„Tăcerea umbrei” de Nicolae Vălăreanu Sârbu este un volum de poezie sinceră

 Am promis de ceva timp, mai exact din 28 decembrie 2016, să scriu despre cartea de poeme „Tăcerea umbrei”, Editura „Blumenthal” Bucureşti a prietenului Nicolae Vălăreanu Sârbu. Mă conformez!

        Scriitorul şi criticul Silviu Guga constată că „în Tăcerea umbrei, în acest inefabil ademenitor, Nicolae Sârbu vrea să încerce să aşeze poezia. A făcut multe exerciţii poetice, deloc neglijabile, până să ajungă la această îndrăzneală, prin multe poeme din câteva volume publicate anterior, dar mai ales poeme din Frigul însingurării şi Abur de vis, cu care se desprinde de plutonul veleitarilor şi devine un autentic poet”.

 Temele sesizabile sunt: iubirea, trecerea timpului, natura. Natura apare în dublă ipostază: aceea de factor declanşator al trăirilor interioare dar şi de loc de refugiu sau leac tămăduitor.

        Poezia de început are un titlu metaforic: „Urcă”(pag. 5). Poeziile  „Vară toridă” (pag. 72) şi „Ploile cântă afară” (pag. 73) sugerează deplinătatea vârstei omului, cu iubirile sale mature. Anotimpurile sunt puse în volum aleatoriu: iarna, prin „Ninsoare pe gânduri” (pag. 60) sau „Ninge delirant peste moarte” (pag. 43); vara – „Miros de grâu” (pag. 39) sau „Fata şi lacul” (pag. 127).

        Poezia naturii este deopotrivă de sorginte eminesciană şi stănesciană: „Singură/ se bucură/ dând ocol lacului/ cu paşii un pic săltaţi.” (pag. 127). Poezia „Gânduri” (pag. 130) pare un buchet de „Haiku” stănescian: „Pescari tăcuţi, / doar stelele bârfesc / luna căzută în lac.”

      Exprimarea delicată, sinceră, senină, dă textelor o curgere naturală ce transmite cititorului o stare de bine, atunci când acesta îşi permite un moment de lectură învăluit de aroma unei cafele de după-amiază sau a unui pahar de vin, la lăsarea serii. Exemplific:

Numai tu

se îmbracă gândurile-n vorbe

ca nişte fete mari

aşteaptă

botezul la jocul de sunete

al cuvintelor

sub pana poeţilor

născuţi visători

numai tu vrei ceva palpabil

ca un cântec de nai

şuierat în surdină

sub umbrare de stele

şi dimineaţă pleci nălucă către soare

încărcată cu surplusul de sânge

în amforele pieptului

numai tu odihneşti poetul

pe umărul alb

şi-i strecori prin vise

împotriviri de moment

să-şi caute răbdător cuvintele

să le fluiere

unduindu-se pe hârtie

ca şarpele casei la soare

Aşadar, avem în faţa noastră un poet ajuns la maturitate, iar în volum întâlnim poezii lirice deosebite, gândite, ansamblate cu ironii, şarje, subtilităţi şi sonorităţi dintre cele mai reuşite, motiv pentru care îl felicit încă o dată pe autor!

                                                                                 Gelu Dragoş