Poesis - Marin SLUJERU

MARTIE

 goală cutia bătrânului vecin

trăieşte, şi-a ridicat corespondenţa

cutia mea – plină-ochi

rectangular nimicul

EXCLUSIVITATE

 cum mi-ar aşterne cineva o faţă albă de masă în zbor,

mi se întâmplă liniştea

 zgomotele serii o acompaniază

şi ochii deja-domnişoarei, calzi

 – nu, nu mi-e sufletu-n trecut,  se mai petrec schimbări

IPOCRIZIE

 nu înțeg graţia ta în oraşul sfârşit,

faptul că dau s-o notez

 – graba ta – da

şi vulpiţele iama prin cofetării

 VORBE LA PALAT

 azi numai eu am venit

 au trecut nişte casnici pe lângă zidul grădinii

 freamăt de frunze, foşnet de vorbe

ÎNFRUPTARE

 odată am să plâng pe săturate

cât a meritat, cât n-am apucat

mă voi face de râs

o să-mi tremure hainele, carnea, bărbia

abia aştept

NORDICĂ

 ziua de iarnă iar luminoasă

n-o laud,

nu-i dau tuşa mea personală

o iau ca un lucru de la sine înţeles, cuvenit mie

 ***

 singur cu mâinile goale

mănânc alimente singure

Aprilie vântură furouri prin cer

 STAREA AMINTIRII

 în copilărie –

prietenii mai mari îngrijindu-mă

şi eu, vai, bătrân

 CORSO

 ce dumnezeiţe, ce şcoli de manechine

 cine a zis că oraşul e mort

 se poate trăi mult şi bine la Sighet

 întâlneşti bătrâni noi peste tot

 BANCA DIN FAŢĂ

o, n-aţi văzut bătrânul în argint

stătea încremenit în Anotimp,

pierdut în argint

 orice mişcare l-ar fi prefăcut

în nişte lut pe trotuar

şi m-am ferit să nu mă vadă

 şi m-am ferit să nu îl văd

SUNT NOPŢI DE DORMIT

 la urmă – conturi încheiate –

trecem pe pilot-automat

 seară de seară ne culcăm,

de parcă ăsta ar fi rostul nostru

 de parcă am avea de terminat rapid

/ cu / provizoratul –

 ( aşa cum pâlpâi eu pe-aici, în lichidare,

dacă te-ai ivi, m-aş prăbuşi încă )

 AZI NU SE FILMEAZĂ

 plouă, vântul bate razant cu vitrinele

oameni cu gulerul ridicat se grăbesc

la locul lor natural în compoziţie,

umbrelele se dau peste cap la fix

spre seară, un  fluviu de maşini târâtor prin oraş

deasupra toamna distribuie frunze color

semafoarele filează foarte feeric

GRĂDINA MORII ON-LINE

 un tânăr ostil, anonim

tocmai am avut o dispută pe site-ul local

totu-i privit notat comentat

respirăm în cerneala virtualului

 ( copiii prea mici mămicile translucide

un râu cu un deal împietrit

pe dig trec perechi afundate în câte s-au scris

cândva se aude un aparat de filmat )

TU DEJA ŞTII

 ce-i cu tine zilele astea

te-ai îmbătrânit te-ai încetinit

privirea ta abia ajunge la noi

abia trece de la unul la altul

 lucrurile astea nu se petrec aşa peste noapte

mai degrabă nu se petrec

pentru că nu-i un răspuns

– doar noi, întrebători, întrebători

CONTEMPLARE

 în stradă lumina în fel şi chip:

toate se-nteţesc, se pun în mişcare

 în spatele meu chelneriţa curăţă mesele amãnunţit,

are o bluză albă, februarie

 MĂRTURISIRE

 pe mine să mă lăsaţi în pace eu sunt sub ocupaţie

de plictis de îngeri de farmazoane de singurătate

 nu sunt aici şi nu am fost vreodată

am incapacitatea fiinţială de a fi prezent

pe mine să mă lăsaţi în pace

 pe mine să nu mă uitaţi nici o clipă

VARA CONTINUĂ

 cafenelele pline, parcurile aglomerate,

pe corso aceiaşi inşi – ce aşteptăm pe aici?

 poate lumina ce enervează dimineaţa pescarii,

vreun zvelt allegro de pian, rătăcit

 poate ziua în care, lămpăresele făcându-şi datoria,

fi-va totul clarissim

 DANTELĂREASA. VERMEER

 omul în exerciţiul frumuseţii sale – orice om –,

cu atributele divinităţii –aici cârlionţii, tinereţea –

 la supermarket în lumină înşfăcăm de toate

aşteptând la casă, Jaga-Jaga, schiţãm un dans din şunci

 PLURAL

 trăiesc mărginit de râuri la care nu mă duc

stau aici toata ziua cu lumina de-acolo

pe nepusă-masă ne bântuie albastrul înserării

POEZIE, POEZIE

 vorbesc de la egal la egal cu voi,

ci eu, doamne, ce-am făcut atâţia ani?

am nişte cărţi în casă închise mai mereu

una sunt eu

 ies tot mai des în oraş mă plimb tot mai încet

tinerii sunt de-o frumuseţe fără greş

nu îşi arată în clar fericirea

frunziş tulburător!

– nu, nu de iunie – de Mai, strălucitor