Alfabetul din politică

de Nicolae Goja

Circa 25.000 de români au participat la mitingul de sîmbătă din Bucureşti, organizat de societatea civilă susţinută de partidele din opoziţie. Mesajul a fost împotriva politicienilor („fără campanie electorală”), dar au fost strigate mesaje împotriva PSD şi a premierului Viorica Dăncilă, numită „Analfabeta”, manifestarea primind astfel iz politic. Chiar dacă în piaţă au fost puţini români, guvernanţii ar trebui să comunice şi cu aceştia în mod responsabil şi transparent, spre binele comun.

Adevărul este că Uniunea Europeană şi deopotrivă România se confruntă cu probleme mari, una fiind pierderea încrederii în oamenii politici. Vina lor principală este că nu sînt transparenţi în deciziile pe care le iau, prezintă poporului doar avantajele legilor pe care le adoptă, deşi pentru o bună informare ar trebui să cunoaştem şi dezavantajele.

Dacă protestatarii ar fi responsabili, ar folosi căile directe de influenţare a deciziei politice, acestea fiind eficiente. Formele de luptă politică extraparlamentară sînt acceptate în democraţie, dar pînă la o limită, minoritatea fiind cea care se supune majorităţii. Mitingurile trebuie urmate de dialoguri cu părţile interesate, deşi în mulţime apar persoane fără bună-cuviinţă, ce vor fi trase la răspundere legală, critica lor exagerată fiind o formă de linguşire.

Nu este obligatoriu ca oamenii politici să fie doctori în ştiinţă şi nici măcar să scrie şi să vorbească fără greşeală, ei au alt rol, să înfăptuiască binele drept. Este însă la fel de adevărat că un politician comunicator abil elimină riscul neînţelegerii. Preşedintele, miniştrii, primarii trebuie să comunice zilnic cu cetăţenii, să-şi explice toate deciziile, să ceară alte păreri şi să discute deschis. Cînd un om te face „analfabet”, înseamnă că cere atenţie şi trebuie să stai de vorbă cu el, să vezi dacă are dreptate, dar mai degrabă este un provocator şi îl ocoleşti!

UE şi România merg pe aceeaşi cale, politicienii au griji şi constrîngeri: crearea de locuri de muncă, geolocalizarea prin cei 30 de sateliţi (pentru siguranţa cetăţenilor), energia verde (nepoluantă), libera circulaţie (contestată) în piaţa unică şi drepturile omului (corupţia politicienilor se dovedeşte că nu este mai importantă decît crima organizată, traficul de persoane şi siguranţa cetăţenilor). România dă întîietate politicilor europene, deci apropierea de cetăţeni şi dialogul social şi civic vor impune priorităţile în cheltuirea banului public.

Insultarea politicienilor de la putere (sînt demonizaţi) îi face să greşească mai des, spre paguba tuturor, aşadar de folos ar fi să comunicăm cu ei şi să fim responsabili. Politicienii sînt făcători de bine, dar pentru a-l distinge de rău trebuie să înţeleagă diferenţa. Nu este obligatoriu să fie genii în ştiinţă, nici virtuoşi, nici morali.

Societatea seamănă uneori cu o junglă în care se impune cel care urlă mai tare, nu este o lume în care comunicarea se face pe baza cunoaşterii argumentate. Protestatarii spun că ei cunosc adevărul, dar vedem că nu-l discută cu cei interesaţi, ci doar îl comunică din stradă şi încearcă să-l impună, or asta nu înseamnă înţelegere, ci dictare.

Politicienii aleşi trebuie să aibă o judecată dreaptă, chibzuită, negrăbită, pozitivă. Retorica negativă a unora dintre ei ţine de oportunism – critica în exces nu urmăreşte dialogul constructiv, ci linguşirea în faţa celor de care depind. Înlocuirea raţiunii cu discursul revendicativ şi arbitrar nu dovedeşte capacitatea de a-i conduce pe alţii – de vreme ce nu se pot conduce nici pe ei înşişi.

Sistemul politic se află într-o criză morală şi raţională, lupta parlamentară şi extraparlamentară fiind folosită pentru a isca răul, nu pentru a afla adevărul. Totuşi, experienţa democraţiei ne convinge că este mai bine să nu-i pedepsim în nici un fel, ci să fim mai inteligenţi decît ei.