(Continuarea textului Acasă la Nicolae Iorga)
M-am
despãrþit de noua mea cunoştinþã, profesorul Bocioacã, în faţa muzeului, promiţându-i cã
voi mai trece prin Vãlenii de Munte
pentru a continua dialogul început... (Din
păcate, au trecut de-atunci câțiva ani și eu n-am izbutit să-mi respect
promisiunea.) Apoi am urcat în maşinã şi ne-am continuat drumul pe Teleajen în sus. Soarele
tomnatec se dovedea deosebit de generos, azvârlind asupra pãmântului
un adevãrat potop de luminã şi cãldurã, în zare deja se profilau brâurile albãstrui ale munþilor,
iar pãdurile se tot îndeseau şi, prin covorul odihnitor al verdelui stropit cu pete de ruginã,
ofereau un adevãrat festin ochilor avizi de culoare.
Am trecut prin mai multe aºezãri ºi
deodatã am avut în faþa ochilor aºezãmântul pe care-l cãutam – mãnãstirea Suzana. Aºezatã foarte aproape de ºosea, pe un tãpºan la care te duce un drum în pantã (el îmi amintea de drumul spre castelul Peleº), mãnãstirea
de maici Suzana este aidoma unui adorabil castel feudal. Dar zidul împrejmuitor ºi poarta trainicã din fier despart douã lumi – lumea vie de cea moartã, lumea spiritualã de cea carnalã -, douã lumi de fapt inseparabil unite prin
cordonul ombilical al credinþei,
iubirii ºi speranþei în mântuire,
aºa cum inseparabil este
trupul de suflet de-a lungul întregii
noastre vieþi.
Jur-împrejurul zidului se întind chiliile mãicuþelor, camerele de gãzduire, bucãtãria ºi
celelalte dependinþe ale
unei comunitãþi ce-ºi descoperã fericirea sa autarhicã în claustrare ºi neprihãnire; în mijlocul acestui ansamblu arhitectonic
se înalþã silueta zveltã a bisericii.
Poarta era deschisã, aºa cã ne-am
îndreptat paºii spre bisericã. Un popas binevenit, atunci când sufletele împovãrate de problemele cotidianului tot mai nesãþios, simt nevoia refacerii prin reculegere
ºi conglãsuire cu Absolutul. Apoi, cu sufletele înviorate dupã infuzia de liniºte ºi tãrie
din acest spaþiu de
mare densitate spiritualã, am
vizitat încântãtorul muzeu al mãnãstirii, unde, alãturi de valoroase cãrþi bisericeºti, pot fi admirate icoane de mare preþ, precum cea dãruitã aºezãmântului de fostul patriarh Iustinian.
Ne-am continuat drumul spre mãnãstirea de cãlugãri
Cheia, dar cu oarecare pãrere
de rãu, aºa cum îndeobºte te desparþi de cineva care þi-a pãtruns în suflet. Cheia, la fel ca Suzana, este aºezatã foarte aproape de ºoseaua principalã. Un splendid drumeag flancat de molizi
maiestuoºi, înlesneºte accesul cu maºina pânã la poarta mãnãstirii.
Dar dacã Suzana este o viguroasã mireasã a lui Hristos, mãnãstirea Cheia îºi aratã încã de la
poartã semnele ºubrezeniei, poate datorate bãtrâneþii,
poate unor carenþe de
administrare: zidul împrejmuitor,
turnul de la intrare ºi
biserica, toate îºi iþesc gãurile ºi jupuielile. Dar schele deja montate în jurul bisericii, constituie cea mai
elocventã mãrturie cum cã problemele mãnãstirii sunt abordate cu toatã seriozitatea...
*
Pe drumul de întoarcere mi-am îndreptat gândul spre douã chestiuni. Prima dintre ele, cea a
locurilor de pelerinaj ºi a
gurilor de rai din aceastã þarã, mi-a picurat în suflet multã nostalgie ºi amãrãciune.
„Doamne, îmi
spuneam, cât de
puþin ne cunoaºtem propria þarã! Ori, e evident pentru oricine cã strãinii vor putea fi atraºi nu prin kitsch-urile ºi fandoselile arhitecturale de-acum, ci
prin darurile Creatorului oglindite în tradiþii ºi în natura neterfelitã de om.”
Cât priveºte a doua chestiune – cea a influenþei exercitatã de lãcaºurile de cult, ea s-a dovedit nespus de
reconfortantã
pentru sufletul meu cuprins de alean. „Pentru cã, mã încurajam
eu, nu-i cu putinþã
altminteri, din moment ce credinþa
autentică ºi
monahismul curat și dezinteresat material s-au dovedit din totdeauna a fi cele
douã rezervoare miraculoase
care au alimentat specificul nostru românesc ºi
puterea noastrã de-a
rezista tuturor vitregiilor istoriei.”
Lucru valabil ºi pentru alte popoare, dupã cum ne încredinþeazã Henryk Sienkiewicz în romanul Potopul: Rãzboiul
purtat împotriva suedezilor a
luat o întorsãturã favorabilã pentru polonezi din clipa în care invadatorii ºi-au permis sã atace centrul sacru al spiritualitãþii poloneze – celebra mãnãstire din Czestochowa închinatã Sfintei Fecioare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu