Îţi
ies documentele din trecut ca şerpii din fundaţiile caselor părăsite şi
din păpurişuri mocirloase. Tu singur ţi-ai semnat probele ticăloşiilor şi
acum te faci că nu îţi aduci aminte şi nu înţelegi
de ce se porneşte poporul împotriva ta? Şi
mai pretinzi că ai mîinile şi sufletul curat?!
Cară-te și
ascunde-te, vopsitul Dracului! Ticălos premiat din greșeală și impostor ce ești! Bijnițar
de bricege automate și de cuțite de vînătoare în robă de magistrat de pușcărie, credeai că n-o să afle nimeni că
trăiești într-un comunism etern, că ești un vopsit cu copitele în pantofi de lac?
Ai trecut Mureșul nu
ca să ajungi la facultate, ci ca să lucrezi peste apă, la pușcăria Aiudului, cel mai bănos loc de muncă
din dictatură! Te lauzi că ai fost fruntaș
la cea mai cumplită mașină de tocat suflete
și conștiințe? Și
acum zici:
– ”Nu pot să nu constat cu amărăciune cum drama unor foști deținuți politici este folosită de persoane
interesate pentru denigrarea mea, evident în contextul în care mi-am depus
candidatura pentru un nou mandat de procuror general. Prin astfel de acțiuni se urmărește
influențarea desemnării pentru
următorii trei ani a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție”
Păi nu ai fost tu fruntașul
dintre cei care s-au folosit de ”drama unor foști
deținuți
politici?”. Nu tu ți-ai pus semnătura
de Diavol al pușcăriei pe respingerea
cererii lor de eliberare condiționată?
Te-au demascat eroi și tu nu te sufoci?
Cîți nenorociți mai ascund coperțile
dosarelor? Pe cîți mormîntul îi
împiedică să-ți dezvăluie trufia,
prostia și cruzimea de torționar?
Nu tu ești paznicul
dosarelor și al plîngerilor făcute
primarului Iohannis? Nu pe tine te-a adus să-i astupi haznaua din afacerile cu
case? Nu pe tine te-a folosit după înscenarea odioasă făcută procurorului Nițu? Nu știai,
Diavol nenorocit ce ești, că va fi
zburat ca să te duci la București să
faci echipă cu Luluța Kovesi? Tot
timpul ai mințit fără să-ți clintești
fața cea de ceară mai murdară decît cea
de la Muzeul Madamme Tussauds? Te-au adus la București pentru ce misiune? Să-i păzești
somnul lui Iohannis și să nu iasă la
lumină abuzurile procurorilor? Să bagi spaima în judecători așa cum ai băgat-o în pușcăriașii
de la Aiud? Te faci că nu știi cei cu
cele 170 de dosare deschise de DNA din oficiu unor judecători? Te faci că n-ai
auzit de DNA Ploiești și de DNA Oradea și nu știi de ce
protestează Danileț?
Și acum, după trei
decenii și jumătate, ți se pare legal și moral să le refuzi eliberarea deținuților, suflet de
javră ce ești! Măcar o strîngere de
inimă să ai și te-am uita îngropat în
dispreț! Nu te urmăresc strigătele și durerile celor de atunci? Mai ales ale
românilor patrioți, ticălos fruntaș în întrecerea anuală de chinuit oameni! Ai
luat numai ”foarte bine” la nenorocit compatrioți
și ai înfundat destine, la zdrobit conștiințe
și la produs coșmaruri! Să ți se înțarce toate pe lumea cealaltă! Și să iei numai foarte bine la mîncat rahat și după petrecerile lui Scaraoțchi!
Ai pe numele tău cea mai caraghioasă descoperire istorică,
cele 12 brățări de aur despre care zici
că au rămas de la daci. Auzi tu, au stat ascunse două mii de ani ca să le apere
un netot și mai apoi să le re-importe
pe bani grei! Să te creadă cel care te așteaptă
la chinurile iadului! Ai mutilat biografiile patrioților români, ai mutilat istoria din care cu atîta îngăduință ai răsărit, ai încercat să strîmbi legi,
încercînd să îndoi Parlamentul ca să-ți
facă ție și
baschetbalistei pe plac. Diavol galben și
însemnat ca Othelo, Crăcănel și
procuror fără cap și fără suflet ce ești! Ca să-ți
fie bine, te-ai vopsit în comunist împuțit
și, ca să îți ascunzi biografia, te-ai revopsit în galben democrat și în luptător pentru stat de drept.
De ce nu te-ai dus și
tu cu Danileț și cu Man și Ardelean,
cu Monica Macovei și cu Onea și Portocală să protestați cu toții
la Bruxelles, căcărează cu ochelari de soare ce ești!
Procuror general de dat afară din Europa și
de pus la numărat pîrțurile bețivilor. Mă, biet Londa color a nemerniciei,
nu te mai spală nici o ploaie a istoriei!
Crezi că nu vă vedem cum vă dați
luptători pentru justiție ca să nu fiți îndepărtați
de la butoane? Condamnările cu orice preț
sunt viața voastră. Cînd zburați, nu mai sunteți decît niște nimeni de
dat în urmărire. Atît! Și o listă
neagră ce se va scrie mereu, pe măsură ce arhivele se vor deschide. Ce crezi
tu, vopsitul Dracului, că de azi înainte îți
va spune cineva, bună ziua, domnule procuror general? Or mai fi proști și
nătîngi, dar oamenii adevărați vor
trece pe lîngă tine tăcînd și te vor
scuipa în gînd sau te vor înjura de cîte ori îți
vor auzi numele.
Zici tu, sforarul procurorilor și al proceselor, că prin dezvăluirea nemerniciei tale se urmărește blocarea unui cavaler al justiției? Uită-te în oglindă, vopsitul Dracului!
Sau intră într-o bibliotecă universitară ca să cadă pe tine în semn de revoltă
la cîte prostii ai spus. Și mai zici tu:
-”Nu pot să nu constat cu amărăciune cum drama unor foști deținuți politici este folosită de persoane
interesate pentru denigrarea mea, evident în contextul în care mi-am depus
candidatura pentru un nou mandat de procuror general. Prin astfel de acțiuni se urmărește
influențarea desemnării pentru
următorii trei ani a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție”.
Nemernic ce ești,
crezi că planul tău de a te înscrie în cursă pentru un alt mandat, în ciuda
faptului că ești pe trei sferturi
revocat și miroși de departe a profesionist de lemn, nu este ușor de descifrat? Vrei să introduci altă
contestație (probabil tot la tribunalul
Aba Iulia !?) după desemnarea unui nou procuror general și pînă se judecă să-ți
rămînă cheile de la procesele lui Iohannis și
ale nevestei lui și să îngropi toate
ticăloștiie făcute de SRI și de DNA. Și
eventual, cu un decret ca și cel pentru
menținerea generalului Ciucă să ne
trezim că Iohannis îți prelungește titlul de Diavol cu cătușe și
paznic la pușcăriile statului de drept!
Mă, vopsitul Dracului, cară-te!
Du-te pe pustiile trecutului și
lasă-ne să încercăm gustul democrației și al libertății!
Autor: Cornel Nistorescu
Sursa: Cotidianul

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu