Viitorul, patria și... fericirea
1. „Un mare predicator francez J.B. Massilon
mort în 1742, punea următoarea întrebare: „Vreți să fiți fericiți? Și
tot el răspundea: „Trăiți creștinește”. Viața aceasta plină de atâtea
neprevăzute bune și rele, nu poate să ne
aducă adevărata fericire. Omul este fericit numai atunci când împlinește
poruncile lui Dumnezeu: „Fericiți sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu
și-L păzesc pe el” (Luca, 11,28). „Fericit nespus e omul / Când
petrece tot cu Domnul, / Când se roagă și muncește, / Când fapta bună
săvârșește”.
Ioan Iacob
Hozevitul (1913-1960),
este unul din cei mai recenți sfinți din Biserica
Ortodoxă Română, cu metania din Mănăstirea
Neamț, care s-a nevoit 24 de ani în Țara
Sfântă, atât pe valea Iordanului,
cât și în pustiul Hozeva,
constituindu-se într-un model veritabil de viețuire creștinească, înscriindu-l ca
sfânt, calendarul ortodox pe data de 5 august. Cu
numele de botez „Ilie” a rămas orfan
de la doi ani de ambii părinți. Este îngrijit de bunica sa, Maria, care de mic copil îl obișnuiește
cu rugăciunea, postul și dragostea de sfânta Biserică. În anul 1932 rudele au
dorit să-l înscrie la Facultatea de Teologie de la Cernăuți, dar el a spus: „Eu vreau să mă fac călugăr”.
Tânărul Ilie, s-a rugat lui Dumnezeu, pe câmp fiind„ să-i descoperă calea; la
un moment dat aude o voce: „MĂNĂSTIRE”... Convins că a fost glasul
divin, își urmează drumul mult dorit, cel al mănăstirii. În anul 1933 intră în
obștea Mănăstirii Neamț, iar după un
an de zile își satisface serviciul militar la Dorohoi, după care se întorce din
nou la Mănăstirea Neamț. În 1936 este
tuns în monahism după care pleacă la muntele mult dorit „Athos” și în „Țara Sfântă”.
Timp de 10 ani se nevoiește în smerenie și ascultare, încercat de boli și
ispite la Lavra Sf. Sava cel Sfințit
de lângă Betleem. Trece pentru o
perioadă de timp prin peștera din pustiul Qumram, după care din cauza
războiului a stat și în lagărul de pe Muntele
Măslinilor. În anul 1947 este sfnțit
ca preot în Biserica Sfântului Mormânt. Din 1953 până la moarte se
nevoieșteîn paraclisul peșterii Sfânta
Ana. Moare în anul 1960, iar după 20
de ani i se descoperă în mod miraculos trupul nestricăcios. În amintirea
lui, multe biserici, schituri și mănăstiri îi poartă numele, culminând cu Biserica unde poposesc părticele din moaștele
lui, de la Mănăstirea Neamț, din curtea Seminarului Teologic.
***
2. „PATRIA
nu este locul unde ne-am născut și în care familia noastră locuiește; PATRIA este țara întreagă în care
găsim concetățeni, adică oameni care trăiesc sub aceleași legi, vorbesc aceeași
limbă, se închină la aceeași religie și împărtășesc aceleași sentimente și
aceleași idei. Prin urmare, fără de dânsele, nu poate fi naționalitate, nu
poate fi ROMÂNIA”.
Gheorghe
Panu (1848-1910),
scriitor, folclorist, om politic, avocat, critic, patriot și memorialist român. Este una dintre
cele mai stabile inteligențe de la „Junimea”.
În anul 1884 a scos la Iași ziarul liberal-opoziționist „Lupta” în care Nicolae Iorga
și-a făcut începutul ca și critic literar publicând o recenzie pentru drama Năpasta de Caragiale. Datorită
concepțiilor sale, a fost condamnat la închisoare timp de doi ani de regele Carol I și obligat la o amendă de 5000
de lei, pentru articolul împotriva regelui „Omul
periculos”, dar fuge la Paris. Gheorghe
Panu combate tezele Școlii Ardelene despre distrugerea dacilor de către romani,
căutând să dovedească originea pură a poporului român. A fost de două ori deputat și
odată senator, iar în anul 1888 și-a creat propriul partid „Partidul Democrat Radical”.Acceptă în programul său mai degrabă o monarhie cu vot universal decât o republică
cu vot restrâns. Printre lucrările sale se numără: „Portrete și tipuri parlamentare”, „Amintiri de la Junimea din Iași”
etc.
***
3. „UNIREA este singura certitudine
pentru noi; numai în ea se găsește asigurat viitorul țării noastre”.
Dimitrie Cantemir (1673-1723),
domn al Moldovei (1693 și 1710-1711), autor,
cărturar, enciclopedist, etnograf, filosof, istoric, lingvist, muzicolog, om
politic, și scriitor român. La 15
ani a fost nevoit să plece la Constantinopol
unde a stat 17 ani , ca zălog al tatălui
său pe lângă Înalta Poartă, înlocuindu-l pe Antioh, devenind ulterior domn
al Moldovei. Turcii l-au înscăunat pe
Dimitrie Cantemir la Iași în anul 1710, având încredere în el. În politica
externă s-a orientat spre Rusia, ceea
ce l-a determinat să se exileze aici,
ajungând consilier intim al lui Petru I
cel Mare unde a desfășurat o bogată activitate științifică. A murit pe
moșia sa din Dimitrievka la Harkov în anul 1723 fiind înmormântat în Rusia. Actualmente osemintele sale se odihnesc în
Biserica Trei Ierarhi din Iași. A fost primul român ales membru al Academiei din Berlin în 1714.
În opera lui Cantemir, influențată de umanismul Renașterii și de gândirea înaintată din Rusia, s-au oglindit cele
mai importante probleme ridicate de dezvoltarea social-istorică a Moldovei și
la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea. Dintre
operele importante enumerăm: „Divanul sau
Gâlceava înțeleptului cu lumea sau Giudețul sufletului cu trupul”, „Imaginea
tainică a științei sacrosante 1700”, „Istoria ieroglifică”, „Istoria Imperiului
Otoman”, „Descriptio Moldaviae” (Descrierea Moldovei), „Cartea muzicii”
scrisă în limba turcă, carte datorită căreia a intrat în istoria muzicală a
Turciei ca fondator al muzicii laice și religioase sub numele de „Cantemiroglu”.
***
P.S. „De vei
mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu
l-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre
dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire” (Romani 10, 9-16).
„1001
CUGETĂRI” vol. XII,
Prof. Olimpia Mureșan L.S.R. Maramureș,
Preot Ortodox Român Ilie Bucur Sărmășanul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu