De ce o zi consacrată cadrelor didactice – educatori, învăţători sau profesori?!
,,In 1994, UNESCO a inaugurat prima ZI MONDIALĂ A EDUCATORILOR, pentru a comemora semnarea, în 1966, a recomandării făcute de UNESCO şi Organizaţia Internaţională a Muncii privind condiţiile de muncă ale personalului didactic. Această zi se sărbătoreşte în data de 5 octombrie în peste 200 de ţări, denumirea ei fiind World Teachers’ Day în engleză sau Journée Mondiale des Enseignants în franceză. În mai multe țări, Zilele profesorilor sunt destinate a fi zile speciale de apreciere a cadrelor didactice.
Pentru că ei contribuie în mod esenţial la dezvoltarea unei ţări, asigurând transmiterea de cunoştinţe. Ei joacă, de asemenea, un rol civic de mare importanţă, contribuind la păstrarea coeziunii sociale.
,,UNESCO a creat această zi pentru a atrage atenţia anumitor guverne asupra condiţiilor rele de muncă în care cadrele didactice îşi desfăşoară activitatea, asupra salariilor mici ale acestora.,,
Dascalul, ca profesionist al educatiei si formarii isi asuma responsabilitatea de a lua in mana si a studia complexitatea proceselor din ambientul educativ, este pus tot mai mult sub semnul incertitudinii, nesigurantei, al asumarii si al responsabilitatii. In contextul unor permanente schimbari de ordin politic si administrativ, e din ce in ce mai greu , pentru cei interesati, sa-si faca o idee mai complexa, mai putin banala si simplificata supra chestiunii ce priveste educarea si formarea tinerelor generatii.
Daca tinem cont de conjunctura sociala economica si politica a momentului, se poate afirma ca profesia de dascal a devenit o misiune cu grad inalt de risc si periculozitate. Nu cu trimitere la pericol de tipul minelor anti-om sau atacurilor chimice ci la functionarea concreta si eficienta a scolii si a asumarii rolului ei in formarea si progresul omenirii. Intr-o epoca a globalizarii ,,per forza e per amore,,…diferentele de tip si de metoda ale pedagogiei se estompeaza din ce in ce, fara a se tine cont de realitatile concrete, de nivelul de progres cultural, moral si socio-economic la care fiecare popor in curs de aliniere a ajuns.
„Educația este prima activitate creatoare neproducătoare de bunuri de consum, cunoscută de istorie” (Florin Georgescu 1970), si are menirea de a ,,provoca si dezvolta in copii un numar oarecare de stari fizice, intelectuale si morale,, -Emil Durkheim
In conditiile acestor timpuri, a face astazi cu adevarat pe dascalii, cu multa dedicatie si competenta, necesita un efort ce sfideaza, aproape, limitele firescului uman. Discreditarea figurii dascalului atat de catre politicile nationale cat si de catre societatea tot mai carenta in valori si educatie, face ca figura dascalului atat de apreciat in trecut sa nu mai fie aceeasi, fapt ce face dificila relatia sociala, reduce importanta rolului educatorului, implicit eficienta acestuia.
Educatia ,,este o actiune exercitata de genaratiile adulte asupra celor ce nu sunt coapte pentru viata sociala,, -Emile Durkheim,,
Cauza sau efect, de un pic de timp s-a rupt si relatia de colaborare si sustinere intre profesori si parinti, nascandu-se un curent antagonist derivat di rezultatele slabe ale elevilor (de cele mai multe ori vina fiind pusa pe seama profesorilor), in loc sa faca front comun pentru a intelege cum sa se imbunatateasca situatia, sau pentru asumarea concreta a rolurilor.
Exista inca reminiscentele comuniste de a raporta o realitate falsa, de a se folosi atunci cand vorbesc despre dascali de descrieri idealizante sau mitice si nicidecum de conditiile reale ale dascalului din zilele noastre, ca entitate care bantuie invatamantul actual, ingloband frustrari ,neajunsuri si confectionand metri cubi de hartogarie. Realizarile lui nu se masoara in competentele dobandite de elevi pe parcursul anilor scolari, ci in bibliorafturi doldora de planuri, programe , parteneriate si colaborari
( gonflate adeseori). Si pe care cei aflati in varful piramidei se prefac ca le citesc neclintind-ui pe dascali din Olimpul fictiv, aflat in mintea ilicita a celor ce vorbesc despre invatamant doar pe la posturile de televiziune.
De cealalta parte, eforturile continue ale responsabililor zonali, cei mai apropiati fizic si afectiv de scoala, de dascali si de beneficiarii acesteia, fac posibila mentinerea tonusului general si a unui progres comun. Formarea continua este luata in serios, si cu mijloace sumare dar cu efort uman sustinut se mentine ridicata stacheta profesionalizarii si ridicarii calitatii intr-un ritm cat de cat adaptat cerintelor comunitare europene.
Ar fi nevoie de a da nastere unor procese reflexive si autoreflexive pentru a intelege si modifica practicile, de a face o selectie riguroasa a profesorilor care vor intra in scoli considerandu-se criteriile ce tin de competente si vocatie, de constiinta si dedicatie.
Abolirea indiferentei fata de problemele reale si solicitarile dascalilor, solidaritatea sociala, asigurarea protejarii imaginii si garantarea egalitatii de sanse ar fi urgenta si oportuna. Profesorii nu trebuie sa ramana fara instrumentele prin care s-ar putea valoriza si asigura un progres scolar real.
Aurelia Bilasco
-profesor psiholog-
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu