Marţi a fost ziua de naştere a lui Traian Băsescu. O zi
petrecută destul de trist faţă de alţi ani. După ce staff-ul lui Traian Băsescu
a plasat, pe diverse site-uri de socializare, cîteva poze, lăsînd impresia că
el şi-a serbat ziua de naştere cu nepoata, în mijlocul familiei, spre seară,
acesta a fost vizitat, la Vila Lac 3, de Vasile Blaga, Elena Gabriela Udrea,
Sebastian Lăzăroiu şi Monica Macovei.
Chermeza, care a început destul de tîrziu, după orele 21, a
durat pînă la miezul nopţii, iar discuţia a fost exclusiv politică. De altfel,
în afara telefoanelor de felicitare, primite pe parcursul zilei, de la acoliţii
săi, începînd cu finul Gheorghe Falcă şi sfîrşind cu Klaus Werner Iohannis,
Matrozul nu a mai fost bombardat, precum în alţi ani, cu coşurile cu atenţii,
flori şi mai ales cu plicurile cu bani gheaţă, în euro sau dolari, care curgeau
altădată de la pedeliştii din teritoriu. Revenind la discuţia de la întrunirea
de seară, la care Klaus Iohannis nu a participat, de teama de a nu fi surprins
în vizită la Băsescu, aceasta s-a axat pe diverse planuri prin care se speră ca
neamţul second-hand să fie scos cîştigător.
La un moment dat, Buldogul i-a reproşat lui Pazvante Chiorul
că a greşit în momentul în care, după ce a discutat, luni, cu premierul
Ungariei, Viktor Orban, le-a transmis ca Iohannis să îl sune pe Tökes pentru
sprijin. În opinia lui Blaga, faptul că preşedintele PRM, dr. Corneliu Vadim
Tudor, a aflat de mişcare şi a denunţat-o public îi va face să piardă în Ardeal
mult mai multe voturi, decît dacă mişcarea ar fi fost scoasă la iveală de
oricine altcineva. Buldogul şi-a argumentat reproşul, spunînd că „Vadim are
trecere în Ardeal mai mult decît oricare altul, şi acum, că îl susţine pe
Ponta, o parte importantă îl va urma, chiar dacă nici nu a votat în primul
tur”.
C.V.T.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu