Sunt tot pe drum
Sunt tot pe drumul
lung al vremii
alergând înfometată:
Cu sudoare şi emoţii,
cu durere neîncetată...
Sunt un singuratic
mânz
ce drum în viaţă îşi croieşte
Eu ştiu de unde am
plecat,
şi ştiu clar ce mă opreşte!
Lupt mereu şi mereu
tac!
şi nimemea nu mă întrece.
Când uit ce sunt şi
ce-o să fac:
ridic capul, strig la cer.
„Doamne, ia-mă din
deşert!”
cobor capul şi îmi trece...
Mult prea relativ
În haosul ce
ne-nconjoară,
În aerul ce-l
respirăm,
Doar relativitatea,
iată,
Ne mai împinge către
ţărm.
Ne-avântăm fără de
ştiinţă
Înspre albastrul
infinit,
Dar nu găsim nicio
comoară
Prin relativul
învechit.
Confuz, tânjeşti doar
după ea,
Cândva era-n posesia
ta;
După-o petală de
speranţă
Se găsea, ea,
nevinovata siguranţă!
Toamna
lacrimilor noastre
Toamna lacrimilor
tale,
Pe fruntea mea,
Sub ochii tăi...
Toamna lacrimilor
stinse
Pe barba ta, pe pieptul
meu
Toamna lacrimilor
noastre
În mintea mea-n
sufletul tău...
Toamna viselor
trecute
Ce-a fost al meu...
Ce-a fost al tău...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu