sâmbătă, 10 octombrie 2015

Poesis - Marin SLUJERU

MARTIE

 goală cutia bătrânului vecin
trăieşte, şi-a ridicat corespondenţa


cutia mea – plină-ochi
rectangular nimicul


EXCLUSIVITATE

 cum mi-ar aşterne cineva o faţă albă de masă în zbor,
mi se întâmplă liniştea

 zgomotele serii o acompaniază
şi ochii deja-domnişoarei, calzi

 – nu, nu mi-e sufletu-n trecut,  se mai petrec schimbări


IPOCRIZIE

 nu înțeg graţia ta în oraşul sfârşit,
faptul că dau s-o notez

 – graba ta – da
şi vulpiţele iama prin cofetării

 VORBE LA PALAT

 azi numai eu am venit
 au trecut nişte casnici pe lângă zidul grădinii
 freamăt de frunze, foşnet de vorbe


ÎNFRUPTARE

 odată am să plâng pe săturate
cât a meritat, cât n-am apucat
mă voi face de râs
o să-mi tremure hainele, carnea, bărbia
abia aştept


NORDICĂ

 ziua de iarnă iar luminoasă
n-o laud,
nu-i dau tuşa mea personală
o iau ca un lucru de la sine înţeles, cuvenit mie

 ***

 singur cu mâinile goale
mănânc alimente singure
Aprilie vântură furouri prin cer

 STAREA AMINTIRII

 în copilărie –
prietenii mai mari îngrijindu-mă
şi eu, vai, bătrân

 CORSO

 ce dumnezeiţe, ce şcoli de manechine
 cine a zis că oraşul e mort
 se poate trăi mult şi bine la Sighet
 întâlneşti bătrâni noi peste tot

 BANCA DIN FAŢĂ

o, n-aţi văzut bătrânul în argint
stătea încremenit în Anotimp,
pierdut în argint

 orice mişcare l-ar fi prefăcut
în nişte lut pe trotuar
şi m-am ferit să nu mă vadă

 şi m-am ferit să nu îl văd


SUNT NOPŢI DE DORMIT

 la urmă – conturi încheiate –
trecem pe pilot-automat

 seară de seară ne culcăm,
de parcă ăsta ar fi rostul nostru

 de parcă am avea de terminat rapid
/ cu / provizoratul –

 ( aşa cum pâlpâi eu pe-aici, în lichidare,
dacă te-ai ivi, m-aş prăbuşi încă )

 AZI NU SE FILMEAZĂ

 plouă, vântul bate razant cu vitrinele
oameni cu gulerul ridicat se grăbesc
la locul lor natural în compoziţie,
umbrelele se dau peste cap la fix

spre seară, un  fluviu de maşini târâtor prin oraş
deasupra toamna distribuie frunze color
semafoarele filează foarte feeric


GRĂDINA MORII ON-LINE

 un tânăr ostil, anonim
tocmai am avut o dispută pe site-ul local
totu-i privit notat comentat
respirăm în cerneala virtualului

 ( copiii prea mici mămicile translucide
un râu cu un deal împietrit
pe dig trec perechi afundate în câte s-au scris
cândva se aude un aparat de filmat )


TU DEJA ŞTII

 ce-i cu tine zilele astea
te-ai îmbătrânit te-ai încetinit
privirea ta abia ajunge la noi
abia trece de la unul la altul

 lucrurile astea nu se petrec aşa peste noapte
mai degrabă nu se petrec
pentru că nu-i un răspuns
– doar noi, întrebători, întrebători


CONTEMPLARE

 în stradă lumina în fel şi chip:
toate se-nteţesc, se pun în mişcare

 în spatele meu chelneriţa curăţă mesele amãnunţit,
are o bluză albă, februarie

 MĂRTURISIRE

 pe mine să mă lăsaţi în pace eu sunt sub ocupaţie
de plictis de îngeri de farmazoane de singurătate

 nu sunt aici şi nu am fost vreodată
am incapacitatea fiinţială de a fi prezent
pe mine să mă lăsaţi în pace

 pe mine să nu mă uitaţi nici o clipă


VARA CONTINUĂ

 cafenelele pline, parcurile aglomerate,
pe corso aceiaşi inşi – ce aşteptăm pe aici?

 poate lumina ce enervează dimineaţa pescarii,
vreun zvelt allegro de pian, rătăcit

 poate ziua în care, lămpăresele făcându-şi datoria,
fi-va totul clarissim

 DANTELĂREASA. VERMEER

 omul în exerciţiul frumuseţii sale – orice om –,
cu atributele divinităţii –aici cârlionţii, tinereţea –

 la supermarket în lumină înşfăcăm de toate
aşteptând la casă, Jaga-Jaga, schiţãm un dans din şunci

 PLURAL

 trăiesc mărginit de râuri la care nu mă duc
stau aici toata ziua cu lumina de-acolo
pe nepusă-masă ne bântuie albastrul înserării


POEZIE, POEZIE

 vorbesc de la egal la egal cu voi,
ci eu, doamne, ce-am făcut atâţia ani?

am nişte cărţi în casă închise mai mereu
una sunt eu

 ies tot mai des în oraş mă plimb tot mai încet
tinerii sunt de-o frumuseţe fără greş

nu îşi arată în clar fericirea
frunziş tulburător!

– nu, nu de iunie – de Mai, strălucitor






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu