Ion C Pena, scriitorul dublu interzis, scos de comuniști din istoria literaturii

 

Considerat de unii poate cel mai bun epigramist teleormănean, Ion C Pena a fost și un poet apreciat in perioada interbelică. Născut pe 25 august 1911, într-o familie de țărani, în comuna Belitori, azi Troianul, mort în război pe 29 iulie 1944 și îngropat în Cimitirul Eroilor din Alba Iulia alături de fiul lui Sadoveanu.

Pena este mai mult un necunoscut astăzi. De ce? Pentru că între 1945 – 1989, mort fiind, a fost ascuns de ciracii cenzurii în „Fondul special – interziși S„. Nu le-a scăpat nimic, l-au ras de tot. Până în 2000 nu s-a știut mai nimic de el. Doar unii epigramiștii seniori își mai aminteau de epigramele în care-i creionase pe Păstorel Teodoreanu, Cincinat Pavelescu, Tudor Arghezi, Nicolae Iorga în anii ’40.

În urma documentării pe care am făcut-o în biblioteci și arhive, am descoperit că Ion C Pena risipeşte poezii în „Prepoem”, „Vremea”, „Cuget Clar” (Noul Sǎmǎnǎtor) - revista condusă de Nicolae Iorga şi „Universul literar” (publicaţii din Bucureşti), „Slove de foc", „SO4H2”, „Graiul tineretului ţǎrǎnist”, „Drum" şi „Oltul” (din Teleorman), „Zarathustra” (din Buzău, redactată de Ion Caraion şi Alexandru Lungu, de care Ion Pena a fost apropiat), Caietele „Argo” ale lui Alexandru Lungu care apăreau la Bonn intre 1990-2000, iar epigrame, cu precădere, în revistele „Epigrama” şi „Păcală” din Bucureşti

De tânăr, Pena și-a creat multe adversități publicând texte prin care se delimita de „exclusivismul rasei și culturii germane”, în revista „SO4H2”, pe când avea doar 22 de ani. Condeier cultivat, rafinat, cu un spirit inteligent, acid și chiar autoironic, el dă scrierilor sale concizie și finețe.

Antibolșevic convins, scria, înainte de venirea trupelor sovietice, în revista „Păcală”, al cărei motto era: „Iar când la Patria Română /Râvnește hidra bolșevică / Nesățioasă și păgână, / Ia și o armă, că nu strică!”

În Universul Literar, suplimentul celui mai popular și influent ziar din perioada interbelică, UNIVERSUL, Ion C Pena era catalogat „Un poet plin, de un talent robust, original și format, care face o figură cu totul aparte în corul celorlalți”. „Astăzi Ion Pena vine între noi cu o liră cu totul înnoită, aşezându-se dintr’odată pe primul plan al poeziei tinere” …  „versurile lui trebuiesc citite cu toată atenţia. În miezul lor se sbate un poet de rasă, care semnează simplu şi desluşit: Ion Pena.”

El a scris şi proză, iar astăzi noi putem să judecăm firul epic din proza utopică în două părți, „Moneda fantazienilor” şi „Fantazia", scrisă în Banat, la Sichevița, între 1937 – februarie 1938, în care Pena merge cu anticipația până în 1 ianuarie 2000. Prima parte a fost publicată în revista „Drum” din Roşiorii de Vede, foarte apreciată în publicațiile bucureștene, în anul 1937, numărul de Crăciun, iar partea a doua, singurul manuscris, în dactilogramă, rămas la fratele mai mic, Petre C Pena, a ajuns la nepotul lor, Marin D Scarlat, pentru o eventuală  publicare. În povestire, previziunile autorului au mari analogii cu colectivizarea și cooperativizarea (coop-uri, grădinițe, ..), Pena dovedindu-se un bun analist social de anticipație.

Prozatorul și publicistul Constantin Stan (1951 – 2011), membru al Uniunii Scriitorilor, în 2001, directorul sectiei de proză , în articolul „Un caz ciudat” vorbește despre faptul că „Pena, prin povestirea sa, îl devansează pe George Orwell”, autorul faimosului roman „Ferma animalelor”, scris  în 1945. Iar profesorul, ziaristul și prozatorul Victor Marin Basarab afirma în 2001: „Moneda fantazienilor” ar trebui pusă în circulație și așezată într-o exactă comparație cu proza urmuziană, într-o corectă înțelegere a vizionarismului sud-est european și, de ce nu, la baza teatrului absurdului ionescian.” Acum, în 2023, citind și cumpănind, putem afirma că Ion C Pena a fost un vizionar. 

Istoricul și criticul literar Stan V. Cristea, membru al USR, consemna în revista „Caligraf” din iulie 2005: „Surprinzător, prin 1943 – 1944, Ion Pena pare că evolua spre un nou fel de poezie. Îi întrezărim – incredibil, cumva pe Nichita Stănescu și Marin Sorescu”, iar în ziarul „Drum” din 17-23 august 2001 acesta sublinia: „Citite cu răbdare, dincolo de graba acestui început de nou secol, multe din poeziile lui Ion Pena ne dezvăluie un poet adevărat și sensibil, care a putut să meșteșugească destule versuri memorabile.”

Profesional, Ion Pena a funcționat timp de patru ani și zece luni în Banat, la Sichevița, între 1936 – 16 iulie 1941, ca delegat de agenție. Aici înființează „Caminul cultural – Lumina”, cu sediul în incinta Primăriei. Donează caminului cultural un aparat radio, iar bibliotecii din localitate cărți în valoare de mii de lei. Ulterior, împreună cu sătenii procură un aparat de proiecție.

Profesia avea sa-l ducă pe Ion Pena, în 1941, la Domnești, județul Mușcel, actualmente Argeș, unde lucrează ca agent administrativ. Aici înființează „Biblioteca Modernă” prin care caută să satisfacă cerințele de lectură ale localnicilor, implicându-se puternic în activitatea de culturalizare a sătenilor.În Domnești se împrietenește cu Gheorghe Șuța, care-l și găzduiește până la plecarea sa pe front. Acesta era liderul Partidului Național Țărănesc din Domnești, mare industriaș și comerciant, unchiul Elisabetei Rizea din Nucșoara – Argeş, participantă activă la „Rezistența anticomunistă din Munții Făgăraș – Haiducii Muscelului”. In fapt, Gheorghe Șuța fiind fratele avocatului Nicolae Șuța, viitorul şef de cabinet al preşedintelui PNȚ, Ion Mihalache. Viața lui Ion Pena s-a desfășurat sub zodia tragicului, ca să nu spunem a blestemului. A avut parte de un destin frânt la doar 33 de ani, fiind al cincelea copil, din cei șapte, pe care părinții l-au condus pe ultimul drum al vieții. Prietenia sa cu Gheorghe Șuța și apartenența la PNȚ aveau sa-i condamne familia la supravegherea miliției și securității.

  Iată una din poeziile care-i defineşte creaţia: Opriţi-vă// În drumul meu opriţi-vă fierbinţi,/ În carnea mea cu târnăcoape./ Am să vă dau mistere şi arginţi,/ Ca fumul, bogăţia să vă’ngroape.// Mi-e inima de fulgere ocean./ Mi-e palma năzdrăvană şi haiducă./ Opriţi-vă cu sufletul ochean/ Să beţi înfiorarea hăbăucă.// Pe steiul ars de foc şi’nchipuiri/ Să vă înalţ o clipă, să vă doară./ Crepuscul de altare şi zefiri/ Şi vorba peste moarte să vă moară.// Nu închinaţi cu mine rugăciuni/ Ci treceţi, ca barbarii, mai departe,/ Mă jefuiţi de grâne şi tăciuni./ Deschis îmi e pătulul ca o carte.// Eu voi rămâne singur, vagabond,/ Un cerşetor de soare şi de vise./ Voi ocoli destinul rubicond/ Cu porţile de marmură, închise. https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_C._Pena  

Marele poet si critic literar, Gheorghe Grigurcu, apreciază că:   „De-o preţuire aparte merită scrierea în proză a lui Ion Pena, Moneda fantazienilor (1937 - 1938) care oferă o viziune surprinzător anticipativă a ceea ce va reprezenta la noi societatea „socialistă”. Cu o amărăciune ascunsă sub o relaxare candid exaltată, autorul descrie fenomenele totalitarismului ce se va instaura după moartea sa, de la cinismul viclean al dictaturii şi eşafodajul economic inuman, la distrugerea proprietăţii private, deopotrivă la oraş şi la sat, la propaganda deşănţată şi ideologizarea obligatorie. E o operă de ţinută orwelliană, cu impresionante vaticinări, singulară, după cît se pare, în literele noastre. Negreşit, Ion Pena merită de acum încolo o susţinută atenţie recuperatoare.”

Articol ingrijit de Marin SCARLAT, stranepotul scriitorului