Duminica a 5-a din Post (a Cuvioasei Maria
Egipteanca) Marcu 10, 32-45
În vremea aceea Iisus a luat la Sine iarăşi pe cei
doisprezece şi a început să le spună cele ce aveau să I se întâmple: Iată, ne
suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi predat arhiereilor şi cărturarilor; Îl
vor osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor; Îl vor batjocori, şi-L vor
scuipa, şi-L vor biciui şi-L vor omorî, dar după trei zile va învia. Şi au venit
la El Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, zicându-I: Învăţătorule, voim să ne faci
ceea ce vom cere de la Tine. Iar El le-a zis: Ce voiţi să vă fac? Iar ei I-au
zis: Dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta şi altul de-a stânga Ta, întru
slava Ta. Dar Iisus le-a răspuns: Nu ştiţi ce cereţi! Puteţi să beţi paharul pe
care îl beau Eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu? Iar ei I-au
zis: Putem. Şi Iisus le-a zis: Paharul pe care Eu îl beau îl veţi bea şi cu
botezul cu care Mă botez vă veţi boteza, dar a şedea de-a dreapta Mea sau de-a
stânga Mea nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit. Şi, auzind,
cei zece au început a se mânia pe Iacov şi pe Ioan. Atunci Iisus, chemându-i la
Sine, le-a zis: Ştiţi că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc
peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpânesc. Dar între voi nu trebuie să fie
aşa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru; şi care
va vrea să fie întâi între voi, să fie slugă tuturor. Că şi Fiul Omului n-a venit
ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare
pentru mulţi.
Duminica a 5-a din Postul Mare ne vorbește, fiind în
strânsă legătură cu pericopele evanghelice din duminicile precedente, despre
urmarea lui Hristos. Sfânta Cruce scoasă spre închinare în mijlocul bisericii,
în Duminica a 3-a, este nu doar semnul Mântuitorului Hristos, ci și
însoțitoarea creștinilor în urcușul lor duhovnicesc spre Înviere. Pericopa
evanghelică de astăzi ne vorbește despre urcarea Mântuitorului Hristos la
Ierusalim, o ultimă anunțare a Sfintelor Sale Pătimiri, și reacția a doi dintre
Apostolii Săi. O reacție care ne arată că a fi pe drum cu Mântuitorul Hristos
nu înseamnă întotdeauna a fi în aceeași direcție sau gând cu El. Și, cu toate
acestea, Hristos Domnul le arată fiilor lui Zevedeu că sunt și vor fi capabili
să-L urmeze, dar în direcția care duce spre mântuire, și nu spre slava deșartă.
De altfel, Apostolii erau încă nedumeriți de faptul că ei nu aveau încă puterea
de a scoate demonul din copilul lunatic („Pentru ce noi n-am putut să-l
izgonim?” – Marcu 9, 28). Post și rugăciune le-a cerut Mântuitorul Hristos
Apostolilor Săi, iar acum vine să adauge că cel „care va vrea să fie mare între
voi, să fie slujitor al vostru; şi care va vrea să fie întâi între voi, să fie
slugă tuturor” (Marcu 10, 43-44), chiar dacă vor fi capabili să bea paharul pe
care-l va bea și El și vor primi botezul pe care îl va primi și El.
Paharul comuniunii
La ce se referă Hristos Domnul când le vorbește
fiilor lui Zevedeu de un pahar și de botez? Era cu putință să meargă pentru
ultima dată la Ierusalim fără a asuma acel pahar și botezul? Era cu putință,
dar nu s-ar fi realizat mântuirea neamului omenesc. Prin pahar și botez,
Mântuitorul Hristos face trimitere la Sfintele Sale Pătimiri, căci El mergea să
se înalțe pe Cruce, pentru ca noi, oamenii, să putem duce, cu ajutorul Lui,
crucea vieții noastre de zi cu zi și să ne putem mântui. Interesantă este
trimiterea din Vechiul Testament, din Psalmi, la cuvântul pahar: „Paharul este
în mâna Domnului, plin cu vin curat bine-mirositor, şi îl trece de la unul la
altul, dar drojdia lui nu s-a vărsat; din ea vor bea toţi păcătoşii pământului”
(Psalmi 74, 8). Un pahar ce se află în mâna Domnului, adică soarta oamenilor și
care îndeamnă la comuniunea cu el: „Iar pe noi pe toți, care ne împărtășim
dintr-o pâine și dintr-un potir, să ne unești pe unul cu altul prin
împărtășirea aceluiași Duh” (Anaforaua din Liturghia Sfântului Vasile cel
Mare). În schimb, Apostolii erau cu gândul la un alt fel de suiș, un alt fel
de înălțare, în duhul lumii și societății fără Dumnezeu, după cum a reținut
Sfântul Evanghelist Luca: „Ei credeau că Împărăția lui Dumnezeu se va arăta
îndată” (Luca 19, 11). Sfântul Ioan Gură de Aur precizează un lucru foarte
important legat de modul de a gândi și îndeosebi despre timpul de atunci, dar
și de acum: „Ai văzut cum i-a abătut de la gândul lor, vorbindu-le de lucruri
cu totul contrare? «Voi, le-a spus Hristos, Îmi vorbiți de onoruri și cununi;
Eu însă vă vorbesc de lupte și sudori. Timpul de acuma nu-i timpul răsplăților
și nici nu se arată acum slava aceea a Mea. Vremea de față este vreme de
ucideri, de lupte, de primejdii!». Ai văzut cum i-a sfătuit și cum i-a abătut
de la gândul lor prin felul cum i-a întrebat?” (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia la
Evanghelia după Matei).
Duhul lumii și Duhul lui Dumnezeu
Ce ne învață pericopa evanghelică de astăzi? În
primul rând că suntem capabili să bem paharul și să primim botezul necesare
pentru a dobândi Împărăția lui Dumnezeu, adică să ne ostenim prin mărturisirea
credinței noastre în El, o „credință lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6),
adică prin fapte bune. În al doilea rând, Hristos Domnul ne distrage atenția de
la slava și logica acestei lumi și ne arată că a căuta mântuirea înseamnă să
avem o justă poziționare din punct de vedere duhovnicesc. Nu putem sluji acestei
lumi, căutând pozițiile privilegiate ale stăpânirii lumești, și lui Dumnezeu în
același timp. Duhul slavei personale, al egoismului, al locului pe care-l caut,
dar pe care, poate, nu-l merit este prezent și în perioada postului. A sta de-a
dreapta și de-a stânga Mântuitorului Hristos, în slava Lui, se va da celor
pentru care s-a pregătit înseamnă că se va da celor care se ostenesc și
lucrează din această viață la mântuirea lor. Tot Sfântul Ioan Gură de Aur vine
să puncteze: „Așadar, după cum nu putem spune despre arbitru că nu dă cununa
pentru că nu are putere, ci pentru că nu vrea să calce legea luptelor atletice,
nici să strice ordinea dreptății, tot așa pot spune și eu despre Hristos.
Pentru aceasta Hristos îi îndeamnă în toate chipurile pe ucenicii Săi să aibă
nădejdea mântuirii lor și a izbânzii lor întâi în harul lui Dumnezeu, apoi în
faptele lor bune”.
Cuvioasa Maria Egipteanca, model de pocăinţă şi
înălţare duhovnicească
În completarea pericopei evanghelice, în Triod avem
ca model de pocăință și de înălțare duhovnicească pe Sfânta Cuvioasă Maria
Egipteanca. Pe tot parcursul săptămânii a cincea din Postul Mare, alături de
Canonul Sfântului Andrei Criteanul, vedem portretizat botezul celor mai aspre
osteneli pe care le-au cunoscut vreodată pustiile pământului, duse cu cea mai
necruțătoare stăruință, de către Cuvioasa Maică Maria Egipteanca. Spune
Condacul Utreniei acestei duminici din Triod foarte frumos: „Ceea ce mai
înainte erai plină de tot felul de întinări, te-ai arătat aleasă lui Hristos,
prin pocăință urmând vieții îngerești, iar cu arma Crucii calci în picioare pe
diavoli. Pentru aceasta, te-ai arătat mireasă a Împărăției cerului, Marie
prealăudată”. A fi întinat și a fi în abisul păcatului nu înseamnă că ești
condamnat să rămâi în acea stare și că nu ai nici o șansă la mântuire. Din
mocirla păcatului, Sfânta Maria Egipteanca a ajuns, spune imnograful, aidoma
îngerilor, pentru că „oștile îngerești, văzând întru tine, preacuvioasă, viață
întocmai cu a lor și strigă: Slavă fie Domnului” (Canonul Utreniei, cântarea a
6-a). Viața marii ascete așa cum a fost reținută ea de Sfântul Sofronie al
Ierusalimului și citită în cadrul Utreniei din această duminică ne arată
puterea harului lui Dumnezeu în viața noastră, dacă-l primim și prin „botezul pocăinței”
adică prin Taina Sfintei Mărturisiri și, mai deplin, în această lume, prin
Sfânta Euharistie și cu ajutorul Domnului în ziua cea neînserată a Împărăției
Sale.
Pr.
Alexandru Ojică – 10 Apr, 2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu