Lionel Messi (32 de
ani) a marcat pe final în partida cu Atletico Madrid, iar reuşita a garantat
victoria Barcelonei şi l-a ajutat să-l devanseze pe rivalul Cristiano Ronaldo
(34 de ani), în privinţa numărului de goluri din primele 5 campionate ale
lumii.
Argentinianul Lionel Messi a devenit fotbalistul cu cele mai
multe goluri din top 5 campionate ale Europei. Messi a ajuns la 415 reuşite, în
timp ce portughezul are cu una mai puţin, 414. Pe lângă această performanţă
remarcabilă, argentinianul a mai bătut un record. A devenit fotbalistul din La
Liga cu cele mai multe victorii: dintr-un total de 447 de meciuri, a câştigat
335. L-a depăşit pe Iker Casillas (37 de ani), fostul portar al Realului, care
se mândrea cu 334 de partide câştigate, din 504 partide.
Barcelona s-a distanţat la 11 puncte de a doua clasată în La
Liga. În etapa cu numărul 31, pe Camp Nou, gruparea blaugrana s-a impus în faţa
celor de la Atletico Madrid, cu scorul de 2-0. Primul gol a venit în minutul
86, atunci când Luis Suarez a înscris cu un şut cu efect, din marginea careului
de 16 metri. Messi a punctat şi el în poarta madrilenilor, două minute mai
târziu. Suspectat de offside, golul marcat de argentinian a fost confirmat de
central, după decizia arbitrajului video.
C.S.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu