regulile unui comerţ civilizat şi de bun gust, ar trebui să li se perceapă taxe
suplimentare de funcţionare. În felul acesta, mulţi dintre crâşmarii în
exerciţiu şi dintre cei în devenire, ar renunţa la planurile lor de natură
etilică şi şi-ar îndrepta abilitatea spre sectoare mai puţin dăunătoare pentru
sănătatea biologică şi morală a comunităţii. Negreşit că faptul acesta ar
contribui într-un mod hotărâtor la o mai bună utilizare a energiilor care în
clipa de faţă naufragiază ori chiar se îneacă în alcool, implicit la o mai bună
pregătire a naţiunii române pentru îndeplinirea sarcinilor asumate în faţa
străinilor şi, de ce nu, în faţa generaţiilor viitoare.
Să fi devenit România o
ţară de consum, mai exact o ţară istovită şi unde se consumă pe rupte ?!
Desigur, producţia fără consum este un nonsens. Dar nu la noi, unde se consumă
mult mai mult decât se produce. România a devenit nu numai un partener puţin
credibil, adică o piaţa periferică de desfacere a produselor străine de
calitate îndoielnică, ci şi un depozit de deşeuri la cheremul indezirabililor
interni şi externi.
Pentru onoarea şi
demnitatea României de ieri, de azi şi de mâine, haideţi să privim realitatea
cu ochiul limpede, iar nu prin drojdia alcoolului din pahar !
George Petrovai
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu