Ateul, Civilizația și... Viața
1. „CRED CĂ DOAR UN IDIOT POATE FI ATEU. Trebuie să admitem
că există o putere sau forţă de nepătruns (incomprehensibilă) şi o putere de cunoaştere şi anticipare
nelimitată, care a iniţiat funcţionarea întregului Univers". (Cosmos,
Bios, Theos: Reflecţii ale oamenilor de ştiinţă despre ştiinţă, Dumnezeu, şi
originile Universului, viaţa şi Homo Sapiens, ed. 1997,139).
Christian Anfinsen (1916-1995),
Biochimist american, Laureat al Premiului Nobel
în Chimie, pentru lucrările sale privind ribonucleoza, în special în
legătura dintre secvenţa de aminoacizi şi confirmaţia biologic activă. A
câştigat o diplomă de master în chimie organică de la Universitatea din
Pennsylvania. A primit o bursă de doctor la Universitatea din Harvard Medical Scool. Şi-a luat doctoratul şi în biochimie în 1943. A
publicat peste 200 de articole originale. El a
fost primit în Academia Naţională de
Ştiinţe (SUA), în Academiei Regale de
Ştiinţe Daneză şi Litere şi Societatea Americană de Filosofie. A fost
onorat cu multiple onoruri şi diplome pentru întreaga activitate.
***
2. „CIVILIZAȚIA este VEȘMÂNTUL EXTERIOR AL SUFLETULUI
UNUI POPOR, EXPRESIA VIZIBILĂ A FORȚELOR INDIVIZIBILE CARE-L CONDUC”.
Gustave Le
Bon (1841-1931),
sociolog francez, creatorul disciplinei psihologiei
sociale. A scris numeroase lucrări în domenii foarte diverse, printre care
tratate de medicină, studii asupra istoriei civilizației diferitelor popoare,
cercetări de psihologie socială, analize ale teoriilor fizice cu privire la
natura materiei și a energiei, tratate de călărie și multe altele. Lucrarea sa
cea mai cunoscută „Psihologia mulțimilor”
din anul 1896, care analizează problemele „inconștientului colectiv” și al comportării mulțimilor.
***
3. „Dumnezeu
a făcut viaţa simplă. Omul este cel care o complică".
Charles Lindbergh ( 1902-1974),
a fost un pilot
american, de origine suedeză, unul din pionierii zborurilor de lungă durată,
devenit faimos pentru efectuarea primului zbor non-stop transatlantic în 1927. Aviator american,
ofițer militar, autor, inventator, explorator și activist de mediu. Era ofițer
în Rezerva Aeriană a Armatei SUA și a primit cea mai înaltă decorație militară
a Statelor Unite, „Medalia de Onoare”.
Primul zbor transatlantic dintre America de Nord și Europa continentală pe o
distanță de 5800 de km. a fost făcut de Lindberg într-un monoplan, singur. A
câștigat premiul Orteig pentru
această reușită.
***
P.S. „Luaţi aminte
să nu vă fure minţile cineva cu filosofia şi cu deşarta înşelăciune din
predania omenească, după înţelesurile cele slabe ale lumii şi nu după Hristos” (Coloseni 2, 8).
„1001
CUGETĂRI” vol. XII,
Prof. Olimpia Mureșan L.S.R. Maramureș,
Preot Ortodox Român Ilie Bucur Sărmășanul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu