de Gheorghe Pârja
În textele mele nu l-am invocat des pe Eminescu, ca
observator al lumii în care a trăit, din respect pentru uriașa sa rezolvare a
geniului liric. Dar numele lui este un reper în publicistica românească. Îmi
aduc aminte de istoricul literar Al. Oprea, care mi-a fost profesor de
literatură română, șef de catedră la facultate, și care a scris cartea „În
căutarea lui Eminescu, gazetarul.” Era directorul Muzeului Literaturii Române, unde
în fiecare marți organiza întâlniri, devenite celebre în epocă, sub genericul
Rotonda 13. Aici veneau nume ilustre ale literaturii române, în frunte cu
Șerban Cioculescu, care patrona manifestările. Așa l-am cunoscut pe poetul,
traducătorul lui Villon, neîmblânzitul Romulus Vulpescu, care mi-a onorat
invitația la Desești. Aici am fost încurajat să abordez subiecte curajoase,
măcar în gândire, nefardate, care nu de puține ori atrăgeau atenția celor care
se ocupau cu ideologia.
Am fost martor la lansarea volumului IX, din Opere
Eminescu, un tom care a avut un destin cu multe peripeții. Volumul cuprindea
publicistica eminesciană. A fost retras de pe piață, iar îngrijitorul ediției a
avut de suferit. Unii spun că de aici i s-a tras și moartea suspectă, în puterea
creației. Eminescu a scris cronică externă și internă, o sumă de considerații
asupra românilor de pretutindeni, în legătură cu probabilitatea trecerii
trupelor rusești prin țară, sub formă de eseuri, pamflete, articole doctrinare.
Cu aprecieri lucide și admirabile privind relațiile României cu statele
înconjurătoare. A intuit cu agerime momentul istoric la care se referea. A
abordat și însemnarea economică, pe cât de completă pe atât de organizată, în
chipul unei viziuni închegate. A scris despre industria românească, atâta câtă
era atunci, despre buna gospodărire bătrânească. Despre strângerea literaturii
noastre populare, despre teatru și despre scriitori. A insistat și asupra
înstrăinării avuției naționale.
Am recitit câteva articole eminesciene, care nu au
nimic banal, ci o profundă sondare a realității vremii lui, deoarece poetul
avea principii politico-economice și cultură filosofică, punea pe hârtie o
doctrină organică, ce s-a dovedit statornică. Am deschis volumul, s-a nimerit
la pagina 448, și am citit articolul: „Articoli nepoliticoși. Proza
politică-proză limbistică”, rezumat de o publicație sub titlul „Nu sunteți voi
națiunea!” Ca idee limpede și mesaj am avut sentimentul că a fost scris ieri.
Deși are datarea cu un veac și jumătate în urmă. Cel mai convingător argument
este chiar articolul lui Eminescu, din care extrag câteva pasaje. „Ce
principiu, domnule – îmi zice un biet mitocan robust și roșu la față -, ce
principiu și libertate?… Nu vezi că toți îmblă după chiverniseală? După
chiverniseală. Vorbă mare, căci ea e deviza tuturor partidelor, tuturor
purtătorilor de stindard cum s-ar zice, căci în urma urmelor fiecare e în stare
să moară pentru stindard și pentru… chiverniseală. Dar acuși mă pomenesc c-un
ziar roșu țipând: Domnule! D-ta batjocurești opiniunea publică. D-ta calomniezi
țara! D-ta, cinic și corupt, disprețuiești presa! D-ta insulți națiunea!
Națiunea! Hoho! Națiunea va să zică. Un rău au partidele noastre: că se
identifică fiecare din ele cu națiunea. Suntem națiunea… nu mai sunt partide-n
țară! Toată țara-i numai o partidă: națiunea. Ba nu, domnișorilor, nu sunteți
dvs. națiunea, nici unii, nici alții, nici măcar toți la un loc, nici măcar
generațiunea toată, căci națiunea are zeci și iarăși zeci de generațiuni. Dvs.
puteți fi o generațiune, un fragment (…) Ați zis că sunteți națiunea și vi se
pare că și sunteți – sau cel puțin faceți ca și când ați fi – îngrijiți adică
pentru dvs. Și-mărire cerului – numai pentru dvs. Trecutului îi dați cu
piciorul, viitorului nu-i testați nici știința, nici limba, nici țara, ci numai
corupțiunea dvs. Cea mare și fără caracter. Mâncați venitul țării, a trei
generațiuni viitoare, căci mâncați pe datorie pâinea copiilor, nepoților și-a
strănepoților. Tot luxul ce-l faceți azi, poimâine la ei va fi mizerie. Dar
finanțele țării se ruină. Ce vă pasă, voi sunteți națiunea… cu moartea voastră
a murit și națiunea.”
Asta gândea Eminescu la vremea lui. Nu știu cum se
face că le-a potrivit, vizionar, și pentru timpul nostru. Așa mi se pare mie.
Ascultați-l și comparați. „Deficit lângă deficit, împrumut lângă împrumut,
datorie lângă datorie, gaură lângă gaură, până când finanțele României nu vor
fi decât o gaură mare. Aviz onor. Ministerul de finanțe. Aviz mandatarilor
țării!” Seamănă cu vremea de astăzi? Parcă-l aud pe economistul Mircea Coșea
vorbind la televizor. Cert este că Eminescu ne vorbește peste timp. Despre
starea națiunii. Aviz mandatarilor României de astăzi! Mai scria Eminescu, prin
1877, că “întotdeauna poporul are dreptul legal de a se opune voinței
domnitorului, domnitorul voinței poporului, ba!” Eminescu este și al timpului
nostru!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu