marți, 1 septembrie 2015

Cântec, joc şi voie bună la Rona de Jos la cea de-a VIII ediţie a Întâlnirii fiilor satului

La sfârşit de august, când frunzele îngălbenesc în Maramureşul Voievodal a avut loc sărbătoarea „Întâlnirea fiilor satului”, ediţia a VIII-a cu cetăţenii născuţi în Rona de Jos, dar plecaţi  în cele patru zări ale lumii.
După slujba religioasă, la ora 12,30 aşa cum se specifica şi în invitaţia primită de la primarul Ion Herbil a avut loc deschiderea oficială a manifestării. Pe scenă au luat loc şi au ţinut scurte discursuri: primarul-gazdă Ion Herbil, senatorul Liviu Titus Paşca, deputatul Gheorghe Şimon, Vasile Liviu Tămaş, primarul comunei Budeşti, Ştefan Gavriluţi, primarul comunei Leordina, jurnalistul şi colegul Florentin Năsui, ş.a.
În jurul orelor 14,oo a urmat Festivalul  folcloric „Cântec, Joc şi Voie Bună peValea Ronişoarei”, cu recitaluri folclorice deosebite care au fost răsplătite prin aplauze şi multe rechemări la scenă a artiştilor: Anamaria Cardoş, Ionuţ Bledea, Florica Tomoioagă, Florin Gherman, Cosmin Marta, Nelu şi Cosmina Cucură, Bianca Rişco din Bihor, cu rădăcini în Rona de Jos, care la 11 ani se dovedeşte a fi o reală speranţă a folclorului românesc, Claudia Şofron din Sighetu Marmaţiei, Mădălina Tivadar, maeştri Sorin Rad la acordeon şi Teofil Rad la vioară, Ansamblul de dansuri „Săpânţeana” din Săpânţa şi formaţia condusă de un preferat instrumentist al locului, profesorul Stângaciu. L-am lăsat special la urmă pe inegalabilul taragotist Dumitru Dobrican care prin talent artistic, virtuozitate, autenticitate, repertoriul bine ales,   inclusiv cântece patriotice, a încins atmosfera cu câteva grade Celsius mai mult decât arăta termometrul afară!
Spre seară mai tinerii din Rona de Jos s-au petrecut cu muzică uşoară şi absolut toţi au remarcat strădania primarului Ion Herbil, al Consiliului local şi a Bisericii ortodoxe în ale oferi hrană spirituală, distracţie şi un prilej de a se revedea băştinaşii cu cei plecaţi cu treabă în alte zone ale României sau pe alte continente la un pahar de vorbă sau în faţa unei tăvi cu sarmale sau alte produse culinare tradi'ionale româneşti!
Numărul mare de participanţi de pe Valea Ronişoarei ne spune că scopul a fost atins. Cortina a fost trasă, aşteptăm ediţia a IX-a!
Momentul culminant pentru toţi participanţii şi invitaţii ronenilor a fost atunci când primarul Herbil i-a întâmpinat pe INVITAŢI cu călăreţi, de parcă erau oştenii lui Dragoş-Vodă şi a lui Bogdan!!!

                                                                                      Gavrilă Bilaşcu


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu