Ambasadorul Ucrainei
la București, Oleksandr Bankov, spune că liderului UDMR Kelemen Hunor i-a
fost interzisă intrarea pe teritoriul Ucrainei încă din noiembrie 2017 și
că acesta a mai încercat de atunci să treacă granița cu pașaportul
ungar, dar a fost refuzat. Diplomatul mai spune că va fi ”onorat” să-i ofere
personal orice explicații suplimentare. Pe de altă parte,
Ministerul de Externe al Ungariei l-a convocat pe ambasadorul ucrainean la
Budapesta într-o întâlnire specială care va avea loc luni.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului ungar de Externe, Tamas
Menczer, a declarat pentru MTI că această interdicție este "inacceptabilă" și "împotriva Ungariei".
Iată ce spunea însă, într-un mesaj pe Facebook, ambasadorul
Ucrainei la București:
”În aceasta situație
neplăcută, dar absolut firească aș
dori să fac câteva precizări:
1. Domnului Kelemen Hunor i-a fost interzisă intrarea pe
teritoriul Ucrainei încă din 03.11.2017. De atunci domnia sa a mai încercat să
intre în Ucraina folosind pașaportul
ungar și a fost refuzat, drept dovada
că i-a fost bine cunoscută decizia autorităților
ucrainene.
2. Și de data
această conform legislației în vigoare
a Ucrainei domnului Kelemen Hunor i-a fost înmânată decizia autorităților de frontieră privind interzicerea
intrării pe teritoriul statului ucrainean pe care a și semnat-o. E adevărat că decizia nu conține motive, dar o astfel de practică e comună pentru toate
statele europene.
Și bineînțeles sunt deschis și voi fi onorat să-i ofer și
personal domnului Kelemen Hunor orice explicații
suplimentare”.
Președintele UDMR,
Kelemen Hunor, a spus că a fost împiedicat, sâmbătă, să intre în Ucraina, unde
voia să participe la a 30-a aniversare de la înființarea Uniunii Culturale Maghiare din Ucraina Subcarpatică.
Acesta a spus că nu i s-au oferit motive, dar a primit și o interdicție de a
intra în Ucraina până în 13 octombrie 2020.
„Am plecat sâmbătă spre Ucraina, împreună cu doi colegi din
UDMR, am vrut să ajung în Ujghorod pentru a participa la a 30-a aniversare de la
înființarea Uniunii Culturale Maghiare
din Ucraina Subcarpatică. Eram în Ungaria la un punct de trecere a frontierei
cu Ucraina și am dat pașapoartele, iar după ce am așteptat o oră în mașină, după care cei de la poliția
de frontieră mi-au spus că nu am voie să intru în Ucraina, fără să primesc
vreun motiv, fără să mi se dea o explicație.
Cei doi colegi cu care eram ar fi putut să intre, dar eu nu. Am primit un
formular în limba ucraineană ca să îl semnez și
mi-au pus o ștampilă în pașaport cu interdicția de a intra în Ucraina până în 13 octombrie 2020”, a spus
Kelemen, potrivit Mediafax.
Acesta a mai spus că l-a informat pe ministrul de Externe,
Teodor Meleșcanu, despre acest
incident, și va cere luni explicații din partea Ambasadei Ucrainei la București.
D.G.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu