Premergător începerii noului an școlar, la nivelul întregului judeţ, polițiștii rutieri desfășoară acțiuni
de instruire a conducătorilor de vehicule destinate transportului de elevi, cu
accent pe respectarea regulilor de circulație,
în vederea creșterii siguranței rutiere.
Pe parcursul întâlnirilor dintre polițiști și șoferii
de autovehicule pentru transport școlar
se verifică deţinerea permisului de conducere necesar pentru tipul de vehicul,
deţinerea şi valabilitatea inspecţiei tehnice periodice, precum și a asigurării obligatorii de răspundere
civilă auto.
De asemenea, se pune accent pe respectarea destinaţiei
pentru care au fost repartizate aceste vehicule.
Nu în ultimul rând, polițiștii verifică semnalizarea rutieră din zona
unităților de învățământ, pentru a se asigura de buna
vizibilitate a acesteia. În situația în
care sunt constatate nereguli, polițiștii vor aduce la cunoștința administratorului
drumului public și vor solicita
acestuia remedierea lor, în regim de urgență.
Acestea sunt câteva dintre activitățile desfășurate
premergător începerii noului an școlar,
polițiștii
continuând să deruleze acțiuni și după debutul școlii, pe mai multe paliere, astfel încât să se asigure condiții optime și
de siguranță, atât pentru cei mici, cât
și pentru părinți și profesori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu