Anemia, Frumusețea și...Paradoxul
1. „Orice slăbire a sentimentului creştinesc aduce cu ea o anemie
a fiinţei oricărui popor.
Noi, poporul român, conştienţi fiind de gravitatea lucrurilor, rezultat al
epocii ateiste, să ne uităm în jur, şi să vedem ce prăpăd moral trăim, ce crime
se făptuiesc, ce violuri sălbatice, ce ucideri de părinţi, ce desfrâu şi
ticăloşii fără margini! Atunci chiar că trebuie să ne gândim foarte serios la împăcarea poporului nostru cu Dumnezeu şi cu
Mântuitorul nostru Iisus Hristos, de care divorţase oficial prin apostazie.
În astfel de cazuri Biserica trebuie să devină mai dinamică. Dar când devine dinamică în lucrarea ei
devine umană. Când Duhul lui Dumnzeu trezeşte conştiinţele adormite la păstor şi
la păstoriţi. La păstoriţi, setea şi foamea spirituală, iar la păstori aprinde
râvna şi-i însufleţeşte pentru lucrul Domnului de vestire a Cuvântului, şi
trăire duhovniocească intensă”.
Mina Dobzeu (1921-),
ieromonah român basarabean. El l-a botezat la data de 15 martie 1960, în
timpul detenției pe scriitorul și monahul Nicolae Steinhardt. De la vârsta de 13
ani îl găsim la Mănăstirea Hâncu, apoi la mănăstirea Căldărușani. Este veteran
de război al Armatei Române, luptând pe front la Timișoara și apoi în Ungaria.
Urmează Seminarul Teologic la Mănăstirea
Neamț și Facultatea de Teologie la București, apoi în anul 1948 este tuns
ierodiacon în Episcopia Hușilor. A
fost scos din monahism, exmatriculat din facultate, închis la Galați, Gherla,
Jilava, Delta Dunării. În anul 1988 este arestat din nou, fiindcă se adresează
direct președintelui Nicolae Ceaușescu.
Are 12 cărți scrise cu tematică religioasă, socială, culturală și patriotică.
În ultima perioadă a vieții a fost consilier cultural-misionar la Episcopiei
Hușilor.
***
2. „Frumuseţea nu e creată pentru a inspira poezii, ci pentru a
ridica „sufletul” în vremuri mai
bune. A intra în frumuseţe cu mintea de acum a vieţii şi a năzui către dânsa cu
mintea de mâine – iată scopul existenţei.
Duiliu
Zamfirescu (1858 - 1922),
scritor român, membru titular și vicepreședinte al
Academiei Române. Este inițiat în loja
masonică ieșeană, primind titlul de Companion. Este magistrat la Hârșova, Târgoviște, avocat și redactor la România Literară, secretar în Legația din Roma, iar revenind în țară în 1906 este secretar general al Ministerului de
Externe. A scris versuri, proză scurtă, piese de teatru și un roman
epistolar. Este înmormânatat la Focșani și casa sa este transformată în Casă
Memorială.
***
3. „Între lumea aceasta / Și lumea divină /
Apare un „paradox”, / Un paradox conținut de revelație. // Mintea se oprește. //
Există ceva ce nu se poate gândi logic! //
Doar profunzimea spirituală / Merge mai departe. // În rest, // Acte
infinitezimale / De mișcare. Existența ne este dată/ De ceea ce modernii numesc
„natură”. // O creație ca omul / Este divină / Sau semidivină”. // „La școală mi s-a spus / că nu este
Dumnezeu / și-atunci de ciudă // M-am
pus să-L caut. // Nu L-am găsit! // Dar I-am dat de urmă”.
Mircea
Mureșan (1957 -),
preot, poet
P.S. „Dacă
zicem că păcate nu avem, ne amăgim pe noi înșine și adevărul nu este întru noi.
Dacă mărturisim păcatele noastre, El credincios este și drept ca să ne ierte
nouă păcatele și să ne curățească de toată nedreptatea” (I Ioan 1, 8-9).
„1001
CUGETĂRI” vol. XII,
Prof. Olimpia Mureșan L.S.R. Maramureș
Preot Ortodox Român Ilie Bucur Sărmășanul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu