miercuri, 14 iunie 2023

Ședința Cenaclului Scriitorilor din 17 iunie, sub semnul lui Eminescu

 


Sâmbătă – 17.06.2023, orele 11, Sala de cenaclu „Ion Burnar”, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare – va avea loc o nouă întâlnire a Cenaclului Scriitorilor din Maramureș. Această sâmbătă -- aflată la două zile distanță de „15 iunie 2023”, când se vor împlini 134 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu -- va fi o sâmbătă, dedicată poetului nostru național. Prin opera lui, ne va purta, cu arhicunoscuta pricepere și cu multă dăruire, doamna conf. dr. Terezia Filip. Despre viața și opera lui Eminescu ne vor vorbi: eminescologul și profesorul Săluc Horvat, etnologul și profesorul Pamfil Bilțiu, criticul literar și profesorul Vasile Leschian; lista rămânând deschisă. Printre dizertațiile distinșilor dascăli de Limba și Literatura Română, doritorii vor citi din propriile creații, dedicate lui Mihai Eminescu ori vor recita din poeziile cunoscute ori mai puțin cunoscute ale marelui poet. Vom avea și o surpriză literar-muzicală din partea grupului de tineri, format din elevi și studenți, grup ce o are ca lider pe studenta, Flavia Oltea Foltoș. Vă așteptăm!

FLORICA BUD, președintele Cenaclului Scriitorilor Maramureș

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu