Rafturi
necercetate
„te
saturi de clipe
ce
nu se cunosc între ele
apoi
somnul
adormindu-ne
împreună
ce
era să fie a fost
acum
este ceea ce este
e
atât de bine încât
mă
tem că într-adevăr sunt
ultimele
ştiri
totuşi
ce
preţ se pregăteşte
pentru
nădejde
memoria
se ceartă cu tine
şi
pleacă
faci
paşi numeri paşi
genunchii
te dor
ce
ai învăţat într-o viaţă
poţi
uita într-o singură zi
printre
cumpărători
de
ulei şi făină
ai
rafturi destule
şi
locuri necercetate demult
cercetarea
parte cu parte
îşi
are foşnetul ei
s-a
tras linia de adunare
vânzătorul
chiar din palmele tale
îşi
adună dovezi
totuşi
ce preţ necunoscut se pregăteşte
pentru
nădejde
prin
mulţimea aceasta
de
soţi şi de piedici”
Resturile
obişnuinţei
„zile
amestecate
cu
leacuri care n-au putere
cu
riscul
de
a găsi cărarea şi spaima
pereţii
se apropie iarăşi
nimeni
nu tace
nimeni
nu spune
toţi
intră sub legile frigului
jalnic
te bâlbâi
printre
faptele cele mai simple
în
spatele acestei imagini
te
întrebi
cine
calcă pedalele
precum
se schimbă anotimpurile
tot
astfel se schimbă
şi
perioadele sufletului
rădăcina
uscată
nu
se mai prinde
dar
pasul
drept
sau strâmb
uşor
s-ar putea ridica în văzduh
pe
invizibile trepte
cum
spune marius
dacă
nu l-ar reţine sufletul
ancora
aceasta de plumb
e
primăvară
aprindem
pe câmpuri
majestuoasele
resturi
ale
obişnuinţei”
Treapta
ce vine
„mi-e
dor de un timp
scrie
în cheia închisă
mi-e
dor de un timp
ce
s-ar mişca
dar
nu către vărsare
nu-i
nimeni între noi
să
ne mai aştepte
gesturi
moi
ca
o batistă
să
faci un drum pentru acel profit
de
sare
din
lacrimă
măsoară
cu uneltele tale
după-amiezi
acoperite de libertate
un
iepure îşi caută vânătorul
ascuns
încă în sertarele zilei
poţi
aici şi dincolo
aproape
fericit
în
partea de noapte
rămasă
necheltuită
omul
de legătură
te
atinge pe umăr
sunt
mărunt lângă sunet
mărunt
într-o
latură ascunsă a lumii
sunt
legi ale scării
cele
de vreme cu soare
şi
cele pentru vremuri de noapte
la
ce depărtare se află
trapta
ce vine
pe
care plin de sudoare
te
mai biziu”
Sertarele
zilei
„întâmplările
din urmă
atârnă
cum
lâna oilor în tufele de spini
pânze
firbinţi
pentru
plata lucrării
câte
s-au spus au lăsat în paragină gura
umbre
răspund pe ziduri
eu
cred că primăvara e-o mână
zice
cummings
venind
încet de nicăieri
un
lucru nou aici
un
lucru vechi dincolo
iar
curioşii ce privesc uimiţi
sfera
de astăzi
a
zilei de mâine
răcoroasă-ţi
atinge degetele
astfel
eşti departe de lume
şi
totuşi în miezul ei
înlăuntrul
pulsului ei zvâcnitor
eşti
mereu mai grăbit
de
o putere ce creşte în tine
de
teama zilei
care
oricum va veni
şi-ţi
va pune palma pe gură
fiecare
are raniţa lui neştiutoare
de
semne
cineva
a
scris pe zid
că
vorba spusă odată
se
întoarce îndoit înapoi”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu