Declarată Ziua
Culturii Naţionale în urmă cu zece ani, sărbătorită pentru prima oară în anul
2011, nu a intrat încă în conştiinţa publicului ca o mare sărbătoare.
15 ianuarie este ziua de naştere a poetului naţional Mihai
Eminescu, dar Ziua Culturii Naţionale a fost gândită ca o celebrare a culturii
în ansamblul ei, de la literatură la arte plastice, de la teatru la muzică.
Împotriva indiferenţei nu poţi protesta. Poţi fi cel mult
mâhnit.
Pentru asociaţiile culturale, pentru artiştii independenţi,
pentru scriitori, artişti plastici, actori, pandemia a fost mai greu de
suportat decât, să zicem, pentru politicieni. S-au diminuat întâlnirile cu
cititorii, au fost suspendate obişnuitele simpozioane, festivaluri,
spectacolele s-au desfăşurat în cel mai bun caz cu sălile pe jumătate goale. Cel
mai greu au dus-o cei care trăiesc din arta spectacolului, fie că este vorba
despre manelişti, fie că este vorba despre artişti profesionişti.
Cu toate acestea cadoul pe care îl fac guvernanţii de Ziua
Culturii Naţionale este impozitarea drepturilor de autor. Multinaţionalelor nu
li s-a putut aplica un procent de 1% pentru solidaritate socială pentru că se
supărau şi plecau în altă ţară, precum păsările migratoare când vine toamna.
PNL s-a opus vehement împotriva fondului de solidaritate. Ca
partid de dreapta este de înţeles să apere marii investitori, dar oare artiştii
nu sunt, în felul lor, nişte investitori strategici? Pe termen lung, chiar mai
strategici decât multinaţionalele care vin şi pleacă. Pleacă unele, vin altele.
Una dintre valorile susţinute de partidele de dreapta, mai
conservatoare decât cele de acum, este chiar cultura, tradiţia, istoria
naţională. Asta nu înseamnă că partidele de stânga sunt total indiferente la
fenomenul cultural. Partidele de stânga pun în centrul preocupărilor categoriile
sociale care au nevoie de ajutor, persoane în vârstă, copii, oamenii cu
venituri mici. Acum, de pildă, PSD ar trebui să se preocupe de creşterile
uriaşe la utilităţi, iar PNL de suţinerea economiei. O şi fac, dar în felul
lor. Un lider PSD, Mihai Fifor, spune că liberalizarea energiei a fost o ţeapă
pentru milioane de români şi pentru firme, iar preşedintele PNL Florin Câţu
spune că nu va permite oprirea economiei. Aşa că problemele sunt rezolvate. Din
gură. Realitatea este alta. Nici PSD nu este capabil, ca partid de stânga aflat
la guvernare, să rezolve problema scumpirilor, a protecţiei sociale, nici PNL
nu are cum se opune opririi economiei, pentru că în bună parte este deja
oprită. Sau micile firme care şi-au închis porţile nu fac parte din economie?
Contează doar firmele mari? Sigur că firmele mari sunt motoarele unei economii,
dar cele mici au un impact mare nu doar în viaţa de zi cu zi, ci chiar la
rotunjirea bugetelor locale şi a PIB-ului.
Lucrurile în ţară au început să meargă atât de prost încât
şi la sărbători se vorbeşte tot de problemele sociale. Ne apropiem de Ziua
Culturii Naţionale şi tot problemele politice şi sociale frământă pe toată
lumea, nu cele culturale.
La urma-urmei la ce-i bună cultura? În primul rând nu se
face cuvenita legătură dintre şcoală şi cultură. Ministerul Educaţiei, educaţia
şcolară, are ca suport cultura. Elevii, desigur îndrumaţi de cadrele didactice,
sărbătoresc din instinct nu doar Ziua Culturii Naţionale, ci toate sărbătorile
importante care sunt singurele repere ale istoriei naţionale.
Indiferenţa din această perioadă faţă de cultură, faţă de educaţie în general, se va resimţi mai târziu. Dar nu atât chiar atât de târziu. Efectele încep deja să se vadă în tot şi în toate, în slaba calitate a actului politic, în lipsa de civilizaţie în toate celulele societăţii, pe reţelele de socializare, ba până şi în numărul mare de accidente rutiere care au obligă ministerul de interne să introducă camere de luat vederi pe drumurile principale. Cheltuieli care ar fi fost mult mai benefice pentru susţinerea culturii. De ce cultura? Pentru că alt bun mai de preţ nu are o naţiune.
Autor: Dumitru
Păcuraru
Sursa: Informaţia
zilei Maramureş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu