Domnul Trandafir și digitalizarea

 

                                                                                                de Gheorghe Pârja

De la început vă spun că nu sunt un opozant al digitalizării, nici nu aș avea cum, îi recunosc avantajele, parte din ele îmi sunt și mie de folos. Dar în același timp sunt atent la răsfrângerea ei asupra celor tineri. Influența ei în învăță­mânt. Cum nu sunt la catedră, caut opinii avizate în rândul profesorilor activi. Așa am citit un articol, de luat în seamă, al domnului Constantin Toader, profesor la Colegiul Economic „Ion Ghica” din Brăila, consecvent colaborator al revistei „Contemporanul.” Scrie profesorul: „Resetarea și digitalizarea școlii sunt văzute de reformiștii de profesie, de la noi, drept soluții magice ale rezolvării sistemului educațional, un fel de cărare luminoasă unică a ieșirii din criză. Peste tot asistăm la Cântarea Digitalizării, peste tot se cântă imnuri de slavă, ridicate de corurile reunite ale birocraților ministeriali, universitarilor utopici și managerilor firmelor IT.”

Da, apostolii digitalizării cred că modelează decisiv viitorul. Ea a devenit noua soluție universală, dar nimeni nu ne spune cât costă condiția umană. Ce se întâmplă cu omul ca om. Între timp, peste lumea învă­ță­mântului se lasă tăcerea pedagogilor de prestigiu asupra acestei probleme. Reforma școlii se va face cu fonduri europene, actorii ei sunt birocrații din structuri, în timp ce profesorii urmează să aibă un rol decorativ, dacă nu de frână în realizarea acestui demers. Se vorbește – scrie profesorul – de resetarea completă a școlii, de modificarea paradigmei educaționale tradiționale, de o nouă pedagogie și o nouă didactică. Se deapănă basme terapeutice pentru cei mari, pe la tot felul de webinarii și simpozioane, schimbarea fiind văzută ca o problemă de bani europeni, tehnologie și reeducarea profesorilor. Se vor face, prin masterate minune, profesori digitali, constructori conștienți ai societății progresiste, vor fi magicieni ai noilor tehnologii.

Cu ironie și năduf, domnul Toader spune că „profesorul vechi, retrograd – reacționar, va fi treptat eliminat din spațiul școlar, odată cu mentalitățile sale vetuste, legate de cărți, biblioteci, educație intelectuală, de tot ce ține de trecut.” Amintește și declarația zguduitoare a actualului ministru smart Sorin Câmpeanu: „Lumea se schimbă. Când se schimbă lumea, trebuie schimbat și sistemul de educație.” Eu privesc starea școlii românești la televizor, dar profesorul din mijlocul fenomenelor pune degetul pe rană. Îndreaptă arătătorul spre cei care instrumentează resetarea școlii, realizată de nenumărați „experți închipuiți, universitari exuberanți, func­ționari ministeriali, oengiști și activiști civici hiperactivi, reformatori de profesie, adepți ai darwinismului educațional” Ei explică cum se face trecerea de la “un sistem conservator, viciat de corupție și incompetență, spre un viitor modern și tehnologizat.”

Totul trebuie urgent digitalizat integral, pentru că vin banii de la UE și nu-i putem lăsa să se piardă. Trebuie luați, fiecare cât poate. Rectorul universității clujene afirmă cu tărie că învățământul virtual, hibrid, sincron nu poate fi susținut de profesorii cu mentalitate de dascăli, gen Domnul Trandafir, cel la care fiii satului vin pentru a lua învățătura, trebuie să dispară din pedagogia românească, mai ales în era digitală. Eroul sadovenian trebuie să devină piesă de muzeu. Profesorul nostru spune că Domnul Trandafir a fost deja înlocuit de învățătoare bine resetate, dornice de deconstrucția textelor din manualele școlare. Un fost ministru al Educației le invită pe zeloasele dăscălițe să facă o ședință de dezvoltare personală, să facă o petiție pentru interzicerea lui Ion Creangă. Că doar știți ce se întâmplă în „Amintiri din copilărie” cu Smărăndița popii, cu ceaslovul și muștele.

Este detectat și stahanovismul digital din mediul universitar, toboșarii digitalizării forțate care îndeamnă la schimbarea școlii din temelii. Digitalizarea a ajuns să fie promovată cu o fervoare ideologică. Mulțumesc domnului profesor Toader că a semnalat, cu aplicare, luciditate și cu puterea experienței dumisale, punctul de vedere asupra învățământului românesc actual. Domnia sa a spart tăcerea pedagogilor de prestigiu, care se sfiesc să-și spună părerea. Cât e bine și cât e forțat în Cântarea Digitalizării? Ce se întâmplă cu pruncii din mediul rural? Dar cu cei din cartierele de la periferia unor orașe? Dar cu abandonul școlar? Dar cu analfabeții funcționali? Sunt o realitate a noastră. Mirajul banilor europeni să nu fie o capcană pe termen lung, pentru noile generații.

Profesorul Toader își încheie articolul cu următoarea constatare: „Asistăm zilnic la un adevărat cult al instrumentelor digitale, considerate a fi creativ-inovativ-superdeștepte, acestea, odată achiziționate, garantând reformarea din temelii a școlii, de parcă ele ar învăța în locul elevilor.” Aștept păreri pe această temă. Și să nu-l uităm pe Domnul Trandafir, deoarece el simbolizează modelul. Și tinerii, chiar în digitalizare, au nevoie de modele. Sadoveanu a fost inspirat de învățătorul său, Mihai Busuioc. Încolo, textul meu este o părere preluată de la un dascăl cu experiență. Și căruia îi pasă de viitorul acestei țări. Cu un plan de migrare a celor tineri. Anul acesta peste o jumătate de milion.